În anul care tocmai s-a încheiat s-a întâmplat în Rusia un lucru ieșit din comun. Boxerul american Mike Tyson, multi-campionul mondial, a devenit membru al Uniunii Scriitorilor din Rusia în luna noiembrie, cu ocazia unei vizite sportive în această țară[1].
Anul 2014 ne-a adus nenumărate vești de la Răsărit, toate alese pe sprânceană. Totul a început cu Jocurile Olimpice de la Soci, care s-au înscris cu brio la o categorie mult îndrăgită de băștinași, categorie zisă și “țara arde și baba se piaptănă”, fiind cea mai scumpă întrecere sportivă care a fost vreodată organizată în lumea modernă. Putin, vrând să resusciteze spiritul Uniunii Sovietice și prin educație fizică, a chemat, într-o grandioasă ședință de spiritism, fantoma lui Mișa, ursul cel simpatic al Olimpiadei de vară de la Moscova din 1980, și a trecut-o prin toată istoria și literatura rusă, în spectacolul de deschidere în care unul din cele cinci cercuri s-a încăpățânat să rămână o steluță. Și pentru că, dacă Rusia vrea, se poate, turiștii au fost cazați la Soci chiar dacă noile hoteluri nu erau gata conform unor standarde minimale, sportivii au schiat chiar dacă nu era zăpadă (nici măcar artificială), rușii au câștigat medalii chiar dacă nu era cazul (pe alocuri), iar campionii au primit câte un Mercedes cadou chiar dacă nu aveau vârsta legală pentru a deține carnet de conducere auto.
Când jurnaliștii au protestat că fac hepatită dacă locuiesc unde le-au hărăzit organizatorii Olimpiadei, aceștia au declarat că au camere video de supraveghere la hoteluri, prin care pot urmări cu exactitate condițiile de cazare. Evident, afirmația nu a făcut decât să înrăutățească lucrurile. Rușii nu erau, în ansamblu, doar gazde nepăsătoare, ci KGB-iști reciclați. În al doilea rând, după ce, în 2010, la Jocurile Olimpice de iarnă de la Vancouver, Rusia a fost răsplătită cu un număr prea mic de medalii pentru valoarea lor (estimată de același președinte în termeni mai degrabă politici decât sportivi), obiectivul stahanovist fixat pentru 2014 a fost mult mai ambițios și, ca să nu-i spunem altfel, machiavelic. Antrenorul Canadei la sanie a declarat că a fost împiedicat să câștige la propriu, de la o apăsare pe buton (roșu, poate?): pe măsură ce sania cobora, viteza scădea, pentru că temperatura era controlată automat, gheața fiind mai vârtoasă sau mai apoasă, în funcție de culorile sub care evolua echipajul de pe pârtie[2]. În al treilea rând, jocurile de iarnă nu au fost organizate într-o stațiune montană, cum s-ar fi gândit omul simplu, ci la Marea Neagră, un loc cu climă, să spunem, subtropicală. Când toți s-au întrebat cum se va schia pe plajă, Putin i-a liniștit: Rusia vrea cu orice preț să ia fața unor rivali tradiționali ai sporturilor de iarnă, precum Canada, Franța, Elveția sau Austria. Așa că a cheltuit de cinci ori mai mult decât Grecia sau Brazilia, care au intrat în faliment după olimpiadele lor. Nu se poate ști, însă, dacă și Rusia s-a scufundat în bancrută după Soci, pentru că asemenea informații, la Răsărit, sunt clasificate.
