Cu sau fără umor?

Cu cât este mai inteligent, cu atâta un umorist are mai puţină nevoie să deformeze realitatea ca să o facă mai semnificativă” scrie André Gide.

Nu trebuie, zic eu, să fii umorist ca să-ţi dai seama de importanţa umorului! Românii l-au utilizat adeseori ca mijloc de evadare din intunericul „anilor lumină”. Cei care nu au simţul umorului, indiferent de locul lor pe planetă, sunt privaţi de potenţialul de a trece peste necazurile vieţii.

Ce am ȋnvăţat dupa venirea mea ȋn Canada? Că atunci când nu ai ceva, ȋntotdeauna există o companie care ȋţi vinde fie produsul, fie serviciul respectiv. Eşti scutit de orice efort, nu mai inventezi nimica, totul se găseşte de cumpărat. Acelaşi lucru se ȋntâmplă şi ȋn cazul umorului. Nu eşti născut cu el? Nu-i nimica, se aranjează! Şi, cum studiile au aratat că râsul este benefic sănătăţii trupeşti, dar şi mentale, s-a inventat provocarea râsului chiar şi în absenţa umorului, drept care la Toronto s-au ȋnfiinţat nişte centre care dau cursuri în care oamenii sunt învăţaţi să râdă. Evident, cursuri plătite, cum altfel?

Cu sau fara umor 1

Am văzut la TV cum arată o lecţie la un asemenea centru pentru învăţarea râsului terapeutic. Având ȋn vedere că studiile arată că organismul uman nu face deosebirea între râsul natural şi cel artificial, omul, chiar dacă nu are motiv de distracţie, trebuie să înveţe să râdă zilnic câteva minute, exerciţiu util nu numai pentru oxigenarea sângelui, dar şi pentru ridicarea moralului. Într-o clasă de tineret era o profesoară care râdea ȋn faţa lor (fără motiv), iar elevii, prin mimetism, râdeau si ei, tot fără motiv. (M-am gândit că s-ar putea înfiinţa şi clase de căscat, pentru că s-a demosntrat că are şi el efecte binefăcătoare şi e de asemenea contagios).

O reporteriţă i-a pus câteva ȋntrebări profesoarei. Prima întrebare era referitoare la tehnica râsului. Profesoara a explicat serios că tehnica râsului, ca orice altă tehnică, se poate învăţa. A adăugat că oamenii, la lucru, ar trebui să-şi ia din când în când câte o mică pauză ca să râdă în hohote, chiar fără motiv, doar ca exerciţiu. Am înţeles din acel interviu că profesoara, o tipă care râdea tehnic perfect (eu am detectat totuşi îngheţul din râsul ei), era o persoană de o seriozitate absolută şi imperturbabilă.

Reporteriţa a continuat cu alte întrebări. Din ȋntreaga discuţie, ca şi din sfaturile profesoarei, care avea titlul de qualified trainer, a fost totalmente exclusă posibilitatea râsului spontan, apărut ca urmare a unei lecturi umoristice sau a vizionării unei comedii. Râsul provocat de altceva decât de o tehnică aplicată voluntar şi judicios era, pentru profesoară, cu totul inoportun. Oare excluziunea să se fi datorat conflictului de interes care ar fi dus la pierderea clientelei? Nu ştiu. Tot ce ştiu este că elevii aveau fiecare în faţă câte un computer. Pe ecrane nu rulau filme cu Charlie Chaplin sau gaguri cu Stan şi Bran, cum biata de mine, cu mentalitate retrogradă, m-am gândit, ci erau afişate instrucţiuni tehnice detaliate pentru provocarea râsului artificial.

Cu sau fara umor 2

Profesoara părea temeinic pregătită şi de fapt m-am şi întrebat ce instituţie de învăţământ a absolvit şi ce cursuri a urmat pentru a se califica în această specialitate. Nu cred că a urmat cursuri de actorie, nu avea nimic de artistă sau de cântăreaţă în ea, nici cursuri de respiraţie în cadrul educaţiei fizice, căci nu părea a fi amatoare de sport. Nu râdea din plăcere sau amuzament, ci, când hohotea artificial, arăta ca şi cum ar fi făcut un efort de ridicare de haltere. M-am mai întrebat şi ce fel de exemene a trebuit să dea pentru a primi diploma. Dacă a avut examene scrise, ce subiecte a tratat? Iar dacă exemenul a fost oral, din cine era format juriul de profesori? Alţi specialişti? De unde atâţia specialişti în râsul artificial? O altă nedumerire am avut-o şi ȋn ceea ce priveşte diploma ei, înrămată şi expusă la vedere pe peretele din birou. Care era titlul ei oficial? Profesionnal trainer for therapeutic laughing? Sau un altul?

În sfârşit, gândindu-mă la cât efort se depune pentru a se stimula râsul artificial, m-am întrebat dacă n-ar fi mai uşor a se încerca şi râsul natural. Oricum, imaginea minunată a salariaţilor care se ridică simultan de pe scaune la fiecare două ore pentru practicarea râsului terapeutic ar provoca hohote de râs natural unui observator neavizat. E drept, n-ar fi acelaşi râs ca cel învăţat la şcoala de hilaro-terapie, dar efectul lui ar fi cu siguranţă la fel de binefăcător!

Cu sau fara umor 3

 

Desene de Adelaida Mateescu

3 Comentarii

  1. Veronica Lerner says:

    Ha! Imi pare bine ca am starnit rasul natural!
    Merci Mary!
    Merci Ioji!

  2. Maria Cecilia Nicu maria cecilia nicu says:

    Daca astia n u au bancurile romenesti!

    Mi-au placut exp[licatiile tale, clare si pline de umorul ala…natural.

    Desenele Adelaidei sunt sugestive si pline -si ele- de umor.

  3. Citind despre râsul artificial, m-a apucat râsul… Stii tu care, ala natural, ca altul nu-l stiu! Sunt un an alfa bet!

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *