“Viața e doar o sumă de supraviețuiri, fiecare zi e un nou început, fiecare noapte trecută cu bine e încă o victorie împotriva sorții, care ne plachează ca o nesimțită când ne e lumea mai dragă, când vrem și noi să scoatem capul din găoace, iar în final oricum murim”… bla-bla, bla-bla…. V-ați prins, iar e dimineață, băga-mi-aș! Iar n-am auzit ceasul, iar n-am avut timp să mă bărbieresc, iar am înghițit trei guri de cafea cu noduri, iar am ajuns în stația de autobuz cu răsuflarea tăiată, cu cămașa scoasă din pantaloni și cu privirea hăituită. Da’ lasă, până vine rabla matusalemică am tot timpul să-mi revin.
Șase stații rezist pe pantofii ăștia! Poate găsesc loc, deși văd că e plina stația…Ce nuferi frumoși vinde femeia! Oare de ce îi ambalează în celofan roșu?! – Arată ca dracu! Sper totuși să nu plouă. Chiar, ce ploaie m-a prins săptămâna trecută! Noroc ca am intrat la film, a avut o idee excelenta Dana. Nici filmul n-a fost prost. Cum spunea că se numește?… Ceva cu,, rătăcire ” sau,, rătăciri”… Mi-a plăcut finalul. Cam trist, totuși. Deja ma dor picioarele și autobuzul ăsta nu se vede!
Ia uite, frate, câți pensionari sunt în stație! Ce mama dracului caută aici la ora asta? Păi io, să fiu pensionar fără nicio treabă, aș băga la aghioase până după prânz. Așa, de-al naibii, să-mi scot pârleala pentru toți anii în care m-am trezit cu noaptea-n cap, inclusiv ăia de școală. Uneori însă merită să-ți pierzi nopțile. Uite, aseară, la Viniciu, a fost mișto de tot. Io n-am prea avut noroc, ce-i drept. O agățasem pe una, Margot, da’ când să intru cu ea pe felie mi-a zis că e ortodoxă practicantă si se păstrează pentru noaptea nunții. Mi-am băgat picioarele, perversele nu sunt genul meu. În schimb Romică a avut parte din plin, nu ca alții. Și nici n-a făcut nimic ca să merite. Doar s-a-mbătat ca porcu’ și a ieșit pe balcon să ude mușcatele, iar vecina de dedesubt a lui Viniciu, o bunăciune măritată cu un moș, a ieșit și ea să vadă cine e băiatul ăla amabil. Și când a ridicat ea ochii în sus….
Hopaaa! Bucată la orizont! Nino-nino! Uite-aici țâțe, tată! Și ce botic sexy facem când ne benoclăm în zare după autobuz…Da’ cred că suferă rău pe toacele alea, sărăcuța!
Ia te uită! Lui Rosetti iar i-au pus coronița! Și niște crengi în mână! E premiant și el! Da i stă bine. Deja mă strâng pantofii… Și tu la ce dracu te uiți?! – N-ai mai văzut chinuri pe tocuri?… Hai că merge, lasă, am bătut eu Ringstrasse cu 12 cm și n-am crăpat! Dar eram mai tânără. Și eram și cu ăla, cu portughezul ăla care era înalt al naibii, trebuia să fiu și eu. Tot nu vine autobuzul! Adormitul ăsta continuă să se holbeze, oare merge și el tot cu… Dar de unde Doamne iartă mă s-au strâns atâția pensionari?! În afară de el sunt numai tătăiți. Adio scaun! Uite ca n-are verighetă. Dar chiar așa, cine s-ar lua cu un tip care își pierde ochii în primul decolteu? Ăsta a băut toată noaptea, îi flutură cămașa. Sigur nu stă cu maică sa, că nu l lăsa sa iasă așa din casă! Nevastă n are, mamă n are, e un dubios. Sper sa ia alt autobuz…
Dă-te, moșule, din priveliștea mea! Ție nu-ți mai trebuie, poți să-i lași pe alții. Ce-i prost să se miște? Stă acolo, să prindă loc în față când apare autobuzul, că așa fac în fiecare dimineață, se bat pe locuri mai dihai ca ăia rupți de muncă. Băi, da’ e chiar boboc gagica asta! Poate am noroc și ne urcăm în acelasi autobuz, am și io cu ce să-mi clătesc privirea. E mișto că pare versată, cu fața aia pe care nu poți să citești daca e curvă sau mironosiță. Așa sunt astea periculoase, femeile de femei, greu de citit. Astea-mi plac mie!
