în memoria Annei Politkovskaia
Astăzi se împlinesc 10 ani de la asasinarea Annei Politkovskaia, faimoasa jurnalistă și activistă rusă pentru drepturile omului. Pe 7 octombrie 2006, seara, la Moscova, în liftul blocului în care locuia, a fost împușcată de un grup de asasini, rămași multă vreme necunoscuți. Întâmplător, în acea zi Vladimir Putin își serba ziua de naștere. La câțiva ani după și parcă pentru a șterge urmele anchetelor ei jurnalistice, au fost împușcați și colaboratorii ei cei mai apropiați, jurnalista cecenă Natalya Estemirova și avocatul specializat în drepturile omului Stanislav Markelov.
Asasinatul era ultimul act, tragic și profund imoral, al istoriei personale cu autoritățile politice și militare rusești din care nu au lipsit violențele, amenințările cu moartea, arestul, otrăvirea, răpirea, furturile și ponegrirea.
Anna Politkovskaia a fost cronicarul teribilului masacru petrecut în anii celui de-al doilea război cecen (desfășurat între 1999 – 2000, dar terminat, cu adevărat, în 2009) și persoana care a descris cel mai amănunțit mecanismele noii ordini politico- sociale rusești. O ordine politică pe care a numit-o Rusia lui Putin și a cărei caracteristică fundamentală este ignorarea completă a omului, redevenit, ca în anii cei mai triști ai istoriei sovietice, doar un element statistic.
În cuvintele ei,, mecanismul social rus arată așa:
‚
…în Rusia s-a instalat stabilitatea. Este o stabilitatea monstruoasă, în care nimeni nu-și mai caută dreptatea în sălile de judecată, unde servilismul și partizanatul magistraților sunt etalate ostentativ. Nimeni dintre oamenii întregi la minte n-ar căuta protecție din partea acestor instituții însărcinate cu păstrarea legii și ordinii, deoarece ele sunt total corupte.’(Rusia lui Putin, pag. 284).
Articolele și reportajele i-au apărut în revista Novaya Gazeta, una dintre puținele instituții de presă independente din Rusia și spațiu în care opoziția își putea face auzit glasul. A fost acuzată de internaționalism și lipsă de patriotism. A fost criticată pentru sorosism.
A fost numită, încă din timpul vieții, conștiința morală pierdută a Rusiei, pentru curajul cu care a descris tragedia poporului cecen, a criticat corupția generalizată din toate instituțiile publice și a inventariat minciunile prezente în discursurile oficiale.
Cărțile Annei Politkovskaia traduse până acum în limba română – Rusia lui Putin, Un război murdar, Doar adevărul și Jurnal rusesc (apărute la Editura Meteor Press) – sunt mărturii scrise la cald, reportaje elaborate cu pistolul la tâmplă, sub presiunea evenimentelor istorice pe care le-a trăit. Tragedia marinarilor de pe submarinul Kursk, luările de ostateci de la Teatrul Dubrovska și de la școala din Beslan și intervențiile catastrofale ale forțelor de securitate, atentatul de la metroul moscovit din 2004, dramele mamelor care și-au pierdut fiii- soldați în războaiele cu cecenii, povestea trupurilor nerecuperate ale soldaților morți, abuzurile comise de armata rusă asupra civililor în Cecenia și Daghestan, dramele soldaților și violența superiorilor, soarta bătrânilor și suferințele orfanilor și foametea prin care trec cei care supraviețuiesc războiului sunt doar o parte dintre subiectele abordate în aceste cărți.
Putin este personajul principal al cărților Annei, portretul făcut acestuia este absolut memorabil:
„In câteva ore, Putin, un locotenent-colonel tipic al KGB-ului sovietic, o sosie a lui Akaki Akakievici, eroul umil din Mantaua lui Gogol, va urca încă o dată pe tronul Rusiei. Concepțiile lui sunt înguste, provinciale, așa cum sugerează și rangul lui; are personalitatea lipsită de atracție a unui locotenent-colonel care nu a ajuns niciodată colonel, comportamentul unui agent al poliției politice care obișnuiește să își bage nasul viața propriilor colegi. Și este răzbunător: la ceremonia de instalare în funcție nu a fost invitat nici măcar unul dintre oponenții lui, niciunul dintre partidele politice care se află cumva în afara liniei. (Rusia lui Putin, pag. 269)
Din paginile cărților răzbate marea grijă pentru oamenii simpli, umiliții și obidiții Rusiei – fie că aceștia sunt ruși, ceceni, inguși, azeri ș.a. – cei care cad întotdeauna victime și care niciodată nu contează. Există povești impresionante, precum cea a școlilor redeschise în Groznîi în clădiri care nu mai au ferestre și acoperișuri, cea despre azilul de bătrâni din aceeași localitate, care a funcționat chiar și în zilele celor mai intense bombardamente.
Altele sunt adevărate probe de rezistență la dezgust, precum interviul teribil luat lui Vladimir Shamanov, cel mai înzestrat dintre generalii lui Putin și care este poreclit „măcelarul din Cecenia” și interviul cu Ahmad Kadyrov, președintele cecen impus de Moscova.
Nu există nicio îndoială că, dacă ar mai fi trăit, Anna Politkovskaia ar fi scris despre evenimentele istorice prin care a trecut societatea rusă în ultimii ani: războiul cu Georgia din 2008, declanșat, simbolic, chiar în ziua deschiderii Olimpiadei de vară de la Beijing, anexarea Crimeii și războiul din regiunea de Est a Ucrainei, doborârea avionului malaezian în 2014, asasinarea lui Boris Nemtsov, arestarea lui Gary Kasparov și forțarea acestuia de a se exila, implicarea în conflictul sirian și bombardarea Alepului, eliminarea tuturor vocilor critice dinăuntrul și din afara Rusiei etc. Crezul său, exprimat chiar și în articolul la care lucra în ziua în care a fost asasinată, era: „Am prezentat doar evenimentele la care am fost martoră, adevărul și numai adevărul. ”(Doar adevărul, pag. 12).
În 2011 și 2014, după nenumărate presiuni ale unor guverne occidentale și ale unor organizații internaționale, au fost judecați și condamnați la ani grei de închisoare prezumtivii plănuitori ai crimei și asasini ai jurnalistei, printre care se găseau foști lucrători ai serviciilor speciale și ai poliției, precum și membri ai unor grupuri mafiote. O parte a opiniei publice din Rusia încă se îndoiește de corectitudinea modului în care au fost identificați criminalii.
