“Călătoria diletanţilor” -întâmplări din vremi îndepărtate

“Călătoria diletanţilor” este un monument în care se simte vibraţia unică a tradiţiei ruse. În elaborata sa arhitectură răsună ecourile unei întregi literaturi cu care arta postmodernă a lui Bulat Okudjava alege să converseze. Scris în plină epocă de glaciaţiune brejnevistă de un artist care aparţine marginei, de un excentric ce sfidează normele socialiste cu nonsalanţă de şansonetist, “ Călătoria diletanţilor” se întoarce spre un secol XIX rus peste care pluteşte astrul întunecat al tiraniei, trădărilor şi al delaţiunii. În această Rusie a lui Nicolae I se întrevede, ca într-o oglindă, Uniunea Sovietică a lui Brejnev. Decrepitudinea de atunci este decrepitudinea de peste un secol.

“Călătoria diletanţilor” uneşte firele care pornesc de la Puşkin şi Turgheniev,spre a duce până la Dostoievski şi Tolstoi. Textul lui Bulat Okudjava este cronica unei vieţi, aceea a prinţului Miatlev, aşezată sub semnul unei căutări nefericite a fericirii. Iubirile lui Miatlev au o doză de improbabilitate romantică, ele sunt frenetice şi obsesionale, sfidând calmul ipocrit al vremurilor sale. Ieşirea din încazarmarea rusă este imposibilă. În femeile pe care urmează , Miatlev inveşte un patos al libertăţii . Cartea lui Bulat Okudjava este un road-movie al dragostei. Evadarea lui Miatlev şi a Laviniei îi duce spre patria parfumată din Caucaz a celui care imaginează această cronică, fidelul companion Amiran Amilahvari. Călătoria lui Miatlev este rafinată, poetică şi agonizantă. Fuga sa alături de o femeie căsătorită, utilizând un paşaport intern furat, este o crimă de stat. Pedeapsa este teribilă- degradat, Miatlev este exilat pe frontul din Caucaz, acolo unde întâlneşte pe Şamil şi ai săi ceceni. Infirmitatea fizică a sfârşitului este semnul acestei vieţi care trece din registrul omului de prisos în cel al tragediei.

Povestea rusă a lui Miatlev, cel supravegheat, cel bănuit, cel spionat , este imaginea unui Imperiu al cărui despot birocratic este Nicolae I. Spectrul decembriştilor bântuie textul lui Okudjava. Represiunea de atunci stabileşte un standard de cruzime şi de teamă care nu va fi abandonat. “ Călătoria diletanţilor” este anatomia, gogoliană, a unui vast domeniu al suspiciunii. Miatlev este copleşit de atenţia statului,este fişat şi analizat, ca într-un insectar. Arta lui Okudjava este subversivă şi deloc esopică. Meseria de delator este o profesie rusă, exercitată cu pasiune ticăloasă. Notele informative infame abundă, în vreme ce ambiţia lui Nicolae I este aceea de a fi asemeni unui ceasornicar ce menţine în mişcare perfectă rotiţele unui mecanism uman. Nobili şi iobagi sunt, cu toţii, pionii pe care mâna sa îi mişcă pe tabla de şah. Încremenirea Rusiei este o încremenire antropologică. Orice gest de rebeliune este suspect, orice carieră care iese din tipare este o ameninţare la adresa ordinii de stat. Colosul rus are temeliile cariate de corupţie şi de despotism. Deceniile lui Nicolae I se încheie cu dezastrul din Crimeea, acolo unde puterile autocratului nu mai sunt de ajuns.

Cronica polifonică a lui Bulat Okudjava nu ar fi putut fi scrisă decât în această Uniune Sovietică ce preia de la ţarism moştenirea frigului şi a conformismului sufocant. Turnătorii contaminează cu miasmele lor aerul rus,parte din angrenajul ce are ca unic scop tăgăduirea libertăţii. Iubirea este închisă în temniţa pe care o administrează autocratul.Ficţiunea reconstituie,fragmentar şi simfonic, această căutare ce nu duce decât spre singurătate şi moarte. Romanul lui Bulat Okudjava este cartea speranţelor înşelate.