O încheiere

La vreo 40 de ani după moartea tatălui meu, i-am găsit un jurnal intim din anii de liceu. Singurul eveniment istoric consemnat acolo este la 30 Decemvrie 1947: „A demisionat M. S. Regele”. Termenul e imprecis, desigur, dar scuza adolescentului care scria asta era că Istoria, cu termenii ei preciși, îl preocupa pentru prima oară. Nedorită și nechemată, își făcea intrarea în viața lui. Mihai I era doar cu 8 ani mai mare decât tata. Desigur, tata, licean și îndrăgostit, nu cred să fi fost excesiv de solemn în exprimare. Dacă, totuși, în fraza din 1947 apare formula Majestatea Sa (sau poate Măria Sa?), înseamnă că așa se vorbea curent despre Rege, în familie și la școală, între colegi: cu respect. Câteva luni mai târziu, în martie 1948, jurnalul liceanului consemnează că oamenii sunt derutați, înfrigurați, că mulți „își fac de cap”, pentru că „nu se știe cine va mai trăi mâine”. După care jurnalul se încheie, cu o pagină înainte de sfârșitul caietului.

Acum, când Mihai I a fost silit să abdice din viață, am continuat simbolic fila de caiet de demult, rămasă albă. Am scris în jurnalul vechi, în amintirea tatălui meu: 5 decembrie 2017, „A murit M.S. Regele”.

Să recunosc însă că, în ce mă privește, din toată familia regală, cel mai aproape mă simt de Carol I, poate și pentru că, dacă am avut o singură dată onoarea să dau mâna cu Mihai I, în schimb, în apropierea lui Carol I și a contemporanilor lui am stat zile întregi, în timpul lungilor mele vizite în secolul XIX. Și totuși: moartea Regelui (care, de fapt, a început mai demult) m-a întristat. Pentru mine era ultima legătură evidentă cu Interbelicul, acel Interbelic de care am fost o dată complet despărțiți, chiar atunci, la abdicarea consemnată de tatăl meu. Numai naivii îi invidiază pe regi. Dar destinul l-a încercat pe Mihai, despre care cred că se poate spune fără a greși că era un om bun, mai mult decât pe alții și i-a oferit mai puțin decât multora dintre semenii săi regali.

Cu numai câteva zile înaintea Regelui, mi-a murit și un prieten care mă lega, și el, de Interbelic: Camil Petrescu. Da, Camil Petrescu, fiul scriitorului Camil Petrescu, cu care semăna foarte bine, la chip, la voce, la febrilitatea intelectuală, la sensibilitate (era foarte ușor să-l rănești, chiar dacă nu o arăta), la modernitate, eleganță și mai ales la marea delicatețe sufletească.

Cu aceste două morți mi-am luat rămas-bun nu de la doi oameni, ci de la o epocă. Nu de la o epocă istorică, pentru că istoria e rareori frumoasă, ci de la un anumit fel de a fi care, el, era frumos și știa să impună.

Un comentariu

  1. Grecia a obligat in 1974 regele (familia mamei fostului nostru rege) sa abdice si a alungat familia regala din tara, le-a confiscat toata averea pe motic ca ” nu au adus-o ei ci a fost adunata prin sudoarea poporului elen, Italia si-a obligat regele sa abdice dupa al doilea razboi mondial, Germania si-a obligat Kaiserul sa abdice in 1918, Rusia in 1917 … tarul, Austria in 1918… Hasburgii, Franta … Burbonii in 1930 si Napoleonii in 1870, Bulgarii, la fel, Ungaria condusa de „regenta pana in 1944, nu mai doreste nici monarhie si nici regenta”, Serbia … la fel. Nici una din tarile acestea NU are casa regala, nici una din tarile acestea NU intretin din banii statului … o casa regala !!!. Nici una din aceste tari NU mai doreste revenirea monarhiei, nu au „print de Franta, Germania, Austria, Serbia, Grecia … etc . Pentru orice om sau roman cu un nivel acceptabil de intelegere si intelepciune este simplu sa inteleaga „interesele care se ascund in spatele acestor masinatiuni !”. In rest, Sa fim sanatosi si … La multi ani pentru noul an 2018 !.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *