Simona Neumann este preşedintele executiv al Asociaţiei Timişoara Capitala Culturală Europeană 2021
Daniela Raţiu: Simona Neumann, mărturisesc că am fost printre criticii acestui proiect şi nu din pesimism găunos, ci mai degrabă dintru-un motiv mai sentimental: acela că atunci când iubeşti un loc parcă nu ai vrea să îl vezi inutil expus, dar şi crezând că este un proeict greu de dus. Timişoara lâncezeşte de ani de zile. Dar în momentul în care am citit dosarul de candidatură, a fost făcut public înaintea desemnării câştigătorului, un dosar foarte bun, am văzut şansa pentru ca Timişoara să se trezească. Din criticul care am fost, am ţinut pumnii Timişoarei. A câştigat. Te-aş întreba ce te-a determinat să crezi cu încăpăţânare, nebuneşte, că Timişoara poate reuşi?
Simona Neumann: Cred că, pe de-o parte, este vorba de firea mea, pur și simplu. Mă implic acolo unde văd că există potențial, dar şi şansa de a face ceva nou. Ceea ce mă intrigă, însă, este lipsa de încredere din partea unei comunități într-o idee nouă. Combinaţia asta m-a provocat să particip în acest demers al orașului. Pe de altă parte, am abordat aceast proiect dintr-o perspectivă pragmatică: am parcurs regulamentul Comisiei Europene cu privire la procesul de selecţie, căutând să înțeleg cerințele concursului, ce anume se aşteaptă de la un asemenea proces, criteriile de selecţie şi am pus în balanţă atuurile Timişoarei, potenţialul existent în oraș, pentru că dacă acesta ar fi lipsit, mărturiesc că nu aș fi intrat în această aventură. E bine să ne urmăm visele, dar o doză de realism trebuie să existe atunci cînd sunt implicate atâtea entități la nivelul unui întreg oraș. Știam că este un demers de lungă durată, că va fi greu, pentru că, din păcate, în Timişoara nu avem o comunitate unită. Ea nu există, de altfel, în multe alte orașe din România. Sunt în legătură cu un oraş din Germania care pregăteşte candidatura pentru anul 2025, şi e foarte interesant să urmăreasc calmul instituţiilor-cheie în abordarea acestui demers, întrebările pe care mi le pun coordonatorii candidaturii cu privire la pregătirile necesare. Dar acest lucru nu trebuie să ne pună în inferioritate. Noi avem alt bagaj istoric şi cultural, ceea ce nu înseamnă că suntem mai puţin buni decât alţii, ci doar că trebuie să abordăm lucrurile din altă perspectivă. Cheia succesului unui asemenea demers e să ştii ce să faci şi când anume, să îmbini momentul potrivit cu resursele pe care le ai pentru a obține succesul. Când am venit în Asociaţia Timișoara-Capitală Culturală Europeană, ca director executiv în 2013, au existat, pe lângă scepticismul firesc, pentru că orice început este aşa, şi vorbim de un proiect elaborat…
(credit foto: Ovidiu BEGA)
D.R.: De fapt, vorbim despre un proiect complex…
Simona Neumann: Da, de mare anvergură. După cum spuneam, au existat pe lângă scepticism și așteptări imense pentru ca lucrurile să se întâmple repede, să fie vizibile. Acest proeict nu înseamnă să organizezi o serie de festivaluri, ci ceva mult mai mult. Este vorba despre dezvoltarea oraşului pe termen lung, din punct de vedere cultural, social, economic, al urbanismului, al turismului, al mediului de afaceri. În cele din urmă este vorba de interese legitime şi corecte pe care trebuie să ştii să le pui cap la cap, să ai viziunea de ansamblu, ținând, totodată, cont și de detaliile fiecărui sector. Aşadar, când am venit, în 2013 în acest proeict, am ştiut că va fi foarte greu, dar posibil…
D.R.: La aceea vreme părea un demers nebunesc…
Simona Neumann: Ştiam că Timişoara are şanse din perspectiva atuurilor sale și că trebuia scris un proiect care să corespundă criteriilor de selecție și regulamentului concursului. A existat o presiune foarte mare din partea comunității să producem festivaluri, mi se dădea exemplul altor oraşe care urmau această rețetă, dar ştiam că nu era de datoria Asociaţiei să le facă. Ele se întâmplau oricum în orașul nostru, grație operatorilor culturali.
D.R.: S-ar putea spune că pentru Asociaţie era de fapt o etapă tehnică?
Simona Neumann: Da, am considerat că festivalurile țin de competența operatorilor culturali. Pentru noi ar fi însemnat consum de energie și bani și ne-ar fi abătut de la cerințele competiției. Aceasta a fost doar una dintre provocări. În momentul când am început să explicăm sectorului cultural, formatorilor de opinie, mediului administrativ, mediulului academic, atât noi, dar şi personalităţi invitate din oraşe care au mai coordonat astfel de candidaturi ce însemană acest demers, marea majoritate a înţeles procesul. Astfel, mulți au devenit multiplicatorii informaţiilor corecte cu privire la pregătirea candidaturii. De altfel, a contat foarte mult pregătirea, atât formală cât şi informală, prin ateliere de lucru, dezbateri, prelegeri, interviuri pe care le-am acordat în mod constant, chiar şi în momente mai tensionate. Toate acestea au contat la înţelegerea proiectului. S-a format un nucleu de oameni care a participat la elaborarea proiectului, care, pe urmă, s-a lărgit.
D.R.: Ştim amândouă că problema Timişoarei este lipsa coeziunii. Cred că acest proiect a venit la momentul potrivit. Timişoara are comunităţi artistice, însă nu există o colaborare, nu există o coeziune culturală şi Timişoara cumva „bălteşte”, e într-un stand-by. De esenţa acestui proeict este tocmai ideea lucrului împreună. În declaraţiile tale accentuezi mereu că nu Asociaţia trebuie să pună cărămizile acestei colaborări, ci comunităţile trebuie să înveţe să lucreze împreună. Totuşi cum vezi această chestiune a lipsei de coeziune în acest context al TCCE 2021?
Simona Neumann: Frumuseţea și paradoxul acestui proiect constă în faptul că nimeni nu-l poate poate face de unul singur. E de altfel un criteriu important pe care noi va trebui să îl multiplicăm atunci când vom lansa apelul la propuneri de proiecte care să completeze programul cultural al anului 2021, şi anume să existe colaborări atât intracomunitare, pe plan local, la nivelul oraşului, cât şi cu instituţii şi oraşe din ţară, dar şi internaţionale, cu Europa în special. Practic, nimeni nu poate să facă nimic de unul singur, şi e cumva o caracteristică a lumii în care trăim – suntem cu toții interconectaţi. De exemplu, pentru punerea în aplicare a unui proiect în domeniul artelor vizuale ar trebui să existe o colaborare între Facultatea de Arte a Universității de Vest din Timișoara cu Muzeul de Artă Timișoara şi/sau cu galeriile de artă din oraş, dar şi colaborări interdisciplinare cum ar fi între design şi IT și, în plus, colaborari cu instituții de profil din străinătate.
D.R.: De fapt, Shine your light este acea reţea de comunităţi artistice care trebuie să se interconecteze. Acest proiect va împinge comunităţile artistice din zona lor de confort, vrând-nevrând. Poate fi într-adevăr şansa Timişoarei.
Simona Neumann: Da, este şansa Timişoarei. Va trebui să lăsăm la o parte orgoliile. Eu, personal, când am venit în acest proeict mi-am impus şi m-am autoeducat ca să nu am orgolii, şi indiferent de cine ce spune despre mine sau despre proiect să am răbdare, să ascult, să nu iau nimic la modul personal. În acest context, de fapt, nu ar trebui să discutăm despre persoane, ci despre miza proiectului pentru oraș. Nu e uşor, dar e posibil.
D.R.: Dacă tot am ajuns în acest punct să clarificăm o „legendă” urbană potrivit căreia acum, de când Timişoara este desemnată capitală culturală europeană, la uşa ta se bate cu propuneri de proiecte, mai tot timpul e cineva care îţi propune un proiect. Cum faci faţă acestei avalanşe de cereri din parte unor persoane, organizaţii? Pornim de la premiza că poate sunt bine intenţionate.
Simona Neumann: Există într-adevăr un val de oferte de idei de proiecte dar după ce vom anunţa calendarul de implementare pentru anul viitor ne aşteptăm să se înţeleagă mai bine acest proces de pregătire. Până acum cred că am gestionat foarte bine avalanşa de solicitări şi pentru că atât răspunsul meu, cât şi al colegilor mei, a fost şi este unul foarte simplu: va exista un apel public la propuneri de proiecte prin prezentarea atât a criteriilor selecţie cât şi a modului de selecție. Mai mult, pentru a elimina discuţii inutile, selecţia nu o vom facem noi, ci un grup de experți externi, după modelul instituțiilor europene.
D.R.: Înţeleg că va fi un director artistic extern?
Simona Neumann: Va exista, bineînțeles, un director artistic sau mai mulți în funcție de etapa de implementare (o etapă incipientă, de start-up, și una de producție propriu-zisă). Pentru selecția proiectelor va fi constituit un juriu de selecție. Bordul asociației nu va avea rolul de a selecta proiecte pentru programul artistic, ci unul de guvernare a procesului de implementare și de atragere de fonduri.
D.R.: Ne poţi spune numele directorului artistic?
Siomna Neumann: În scurt timp vom anunța directorul artistic pentru prima etapă a implementării și anume, aceea de start-up, care va debuta la anul și va presupune formarea competențelor necesare punerii în aplicare a programului cultural. Ne dorim ca această persoană să aibă experienţă internaţională pentru a ne conecta la rețele europene și internationale, la artiști și companii artistice și instituții culturale europene și să ne racordeze la inițiative similare din alte capitale culturale.
D.R.: Un astfel de proiect nu îţi mai permite să rămâi o enclavă culturală.
Simona Neumann: Exact, tocmai de aceea este imperios necesară o persoană cu experienţă internaţională şi care să imprime o puternică dimensiune europeană acestui proiect. De altfel, dimensiunea europeană este, totodată, și un criteriu de monitorizare. În acest fel, îi va fi mai ușor directorului artistic următor să treacă la etapa de producție propriu-zisă a programulu cultural. În plus, acest director artistic din etapa de start-up va trebui să se ocupe de formarea unui nucleu pe plan local, de artişti, de producători, de potenţiali manageri ai marilor programe care sunt incluse deja în dosarul câștigător, astfel încât acești oameni formați, cu legăturile europene bine stabilite, vor putea pune în aplicare programul anului 2021. Desigur, noi vom comunica în permanență şi cu președintele juriului de selecție, și cu echipa de monitorizare, chiar și la modul informal. În unele capitale culturale europene în primii doi ani nu se întâmplă mai nimic. E un mare risc să fie lăsată întreaga pregătire pe ultimii doi ani, iar eu nu am dorit să se întâmple asta, de aceea am optat pentru această strategie de implementare în etape pe care urmează să o anunțăm în scurt timp.
D.R.: Toate proiectele se fac însă cu bani. Ai dat la un moment dat o declaraţie potrivit căreia ai afirmat că „România este singura ţară care are un oraş desemnat capitală culurală şi care nu are anunţat un buget, iar Ministerul Culturii ar trebuie să facă acest anunţ, să aflăm care este cuantumul”. Ai aflat ceva între timp detalii dorite?A fost făcut acest anunţ?