…Ie-te că și ea se holbeaza la mine! Te pomenești ca m-a remarcat. Sunt bun, frate, sunt bun! Și mahmur arăt ca adevărații. Bine ca mi-am pus cămașa asta irezistibilă, nu că as fi presimțit ceva, pur și simplu era singura mai curată. Da’ nu tre’ să știe pisi prea multe, las-o să mă admire…
Ce? Vine? Uraa, vine autobuzul!!! Și n-au trecut decât zece minute, unde s-o fi grăbit așa?! Gata, la atac! Omorâti-vă! Auuuu!! Baba chioară m-a călcat pe bombeu. Intenționat m-a călcat! Trebuia să m-aștept, părea genul. Bine că e încălțată în papuci de casă, că mă nenorocea! Asta cred că e fugită de la azil. Ia uite-o pe diva, ce coate profesioniste dă! Așa, păpușă, fă pârtie, să vin și io după tine!
În sfârșit vine! Ce îmbulzeală! Moșul ăsta cu două pahare de zmeură sper că n-are de gând să se așeze lângă mine. Sigur îi tremură mâinile sau nu se ține și îmi pătează rochia. Mai bine îmi fac loc lângă adormitul ăla! Măcar nu miroase a naftalină, e cât de cât viu. Mai bine luam un taxi. Ajungeam până acum, îmi dădea Dana mostrele alea de materiale, ba chiar aveam timp și de un ceai în Cotroceni. Sau de un capucino. D-ăla mișto, cu pene desenate din spumă de lapte. Sau cu inimioare….dacă mai pune șoferul încă o frână, vin grămadă peste adormit! Ia uite că s-a trezit! Are gene lungi și nasul drept. Chiar, cum i-ar fi stat cu nasul cârn? Ar fi semănat cu un mops. Ba nu, că ăia sunt bolditi. Cu o cârtiță? Da, da, că e și nebărbierit. Da-i barba aia de quatro giorni, îl prinde. Hai, că nu-i chiar oribil! Chiar așa, înainte se holba la mine, acum de ce nu mă mai vede? Sigur mi s-a scurs iar rimelul. Să fiu a naibii dacă mai merg eu cu autobuzul! Ce bine miroase zmeura moșului! Ar trebui să îmi cumpăr și eu. Și să o pun în înghețată. Oh, God, iar n am băgat înghețata înapoi în frigider! Și era aproape plină cutia… Iar în seara asta e iar,, Californication „. Ce mișto e timpul din serial! Nebărbierit și slab… ca adormitul ăsta! Auzi, dar tu chiar nu mă mai vezi sau te-a absorbit cu totul intersecția de la Universitate??? De ce stăm? – a, e semafor.
Aaah, ce bine e să prinzi un loc la bară! Parcă adie și niște aer, să trag repede în piept, până nu se sesizează careva că e curent. Am nimerit strategic, între vedeta autobuzului și un țărănoi bătrân, care ține în echilibru două pahare cu zmeură. Și care a mâncat usturoi de dimineață. Ceea ce nu e chiar lipsit de originalitate. Mă mai gândesc dacă îi vând pontul lui chefu’ Costi… Piesa de rezistență a lu’ chefu’ Costi e mămăliga prăjită cu petale de trandafir caramelizate și toping de maracuja, mare succes la vremea lui, da’ acum deja cam ieșit din modă. Zmeura cu usturoi l-ar putea ajuta să se relanseze în carieră. În schimb gagica….Eh, gagica… Din sutienul ăla push-up adie spre mine o briză suavă de iasomie și floare de portocal, combinate savant cu ceva ce pare a fi tămâie (nu cred că e tămâie, da’ asta-mi evocă, miroase ca-n dormitoru’ nașei Smaranda, sora lu’ ăl bătrân, proprietară de apartament în Rahova, pe care, cu puțin noroc, o să-l moștenească chiar mandea). Și cum se freacă, frate, de cracu’ meu drept cu coapsa ei subțire de gazela… Discret, dar insistent, vezi, Doamne, ea nu vrea, da’ așa e viața în ratb… Sanchi! Cred că, dacă mă întrebuințez puțin, aș putea să-i găsesc în sfârșit o utilitate apartamentului ăluia din Rahova. Că nașa Smaranda a plecat de trei luni la țară, la neamurile lui bărbatu-su, să facă economie la pensie și m-a lăsat pe mine să-i plătesc degeaba întreținerea, doar sunt moștenitoru’ , deh! Chiar, ce-ar fi să mi-o pun cu gazela sub poza de la nuntă a nașei Smaranda? Să-i atârn sutienul ăla cu miros de smirna și portocale de coarnele cerbului Victoraș, victima isprăvilor vânătorești din tineretele lu’ nașu Gigi… Vise, taică, vise! Deși, la cum mă benoclează cu mesaj…..
