“Să nu faci nimic”, iată un lucru pe care de regulă oamenii și-l permit doar în vacanţă, și de chiar și atunci de multe ori îl fac prost. La fel ca în timpul anului, încearcă doar să uite de ei, de confruntarea cu ei. Perioada anului „de muncă” e scuza pentru a nu te gândi la tine, iar perioada de vacanţă e scuza de a recupera oboseala, adică, iarăși, a uita complet, de tine însuţi.
Şi sunt rari oamenii care, dacă îi întrebi ce fac, au curajul să îţi spună că în acest moment „nu fac nimic”. Deși cred că asta ne dorim cu toţii, măcar din timp în timp adică măcar jumătate din timpul vieţii.
În primul rând, să nu faci nimic pare o lipsă, o pierdere a timpului în comparaţie cu cei care au de făcut ceva, de muncit, profesional vorbind mai ales. Totuși, să nu faci nimic este o alegere la fel de valabilă și importantă ca alegerea de a face ceva. Este o alegere care se numește „să faci altceva”.
De exemplu, nu folosești căldură și nu ai apă de la robinet, asta fac eu în acest moment undeva la munte, iar asta e ocazia de a face altceva, de a te centra pe alte senzaţii, un alt ritm de viaţă, iar în final apar alte sentimente și gânduri, care nu ar fi apărut în contextul cunoscut.
Apoi, orice facem înseamnă o alegere, care exclude alte alegeri posibile. Ne-am învăţat prea mult să ne definim prin ce alegem, dar la fel de important e ce lăsăm de o parte. Iar Nimic înseamnă la fel de multe alegeri ca „a face ceva”. Te pui pe o terasă la Bran și te uiţi spre Piatra Craiului, pentru că asta îţi place ţie, și nu vrei să te uiţi spre Bucegi. Sau invers.
De fapt sunt trei nivele de Nimic: nimic în sensul de „uit de toate”, apoi nimic în sensul de „complet altceva”, o fugă care seamnănă cu un drog, iar al treilea sens e sensul cel echilibrat.
Adică, atunci când nu faci nimic tragi o mare bombă atomică peste toată viaţa ta. Arunci totul în aer. Apoi, pe iarba curată unde stai și bei o bere, aștepţi să cadă la loc toate lucrurile, toate alegerile concrete. Şi așa se construiește o vacanţă bună, fie în concediu fie în timpul anului. Nu e destul să fugi la mare și să lași totul în spate. E nevoie să te pui într-o dispoziţie specială, undeva pe o terasă cu „priveliște spre viaţa ta”, unde revin să defileze în faţa ta toate lucrurile lăsate în urmă.
De fapt, ești la fel ca Tom Degeţel, mergi spre mare sau spre munte și lași în urmă unul după altul lucrurile din care e făcută viaţa ta. Apoi, după ce te-ai instalat bine acolo, începi să te întorci spre casă cu mintea. Dar acum, lucrurile fiind înșirate și nu la grămadă, ai timp să le rearajezi. Le schimbi ordinea, le măsori valoarea, importanţa. Pe unele le pui pe primul loc, pe altele le arunci în drum.
De fapt, dacă știi bine să găsești locul potrivit pentru a nu face nimic, ai parte de o perioadă în care rearanjezi toate cutiuţele din viaţa ta. Le desfaci și le pui pe toate la locul lor. Vacanţa, deci, nu e locul unde te duci și revii. E doar perioada în care te tragi la o parte ca să aranjezi mai bine tot ce face ca viaţa ta să fie frumoasă și „să te instalezi” mai bine la tine „acasă”.
Altfel spus, e de presupus că cei care au o viaţă bine instalată nu au nevoie de vacanţe. Au doar nevoie, zilnic, „să nu facă Nimic”, măcar pentru cinci minute, doar pentru a se bucura de tot ce au în inima lor și alături de ei. Pentru a nu trece cu vederea nici o cutiuţă din cadourile universului așezate cu liniște în jurul lor.
Iar vacanţa nu e perioada în care închizi ochii spre viaţa ta și te plimbi singur pe marginea mării, din contră: e timpul în care te plimbi pe marginea mării pentru că doar acolo ţi se deschid ochii spre viaţa ta. Să nu faci nimic înseamnă să vezi, pentru prima dată, bine, corect, complet.