Simona Neumann: Ţin să precizez contextul în care am făcut această declaraţie, în 17 septembrie, la o zi după anunţarea câştigării titlului. Într-adevăr, în dosarul de candidatură ni se cerea să creionăm bugetul cu toate sursele de finanțare: Consiliul Local, care îşi asumase cuantumul pe 6 ani, Consiliul Judeţean şi Guvernul României, prin Ministerul Culturii. La momentul depunerii dosarului, noi, oraşele candidate, nu ştiam cuantumul asumat din partea ministerului, de aceea am făcut o estimare de 12 milioane de euro pe 6 ani. După căştigarea titlului, am avut o întâlnire la Ministerul Culturii, atît noi, Asociaţia, cât şi Primăria, şi s-a stabilit că suma estimată de noi va fi asumată de Ministerul Culturii. În prezent colaborăm cu Ministerul în vederea eşalonării acestei sume, dar şi în vederea îmbunătăţirii legislative aferente finanţării culturii. Spun asta deoarece implementarea proiectului Timișoara 2021, având baza legală actuală, va fi foarte anevoioasă.
D.R.: Legislaţia, în acest context, este o problemă. Mai mult încurcă aşa cum este ea desenată.
Simona Neumann: Da, actele normative ar trebui integrate și corelate astfel încât să nu lase loc unor interpretări contradictorii. Chiar juriul de selecţie recomandă Ministerului, în raportul de selecţie , publicat pe 24 octombrie, să adopte un act normativ special dedicat implementării proiectului.
D.R.: Având în vedere faptul că şi Novi Sad a câştigat de asemenea titlul de capitală culturală, se are în vedere o strategie comună?
Simona Neumann: Încă din perioada candidaturii am colaborat cu orașul Novi Sad. Colaborarea ar fi continuat chiar dacă nu am fi câştigat şi asta pentru că am gândit câteva proiecte comune. Punerea în practică a acestor proiecte depinde și de modul cum adminstraţiile locale ale celor două oraşe se vor implica. Vor exista proiecte comune între artiştii din Timişoara şi cei din Novi Sad, între instituţiile culturale din cele două orașe. Dar, ca să capete amploare, impact în regiune, este nevoie și de sprijin politic. E un factor important despre care nu am vorbit foarte mult, deși este un criteriu de selecție în concurs.
D.R.: Pentru că factorul politic poate mişca lucrurile, atât legislativ, dar şi resursele financiare fără de care proiectele rămân pe hârtie.
Simona Neumann: Da, și asigură durabilitate. Societatea civilă nu poate susţine un asemenea demers de una singură. Artiştii, societatea civilă, instituţiile de cultură, dau conţinutul, iar factorul politic trebuie să îl susţină, fără a se implica, însă, în actul artistic. Lucrul aceasta a fost un criteriu de selecţie şi va rămâne în continuare criteriu de monitorizare. Juriul e foarte interesat ca lucrurile să se întâmple, primăriile, consiliile județene şi guvernul să se implice, dar să nu existe „comenzi” politice în virtutea faptului că se alocă bani. Nu a fost cazul până acum, nu ne-a spus nimeni din mediul politic cum şi ce să facem în perioada de candidatură, de aici şi libertatea pe care ne-am asumat-o cu idei mai îndrăzneţe, ieşite din tiparul a ce se întâmplă local în plan cultural, politic, social. Iar acest aspect s-a transformat în avantaj în procesul de selecție. Juriul a putut constata că suntem sprijinţi de Primărie şi de Consiliul Judeţean , fapt care extinde aria de impact, dar şi a colaborării cu alte oraşe.
D.R.: Trebuie să precizăm că dialogul nostru are loc la Facultatea de Arte unde ai participat, în calitate de invitată, la o dezbatetre organizată de UVT, pe tema colaborării între universitate şi TCCE 2021. Una dintre discuţii a fost legată de faptul că studenţii văd o oportunitate de carieră în acest proiect. Fie prin voluntariat, dar şi după terminrea studiilor, în contextul în care acest proiect va revitaliza Timişoara culturală. Sperăm. În ce fel o va face? Pentru că ştim amândouă că, deşi Timişoara este un oraş dezvoltat economic pe zona „industrială”, IT, lohn, zona culturală a fost lăsată de izbelişte.
Simona Neumann: Exact, acesta a fost şi unul din argumentele noastre atunci când am fost întrebaţi de juriu ce îi lipseşte Timişoarei în condiţiile în care, spuneau ei, e un oraș dezvoltat economic, care are instituţii de cultură puternice și unde, potrivit statisticilor, rata șomajului este mică. Vreau să punctez un lucru care mi se pare important. Această competiţie nu a fost un“concurs de frumuseţe” despre care este cel mai cultural oraş, ci un concurs de proiecte care să răspundă unor nevoi strigente ale oraşului, unde titlul poate să contribuie la o dezvoltare durabilă, în mod real. Lipsa locurilor de muncă în zona creativă, lipsa oportunităţilor de carieră în mediul cultural, neintegrarea grupurilor marginalizate, profilul internațional scăzut al Timișoarei, pasivitatea și neimplicarea civică au fost câteva din problemele identificate în procesul candidaturii. Dau un exemplu: Timişoara s-a dezvoltat în zona IT, dar nu există o conexiune sustenabilă între zona IT şi cea culturală. Oamenii de cultură sunt reticenţi, în general faţă de tehnologie, digitizare, rămânând deseori în zona culturii tradiţionale. În unele galerii de artă vedem o încercare de schimbare de paradigmă, existând chiar una-două de avangardă în acest sens. Cu toate acestea, lumea culturală a Timişoarei este, în general, mai conservatoare. Nu greşesc când spun asta, de altfel este şi o constare a studiilor sociologice și culturale realizate pe această temă.
D.R.: Tocmai datorită aceastui conservatorism Timişoara s-a autoizolat cultural.
Simona Neumann: Pe de altă parte, nici sectorul IT nu intră în convergență cu mediul cultural îndeajuns de profund. Iată, exemplul a două comunităţi profesionale care nu comunică, fiecare enclavizându-se. Domeniul IT este unul foarte dinamic, care, relaționat la comunitatea artistică, ar putea căpăta altă dimensiune de dezvoltare. Artele, pe de altă parte, rămân într-o zonă destul de tradiţională. Cu unele excepţii, desigur.Tendința europeană este una a relaționării între diversele comuntăţi profesionale și artistice. Atunci când am pus la cale acest proiect ne-am gândit să punem în centrul lui un program transversal pentru dezvoltarea resurselor umane din domeniul cultural, pe care l-am denumit Power Station. Acesta va începe din 2017 vizând creearea de noi competenţe pentru producătorii de spectacole, manageri culturali, specialiști în relații internaționale, operatori culturali din instituții publice, din organizaţiile independente, dar şi din administraţia locală. Mi se pare extrem de important ca în administraţia locală să se creeze astfel de competenţe, ea trebuind să înţeleagă ce înseamnă un proiect cultural, cum se derulează, ce presupune un proces de selecție transparent. Finanţarea proiectelor culturale din bani publici trebuie privită cu toată seriozitatea.
D.R.: Aceasta era şi este o mare problemă a Timişoarei – risipirea banilor publici pe proiecte fără miză reală culturală.
Simona Neumann: Unele competențe privind selecția proiectelor vor fi dezvoltate de-a lungul anilor de pregătire pentru Capitală Culturală.
D.R.: De fapt, este un prilej pentru ca administraţia locală să fie „alfabetizată” pentru ceea ce înseamnă competenţa în materia proeictelor cultrale, servindu-le know-how-ul despre implementarea proiectelor care au o reală miză culturală.
Simona Neumann: Da. Vom începe să organizam, pentru început, cu ajutorul Universităţii de Vest, poate o şcoală de vară sau un curs de specializare care va putea fi transformat într-un masterat pentru pregătirea şi dezvoltarea de competenţe specifice sectorului cultural în timp. Vor exista sesiuni intensive în domeniul mangementului cultural, dexzvoltare de proiecte, module cu privire la dezvoltarea parteneriatelor transfrontaliere şi regionale. În Europa există o nevoie din ce în ce mai mare de astfel de competenţe. Apoi, vor exista module de comunicare culturală. Dar, repet, aceste module vor fi create în colaborare cu Universitatea de Vest din Timișoara şi cu Universitatea Politehnica din Timișoara, care are o secţie de Comunicare. Mai pot enumera module de management de festivaluri, de muzee, de practici de arhivare, relaţii comunitare, ateliere de lucru. Tot în cadrul programului Power Station mai există o altă dimensiune – şi anume mobilitatea şi schimburile de experienţă cu alte capitale culturale europene. Nu trăim izolat și putem contribui cu experienţa noastră și în alte țări. Aici sunt vizate activităţi precum: vizite de lucru, teambuilding-ul, experienţe de mobilitate, facilităţi de dezvoltare pentru a incuraja participarea la reţele europene. Probabil din 2018 ne vom axa pe extinderea şi pregătirea de noi segmente de public care să participe la actul cultural, cum să transformăm publicul dintr-un simplu consumator de cultură în creator de artă și cultură împreună cu artistul. O altă intenţie este de extindere a culturii în spații în care oamenii nu se așteaptă.