Oare cum or fi mostrele alea de materiale? Sper să fie dantelă satinată, că așa mi-a promis Dana. Trebuie sa îmi iasă iar o rochie superbă. Am să fiu din nou cea mai frumoasă domnișoara de onoare. Asta e… Cam a cincea nuntă pe anul asta la care rolul meu e constant. Fac parte din recuzita nunților, vorba lui Mihai! C est la vie, mireasă încă nu mă văd. Și ai mei mă tot bat la cap… Dar n-am curajul ăsta! Mi se pare o nebunie curată căsătoria. Nu că aș fi împotrivă, dar… Cum îl alegi? După ce rețetar? Nu-mi vine în cap niciun fel de strategie, competențele mele se opresc strict la istoria modei și la modele. Dar, în orice caz, trebuie musai să mă iubească. Și să mă admire. C-așa am eu chef. Da’ și cu iubirea asta treaba e neclară – o angajăm pentru eternitate și credem că am fost predestinați, că e întâlnirea vieții și pe urmă constați că se duce naibii tot în trei ani. Mă rog, patru. Toate pasiunile se sting. Și – n filme, p-ăia care se iubesc prea mult, ori îi omoară la sfârșit, ori eșuează într-o poveste banală. Și – atunci, cum Doamne iartă-mă să te mai legi la cap printr-un angajament pe viață, când știi din start că totul se erodează și că e sensibilă tare situația?! Și că mai devreme sau mai târziu duce la dramă. Bine zice Dana – dar ce treabă are, scumpo, pasiunea cu căsătoria? Păi aia, că n-are. Și pe deasupra, îți mai iei și ditamai angajamentul la scara vieții… Și apoi, cum îl recunoști? Cum știi ca el- și nu alt purtător de gonade – este superbul, alesul, unicul?? Ia uite și la adormit ce se freacă de mine! El o fi concesionat de vreuna? De unde știu eu că nu ăsta ar putea fi potențialul mire? Acum, sincer, ar fi nasol să întâlnesc iubirea vieții într-un ratb jegos! Și mi-ar fi jenă că nu am intuit de la început, din stație. Ooo, și nici nu aș povesti nimănui niciodată că ne-am bălăngănit de aceeași bară amândoi câteva stații până ne-am luat. Aș inventa o poveste cu mare, cu faleză, cu stridii… Ăsta pare să nu fi văzut stridii decât la televizor. În plus, aș muri de ciudă ca nu l-am ales eu. Și că soarta, ori Ăl de Sus a aranjat în așa fel enervant lucrurile, încât eu și adormitul ăsta sa ne întâlnim în ziua x, în autobuzul y, la ora z și să se mai și frece de rochia mea. Oare sărută bine?
