Odă paupertății. Evoluția mediatică

Un recent eveniment baptismal  a scos în evidență din nou, dacă mai era nevoie, rolul mijloacelor media în promovarea unei anumite tradiții multimilenare a poporului nostru. Mai precis plăcerea de a se smiorcăi, de a pune în evidență sărăcia care în fapt nu e generalizată pentru că nu are cum să fie. Interesant până la intrigant este că  niciodată nu aflăm date despre „sărăcia” mediaticilor, fie și pentru că ei nu supraviețuiesc din banii poporului plătitor de taxe și abonamente. Dar oare din ce??? Ar fi de știut…

Regretabil, dar până să apară analiștii vestimentari din media, cunoscători de blănuri, ceasuri, pantofi, nu și de lenjerie intimă (încă) ale altora (dar până la dormitor nu e mult), o serie de trimiteri la trecutul nostru pot motiva apucătura mediatică de a-i blasfemia pe cei avuți, mai ales pe linie… politică. Nu înseamnă că fenomenul e credibil cât mai degrabă zgomotos. 

Din exemplele venite în timp reiese că în bună măsură, dar nu generală, bucuria românească nu a fost generată de frumos sau opulență. Povestea cu „capra vecinului” vădește clar dorința ca paguba să fie a tuturor nu doar individuală. E drept că până la media, aici contribuie și originea latină populară. Încă din zorii tulburatei noastre istorii, spiritul sărăciei colective a generat chiar mândrie. Știm că dacii erau un popor cu conducători modești dar harnici, nu neapărat și foarte igienici de vreme ce băi dacice nu au fost scoase la  iveală, doar romane. Discutabil rămâne frumosul vers patriotic „Unu-i Decebal cel harnic” sugerând că doar el era industrios, ceilalți trăind din admirația față de el. Admirație trezesc și veșmintele simple, sărăcăcioase al căror efect olfactiv îl putem doar suspecta, comparativ cu ale unor contemporani de ai noștri. Romanii cei răi ni l-au trimis pe „Traian cel drept”, dar oricum ei rămân primii care ne-au nedreptățit, ne-au furat și ne-au cotropit, urmați de alții căci „Maică, mulți te-au dușmănit, că ești neam blagoslovit”. 

Binefăcătoarea paupertate (paupertas), sărăcie după plecarea romanilor, s-a continuat astfel că un domnitor precum  Mircea cel Bătrân  apare mai curând ca un pensionar cu jumătate de normă de paznic, adică „un bătrân atât de simplu după vorbă, după port”; greu de înțeles mândria națională față de vocabularul redus al unui conducător dar și pentru „port”. Ce s-ar fi făcut media într-o asemenea situație??? Rolul liderului era acela de a lupta pentru menținerea sărăciei și a mizeriilor populare generale: „Eu îmi apăr sărăcia și nevoile și neamul”. O minimă modificare pentru ziua de azi ar fi „Eu apăr sărăcia și nevoile”. 

Un alt moment de înalte trăiri paupere s-a consumat pe vremea lui Al. I. Cuza. Povestea cu Masoneria și sărăcia vorbei și a portului nu prea ținea, așa că din negura nevoii populare apare un oarecare Ion Roată, un bătrânel sfătos, ușor senil și nu prea eficient – nu știm ce… rotea – o curea de transmisie între Domn și popor, precum sindicatul și cert pe placul mediei de azi. Carol I, deși rege, e văzut ca un neamț modest precum subiecții săi valahi și care își face coroană din metalul nenobil al războiului. Perioada industrializării aduce cu sine doar „copii săraci și sceptici al plebei proletare”. Poporul adoră însă în continuare sărăcia egalizatoare: „să se termine cu averile” e sloganul poporului presupus suveran. În perioada comunistă în incomensurabile urale și aplauze „vom veghea ca nimeni să nu se îmbogățească”. Desigur media își făcea și atunci datoria pentru care era plătită… 

Circul mediatic de la recentul botez de pe Bega nu e ceva nou ci sugerează continuitatea celor care imediat după revoluție ni l-au prezentat pe un fost ministru deconspirat cu două congelatoare Arctic (mici, cu câte cinci sertare) pline preponderent cu carne. Altfel spus media a evoluat de la proteina animală la blănuri, ceasuri et caetera. Până la urmă conducătorul trebuie apreciat nu după vestimentație, bârfe mediatice penibile, ci după cum conduce, iar dacă timpurile sunt dificile, spune Curtius „este de datoria unui bun păstor să-și tundă oile, nu să le jupoaie”. 

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *