Abia acum, nu de tot tîrziu şi mai ales cu un mare folos, am ajuns să citesc o lucrare admirabilă a unui istoric-cercetător cu un profil profesional foarte bun, specializat în istorie universală contemporană.
Istoricul se numeşte Bogdan Barbu, iar carte – „Vin americanii! Prezenţa simbolică a Statelor Unite în România Războiului Rece 1945-1971”.
„Simbolul” este un semn, o parte care aminteşte de un întreg. Cartea aceasta – publicată la editura Humanitas, în colecţia de istorie (o colecţie care continuă, parcă într-un ritm mai susţinut în ultima vreme, să aducă în atenţie titluri de maxim interes) – e despre acele, nu puţine, părţi care au trimis, uneori aproape disperat, la întreg.
„S-a discutat mult in spatiul public romanesc de dupa decembrie 1989 despre fenomenul vin americanii, imprimat in memoria colectiva a unei generatii care a trait drama comunizarii tarii. Speranta ca americanii vor veni si vor elibera Europa de Est a insufletit milioane de oameni din Romania si din intreaga regiune ocupata de Armata Rosie. Cartea vorbeste despre fenomenul vin americanii, dar incearca sa faca mai mult decit atit: sa arate ca acest fenomen a fost doar una dintre multele forme in care America a fost prezenta in Romania Razboiului Rece.” – se menţionează în prezentarea acestui volum.
Iar autorul lui, la rîndul său, punctează liniile de forţă ale demersului său – încă o dată, admirabil, necesar: „dacă mult aşteptata venire a americanilor, imagnată ca o intervenţie militară eliberatoare, nu s-a produs, în schimb mitologia libertăţii, mitul modului de viaţă american, Hollywoodul, jazzul şi rockul au ajuns în Europa Răsăriteană, reuşind să treacă de filtrele de cenzură ale Cortinei de Fier. Pe unde radio, prin schimburi culturale şi comerciale şi pe canale neoficiale, underground, America „a venit” către români, într-un flux aproape continuu, oferindu-le imaginea mai mult sau mai puţin apropiată de realitate a alternativei, a celeilalte lumi”.
Punctual, cartea (o versiune mult refăcută a tezei de doctorat susţinută de Bogdan Barbu pe tematica relaţiilor româno-americane) merge în mai multe direcţii. I) O direcţie de istorie şi analiză a diplomaţiei acelor vremuri – subsumate capitolului „Poziţii politice, relaţii diplomatice, atitudini populare”; ii) O direcţie imagologică (cu studiu de caz pe mass-media, corespunzătoare capitolului „Imagini ale Americii în mass-media românească”); iii) o direcţie care propune un inventar şi o analiză a istoriei alternative oferite de SUA (capitolul „SUA luptă pentru inimi şi minţi”); iiii)şi o direcţie de istorie underground (capitolul-oglindă al acesteia: „Filme şi cărţi”).
Influenţînd România şi în afara ţării noastre, dar şi în interior, „în calitate de simbol al Occidentului, America a fost o prezenţă permanentă, uneori chiar obsedantă, în vieţile românilor,plasaţi fără voia lor în tabăra opusă Statelor Unite. O America rea şi una bună au coexistat în România Războiului Rece, distanţa dintre cele două fiind adesea de doar cîţiva milimetri, necesari pentru a muta butonul radioului de pe frecvenţa postului naţional pe cea a Vocii Americii sau a Europei Libere”.
Originală, clară-cristal în felul în care autorul etalează argumentele, scrisă ca o poveste pe care autorul ei o stăpîneşte cu pasiune şi viziune, cartea lui Bogdan Barbu marchează, distinct, o temă extrem de importantă pentru istoria noastră recentă. Ea se opreşte la 1971. Tema e relevantă în cel mai înalt grad pînă astăzi.