Buuun, și cum agăți o gagică fițoasă în ratb? Când era el mai verde și-i plăcea să se dea mare, ăl bătrân mă cadorisea săptămânal, contra o bere, cu replica lui de succes: ” Păpușică, bei un cico?” Odată îl auzeam strigând din bucătărie, că acolo îl ținea a bătrână toată ziua, să nu se obrăznicească: „Marceleeee, io ți-o zic p-aia cu cico, da’ tu dai la schimb o bere?”. Și Marcel, prost, dădea. Între timp ciuciu, că nici cico nu mai e la modă, nici replica nu mai e chiar originală. El a rămas cu berea, io cu paguba. Cine m-ar mai crede azi, în orașul ăsta plin de șmecheri, dacă m-aș apuca să povestesc că inventatorul replicii de succes „păpușică, bei un cico? ” a fost chiar babacu’ meu? Așa e cu operele de geniu, toți știu opera, nimeni nu-și mai amintește autorul. Chiar, ce-ar zice pisichieru ‘ bătrân dacă i-as duce mândra ratb-ista acasă? Cred c-ar zice că „e bună taică, da’ cam băț , să ai grijă să nu te-nțepi în ea”. Ce știe el, săracu’! Pe vremea lui, baba aia, Bardot, era culmea frumuseții. Și încă de-atunci era cam durdulie, așa le plăcea lor, ce să faci?! Pe a bătrână, cică a luat-o că semăna cu Angela Similea, da’ cred că de-aia doar a pus ochii pe ea, că de luat, a luat-o fiindcă o lăsase gravidă cu subsemnatul…
Om de succes subsemnatul, ce să zic! O freacă la cald în ratb, în căutarea unei replici de agățat. Acum pe bune, ce dracului poți să-i spui unei gagici cu care stai atârnat de aceeași bară în autobuz? Oare să mă dau mare cu localul de lux al lui chefu’ Costi? Să i-o bag p-aia cu ” vai, ce căldură! Ce-ar mai merge acum niște Chianti și niște stridii în sos de vin de Xerxes pe o terasă la etajul 19?” Cred c-aș putea să-i zic asta pe post de cico. Așa, și după? Ce urmează după? Rahova, clar, dar cum dracu’ să-i zic de Rahova fix după stridii fără să par suspect de bădăran? Și dacă o fi și asta ortodoxă practicantă ? Nu, nu cred, după față pare doar practicantă. Numai să nu fie din alea care vin cu tine din prima, iar din a doua vor să se mărite cu lăutari și lămâiță în păr. Da’ până la urmă, cine nu riscă, nu câștigă (asta tot de la ăl bătrân o știu)
Cișmigiu. Stație. Mai am vreo trei și cobor! Insuportabil autobuz. Adormitul ăsta îmi zâmbește. Este evident că mă place. Deja e cazul să îmi mut privirea, să nu creadă că sunt vreo disperată. Că nu – s! Lasă, că la Drept sigur se suie vreo studentă și își mută privirea și arsenalul seducției pe ceva mai tânăr. Ooo, uite un câine – săracul e transpirat și mototolit și el și băiatul care îl ține. Aproape ca și l a agățat de gât. Patrupedul asta chiar călătorește într-o poziție amuzantă, cumva la înălțime, pe umerii stăpânului. O, nu, și tot de la înălțime i se preling și niște bale pe câțiva călători. Adormitul văd că s-a sesizat, s a răsucit ușor și s a apropiat mai tare de mine. Deh, acum are motiv. Dar uite cu câtă dragoste privește câinele! Îi place oare? – e genul acela de bărbat care zâmbește inconștient când vede animale și bebeluși? Să fie oare un sensibil animat de spirit patern – specimene din acelea pe care le zărești prin parcuri cu căruciorul, insistând pe lângă mămici să afle cât mai multe despre erupția dentară și colici, ba chiar sfătuind la rândul lor? În fine, judecând după cum îl privește pe Azorică ăsta bălos și ciufulit… Uite, un bărbat din ăsta mi-ar trebui! – care să meargă cu copilul și cățelul în parc, să se dea pe tobogan, să facă origami pe covor și să știe să facă supe bio, economice, raw vegane! Iar eu, eu să mă ocup în continuare de modă, croiuri și tipare, de trenduri și prezentări. El să vină sa mă aplaude când îmi prezint colecțiile, să ne dăm întâlniri, să mă aștepte romantic cu flori și cutii de cercei! Bine, nu îmbrăcat așa, ca vai de el, ci într-un sacou fin și cambrat dintr-un bej cendrie. Iar copilul nostru, copilul să fie unul singur, de preferat o fată. Frumoasă și sofisticată. Hai că nici adormitul nu-i urât. E doar lipsit de gust. Ar trebui cizelat puțin, apoi am călători în Manhattan, în Shanghai, prin Londra… Bine, ar trebui să aibă și niște bani. Deși, dacă mă uit la el – cum zâmbește el dulce când mie, când câinelui – pare mai degrabă un aiurit care nu prea știe ce e cu el. Habar n-are ce ofertă de viață tentantă i-am făcut eu în gând… Vaaaaai, am uitat cu desăvârșire de pachețelul de mentă din geantă! Sper să nu se fi vărsat. Nici nu am loc să verific, decât dacă mă sprijin de adormit! Și era mentă marocană…