D.R.: Public care nu ar ieşi din zona de confort, să sensibilizezi zone noi, să le câştigi.
Simona Neumann: Da, sunt anumite aşteptări, dar și rigidităţi. Spre exemplu muzeele au rol de educare, de aceea rolul lor este, în primul rând, să promoveze artişti consacrați. În același timp, muzeele experimentează şi artişti contemporani mai puțin cunoscuți de marele public. În plus, arta contemporană și manifestările artistice pot fi scoase în spații neconvenționale în situri industriale, pe străzi, în stații de autobuze, în spații comerciale.
D.R.: Am regăsit citind dosarul, dar ai declarat-o şi la dezbaterea de la Arte, includerea spaţiilor neconvenţionale în actul cultural, în proiect, şi aici mă refer la Turnul de Apă. Fac parte din gruparea literară Ariergarda care are meritul de a fi început în Timişoara ceea ce se numeşte activism cultural într-o vreme când părea ceva deplasat să ai reacţie civică – vorbim de începutul anilor 2000. Ariergarda a educat cumva gustul pentru manifestări culturale în spaţii neconvenţionale, exerciţiul lecturilor publice în spaţii neconveţional ca de exemplu în Turnul de Apă. Însă e importantă această revitalizarea culturală prin eforturi comune, concertate.
Simona Neumann: Una din marile răni ale oraşului este că are foarte multe foste zone industriale lăsate în paragină, pe lângă clădirile istorice. Sunt clădiri chiar centrale – Abatorul, de exemplu – care au intrat în propeiretate privată şi au fost lăsate să se degradeze…
D.R.: În mod intenţionat…
Simona Neumann: Da. Altele sunt în proprietatea Primăriei, cum e Turnul de Apă, şi ar merita să fie redate culturii. Ar putea fi organizate, de exemplu, concursuri de proiecte pentru transformarea lor. Printr-un concurs de proiecte ar putea fi propuse mai multe idei de transformare și alese cele mai potrivite propuneri. Câștigarea titlului de Capitală Culturală Europeană de către Timișoara e un moment extraordinar de bun pentru a grăbi procesul de transformare a orașului pe mai multe paliere. Cultura uneşte comunităţile, educă, redă frumuseţea pierdută a unor cartiere istorice şi, nu în uiltimul rând, Cultura ca şi Educaţia trebuie privite ca investiţii. Abordarea potrivit căreia aceste domenii ar fi consumatoare de bani nu ar mai trebui să existe în gândirea oamenilor politici ai acestui secol și într-un oraș precum Timișoara. Greșeala pe care o fac mulți dintre aceștia este că privesc rezultatele în termeni de mandate, dar acestea nu se văd după patru ani de cele mai multe ori.
D.R.: Cum va începe 2017?
Simona Neumann: Va începe prin anunţarea pregătirilor programului în funcţie de reursele financiare pe care le vom avea. Va trebui să ştim care sunt actele normative în baza cărora vom derula proiectele, cum vom accesa fondurile europene, şi, în paralel, să demarăm procesul de strângere de fonduri şi aplicaţii la UE pentru fonduri europene din partea acelor operatori culturali cei care şi-au asumat proiectele din programul cultural al anului 2021. Implementarea înseamnă nu doar Asociaţia Timișoara-Capitală Culturală Europeană, ci și operatorii culturali publici și din sectorul independent.