După sport, alegeri. În umbra marelui vecin de la Răsărit, mai toate statele din zonă s-au ales. Mai întâi, Ucraina. Pe urmă, Moldova. Last but not least, România. Alegerile au avut loc cu spectrul războiului din Est profilându-se amenințător și suflând puternic în ceafă. În Ucraina, au câștigat prooccidentalii, pentru că sunt pacifiști și nu vor să soluționeze criza din est cu kalașnikovul. Rușii se consolează: sunt prea multe partide în parlamentul ucrainean pentru a vedea vreodată ieșind de acolo un vot armonios[3]. Cu sau fără consolarea Moscovei, situația Ucrainei e tristă: criza energetică e acută, PIB-ul e jale, moneda a căzut 10%, inflația a sărit de 15%. Măcar un procent arată bine, însă: peste 70% din vorbitorii de rusă din țară îl detestă pe Putin (mult mai mulți printre vorbitorii de ucraineană)[4]. Au urmat alegerile din Moldova. Și aici, au câștigat proeuropenii, decizând să formeze o coaliție. Deși moldovenii erau scârbiți de toate partidele politice (sună cunoscut!), opțiunea electoratului a fost clară: nu contează ce-i, sănătos și european să fie. La final, alegerile românești. La fel de îndârjite, deși, privind din afară, nu direct disperate în sensul prezenței partidei rusești pe buletinul de vot. De pe acum, când scriu acest text, glumele despre prietenia sasului Iohannis cu nemțoaica Merkel s-au fumat. Râdem, însă, mai relaxat la ele decât la povestea prieteniei contracandidatului cu premierul Chinei. Cu trei țărișoare prooccidentale în coaste, Putin ar putea începe să se fâțâie incomod în jilțul prezidențial. Au arătat-o multe din acțiunile lui din ultimul an. Liderul de la Kremlin a semnat noua doctrină militară a Rusiei, de pildă, în care principala amenințare, pe lângă NATO, este „destabilizarea” mai multor țări din regiune, care se traduce inclusiv cu alegerile din cele trei state mai sus pomenite. Asta se întâmpla după diverse vociferări și încordări de mușchi mai mult sau mai puțin nucleari – vezi declarațiile lui Dmitri Rogozin, vice-prim-ministrul care a zburat spre Transnistria pe scurtătură, încercând să survoleze spațiul aerian ucrainean și român fără permisiune. Când a trebuit să se întoarcă la Moscova, fără acordul de a intra în spațiul aerian românesc, Rogozin și-a transmis supărarea pe Twitter, amenințându-l pe Băsescu cu bomba atomică. În doctrina militară, Putin e mai subtil: își rezervă dreptul de a-și utiliza arsenalul nuclear dacă va avea un feeling de amenințare, deși un prim fior i-a fost deja dat de instalarea scutului antirachetă fix în coasta lui stângă, pe românește, la Deveselu.
După alegeri și politică, rubrica sportivă din nou. Revenim la Mike Tyson și la carnetul lui de membru al USR (adică al Uniunii Scriitorilor din Rusia). Această nouă calitate a boxerului de categorie grea pare o glumă bună, în spiritul bancurilor comuniste pe o temă clasică, circumscrisă dictonului “omul potrivit la locul nepotrivit” și invers. Povestea este la fel de ridicolă ca poza lui Denis Rodman la braț cu dictatorul nord-coreean Kim Jong-un. Baschetbalistul american, impresionat de conducătorul de la Phenian, a mers până la a-l îndemna public pe Barack Obama să „pună mâna pe telefon și să-l sune pe Kim”.[5] Recunoscător, Kim s-a lăsat mânat de un impuls prooccidental și a anunțat deschiderea unui restaurant cu specific nord-coreean în…. Scoția. Până la închiderea acestei ediții, Putin, deși sportiv și gurmand, s-a ținut tare pe poziție. Nu l-a făcut knockout amical pe Tyson și nici nu a lansat o nouă rețetă de blini la gala Masterchef. Mai așteptăm.
[1] România liberă, 22 octombrie 2014.
[2] Ziare.com, 17 februarie 2014.
[3] Mediafax.ro, 26 octombrie 2014.
[4] Dilema veche, nr. 559, 30 octombrie-5 noiembrie 2014, p.12.
[5] The New York Times, februarie 2013.
Articol publicat în versiune primă în revista Orizont.