Na, c-am ajuns deja la Cișmigiu! Sper că frumusețea șatenă merge până la capăt, poate până atunci mă hotărăsc cum s-o răpesc. Ori pe ea, ori atenția ei, ori pe amândouă. De preferință pe amândouă. Tată, parc-ar fi Arca lui Noe autobuzul ăsta! Toți ghiolbanii își plimbă javrele cu ratb-ul, să-i vadă lumea că s-au des-țărănit, acum sunt fanți de oraș. Și toate fătătoarele își scot boracii la plimbare dis-de-dimineață, numai bine să te cotonogească cu cărucioarele în înghesuială. E plină mașina de pudeli, elefanți și maimuțe – specii ocrotite, deh! Și tu, degeaba te uiți așa tâmp la mine, ca vițica la poarta nouă, tot nu m-am decis cum să te agăț. Ce știu io de care-mi ești, până la urmă? Dacă oi fi vreuna d-aia care visează la vilă, merțan, copil, cățel, plimbări prin străinătățuri și haleală bio? Și bărbat corporatist, musai bărbat corporatist, să-ți aducă bani mulți și să stea cât mai puțin la reședința familiei, să-ți faci tu singură de cap la shopping, după ce ai predat boracu’ în grija bonei filipineze? Păi ce, femeie d-asta îmi trebuie mie? Hai, că te-ai obrăznicit! Acum m-apucă dracii și rămâi neagățată și-n dimineața asta!
Ce verde e Cismigiul…Parcul ăsta arată tânăr după atâția ani. Numai noi îmbătrânim. Și gândul ăsta mă ucide. Mi-e greu să mă văd ridată și uscată. Și mai ales singură, fără măcar un adormit lângă mine. Fără cineva care să îmi facă un ceai sau să mă întrebe dacă e joi sau miercuri sau dacă m-am spălat pe păr, sau dacă mi-a crescut tensiunea…Să ne uităm la poze împreună și să zâmbim că eram slăbănogi și stăteam stângaci fără să știm ce ne așteaptă de la viață. Să avem amintiri împreună. Să râdem. Să râdem mult. Ei, bine, câteodată să și plângem când ne doare ceva. Cât de aiurea a fost acum două săptămâni când am avut căderea aia de calciu și nu m-a sunat nimeni!!!! Nici măcar o prietenă. Nimeni. Stăteam și zăceam ca proasta. Ba am mai vărsat și pe revista aia glossy de a trebuit s-o arunc. Dacă eram și eu cu cineva, sigur îi păsa, îmi dădea o pastilă, mă aburea cu o vorbă, mă alinta…era, în fine, era – la naiba – cineva cu mine. Dar când am să fiu bătrână, cine dracu o să stea cu mine? Am să ajung ca Aurica să bat de nebună Calea Victoriei…Adormitule, mai ai puțin și îți atingi mâna de mâna mea de pe bară….Auzi, ție nu ți-e frică de bătrânețe? Dar de singurătate?
Pe femeie tre’ s-o mai iei și cu romantismu’. Flori, bomboane, plimbat de mână prin parc, lugu-lugu… Investiții… Asta e, asta-i soarta bărbatului pe pământ. Da’ până ajungi la lugu-lugu, tot îți mai trebuie o frază-două de introducere. Că nu poți să iei vânatul așa, din scurt, să se sperie. Mă dau puțin mai spre ea, poate reușesc să o ating pe dosul palmei încleștate de bară. Are mâini frumoase, de artistă. Și picioare lungi, de balerină. Te pomenești că asta o fi, balerină? Dacă se dă jos la Operă, am să știu clar că asta e. Ce-o face fata asta mișto când e singurică la ea acasă? Nu cred că i se întâmplă prea des, probabil are o mulțime de hăndrălăi care aleargă după ea. Totuși, chiar și femeile frumoase mai rămân din când în când singure acasă. Uite, pentru o bucățică tare ca ea, mai c-aș face și niște compromisuri, la nevoie. Aș putea, sigur c-aș putea să-i duc un ceai de tei cu lămâie la hotel-plăpumioara, când ar fi ea bolnăvioară și cu năsucul roșu… Să mă dau băiat sensibil… Bă, terminatule! Găsește dreacu’ un moment și agaț-o, cere-i telefonul, fă ceva!!! Că acuși coboară și rămâi ca tâmpitu’ cu picioarele alea lungi pe retină și cu mirosul de tămâie în nas – specialitatea ta.
La Operă cobor. Și deja mă doare capul de căldură. Iar tipul ăsta, de l-am târâit prin toată viața mea viitoare și i-am făcut un rost, n-are niciun gând să mă agațe. Probabil nu îi plac. Sigur are pe cineva. Sau nu i-ar plăcea ce soartă i-am prefigurat și fuge instinctiv. Cred, totuși, că aș fi putut să mă îndrăgostesc de el. Nu m-ar deranja să mă trezesc în fiecare dimineață cu figura lui lângă mine. Firește, el aducându-mi cafeaua sau întrebându-mă cum am dormit. Dimineți d-alea ca-n filmele cu Meryl Streep. Nu ca-n Bundy! Nu, sigur e cu cineva, altfel mi-ar zâmbi măcar….Hai, adormitule, mai am două semafoare, întrebă-mă dracului ceva! Orice!
Mai că mi se face dor de ăl bătrân, cu tupeul lui de gărgăriță bețivă. Sau de Romică. El, sigur nu s-ar fi împiedicat în izmene la faze de-astea. Dacă nu m-ar fixa cu ochii ăia ca două farfurii zburătoare, cred că mi-ar fi mai simplu s-o iau la întrebări. Nu te mai uita, proasto, așa fix la mine, lasă-mă să fiu bărbat, să te cuceresc singur! Da, da, asta tre’ să fie: e prea insistentă, zici că mă agață ea pe mine. Și io sunt băiat principial, neam de neamul meu nu s-a lăsat agățat. Io, numai cu de-astea, ortodoxe practicante… Da’ n-o fi dracu-al dracu’, poate nu coboară până la capăt, poate mai am timp… Trage aer în piept, Marcele și gândește, gândește! Nu se poate să nu-ți dai seama cum se face…
Aici cobor! A șasea stație. Păcat ca nu ai încercat. Probabil ți a fost teamă de stridii. Sau de cafeaua de dimineață. Sau poate că nu ți s-a părut interesant să lăsam să se întâmple. Ai rostul tău și îți faci temele de acasă. Deci soarta mea e tot de domnișoara de onoare. Eu…mai aveam timp și spațiu de o ratare. Nevermind!!!! Găsesc eu ceva de făcut… E ca n versurile lui Donovan: ,, yes, it’ s gonna be a cold, lonely summer, but I’ll fill the emptiness”…
Uite-o, mă! Uite-o cum dispare! Uite cum îmi fuge gazela din bătaia puștii și io nici măcar n-am armat. Coboară la Operă, deci e balerină, cum am presupus. Flerul meu nu mă-nșeală niciodată. Da’ ce folos, dac-am pierdut-o. Acum ce fac? Unde o mai găsesc? Pot să stau eu în stație la Rosetti până îmi crește barba și ea să nu se mai arate niciodată. O fi fost doar o întâmplare că azi umbla cu autobuzul. Sau poate nu, poate era chiar destinul. Pe care l-am ratat… Mare cretin mai sunt!
Lasă, Marcele, că nu se sfârșește lumea la Operă! Trece și noaptea asta, mai e și mâine o zi!
NOTĂ: Acest text, scris la patru mâini și filmul care îl însoțește au fost prezentate în data de14-15 iulie 2017, în cadrul Maratonului literar #Noapteacapoeții organizat de Asociația Națională pentru Arte Vizuale Contemporane la Gallery (București, str. Leonida, nr. 9-11). Detalii despre eveniment pot fi găsite pe pagina de facebook: https://www.facebook.com/events/1948624775383159/?active_tab=discussion
