Dan Grigore: 60 de ani de carieră, la Atheneu

Am fost prezentă la concertul aniverasar de la Atheneu, din 20 martie a.c. Da, am fost prezentă, l-am urmărit din Canada în transmisie directă de o rețea de pe Facebook.

Nu sunt specialistă în critică muzicală, deci nu voi scrie o cronică a concertului. Dar, ca pasionată a muzicii și, ocazional, poetă, știu să „povestesc” emoții. Iar eu am trecut printr-o mare emoție în ziua aceea. Spun zi, pentru că la mine, în Toronto, era ora 13.

01 Atheneu Dan GrigoreNu intrasem în sala Atheneului de peste 40 de ani și reîntâlnirea a fost tulburătoare. Transmisia video era atât de veridică, încât parcă aș fi fost în sala. Până și murmurul publicului, înainte de începere, sau pașii orchestranţilor pe parchetul scenei, când au intrat, se auzeau perfect.

Nu știam programul, dar, în prima parte, am recunoscut imediat acordurile uverturii la „Ruslan și Ludmila” de Glinka și apoi „Spărgătorul de nuci” de Ceaikovski. Despre concertul nr 2 de Rachmaninov din partea a doua știam și primul meu gând a fost: cine o fi ales programul? Răspunsul a venit chiar de la Dan Grigore, în interviul apărut în „Adevărul” din 24 martie: el l-a ales, fiind un mare iubitor al muzicii și literaturii ruse.

Am observat câteva amănunte în timpul primei părți:

  • Misha Katz, dirijorul nu avea podium, era – în picioare- la nivelul orchestranţilor, de unde își „transmitea” intens trăirile;
  • toți instrumentiștii arătau entuziasmați, fiind total implicați în interpretarea pieselor. Mi-am adus aminte de André Rieu, care povestea, într-un interviu că, imediat după absolvirea conservatorului, când a fost angajat într-o orchestră, era fericit că va fi înconjurat de muzicieni care vor discuta despre muzică; foarte curând însă a constatat că discuțiile se învârteau în jurul altor subiecte, cum ar fi prețurile caselor și altele asemenea, moment în care a hotărât să-și facă orchestra lui;
  • am văzut că acolo unde la același pupitru erau o femeie și un bărbat, femeia întorcea foile partiturii; poate sunt și cazuri contrare, n-am văzut…
  • Misha Katz are o formă vie de a-și exterioriza trăirile muzicale, mi-a plăcut mult: instrumentistul are instrumentul, dar dirijorul n-are altceva decât bagheta și propriul trup pentru a se exprima. Ori eu, văzându-l din față (privilegiu pe care nu l-aș fi avut în sala), i-am simțit cu mare precizie intenția de interpretare a muzicii; la fel și orchestra, cred;
  • am admirat grija dirijorului de a mulţumi personal, la sfârșitul prestațiilor, fiecarui grup de instrumentişti, gest tuşant, pe care nu l-am mai văzut la niciun alt dirijor.

02 Atheneu Misha KathzÎn pauză nu m-am mișcat de lângă ecran: voiam să urmăresc mutațiile de pe scenă și să ascult zumzetul sălii! Am revăzut scaunele în catifea, perdeaua roșie cu model galben, tuburile orgii. Trăirea mea în pauză, deși diferită de cea din timpul concertului, a fost de o intensitate comparabilă.

În partea a doua, Dan Grigore, sărbătoritul serii, s-a așezat la pian (ce mic mi s-a părut scaunul în comparație cu el!) și, împreună cu orchestra, a început acel „Rahmaninov” despre care profesoara lui Dan, d-ra Florica Musicescu, spunea s-a născut cu el în degete. Și, să nu uităm, concertul 2 de Rahmaninov este dificil de interpretat atât din punct de vedere tehnic, cât și artistic.

Datorită camerei de luat vederi, am fost aproape de pianist, dirijor și orchestră și am putut aprecia, poate mai bine decât alte dăți, câtă muncă este acumulată într-o asemenea interpretare, nu numai înainte, dar chiar în timpul concertului, când suntem martori ai momentului nerepetabil în care toți – solist, dirijor, instrumentiști, re-creează, împreună, compoziția respectivă.

Dan Grigore stăpânește pianul cu o putere magică. Este evident că Rahmaninov este, pentru el, un „lăcăș” confortabil. Și, fie că se avântă în părțile întâia și a treia ale concertului, mai alerte, fie că se lasă dus de partea a doua, lentă, Dan nu pierde nicio clipă controlul pianului, din care sunetele ies exact așa cum le-a dorit interpretul (și compozitorul, sunt sigură!). Iar coordonarea cu Misha Katz e perfectă. Deși diferiți ca temperament, cei doi artiști formează un cuplu foarte omogen. Este o plăcere să-i vezi și să-i asculți împreună. Iar plăcerea se dubleza când în tabloul general se integrează și orchestranţii.

Am fost martora unui eveniment remarcabil, pentru care nu știu cui să mulțumesc întâi: pianistului, dirijorului, sau instrumentiştilor? Efortul lor comun s-a finalizat într-o realizare artistică de neuitat.

Aș menționa munca operatorilor și a agenției care a transmis în direct concertul, făcând posibilă participarea la concert și a celor din afară țării, cum a fost a mea, de peste ocean, din Canada.

Tuturor și fiecăruia în parte, felicitări din toată inima!

desene de Adelaida Mateescu

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *