« Un roman in varsta de 36 de ani, arestat joi seara pentru o spargere, in flagrant delict, a incercat sa muste un politist de partile genitale in timp ce era transferat la comisariatul central, relateaza publicatia La Voix du Nord in pagina electronica, citeaza Mediafax. Potrivit site-ului publicatiei, o patrula de politie a intervenit joi seara pe bulevardul Republicii din Roubaix, dupa ce mai multe persoane au intrat intr-o casa neocupata. Politistii au retinut un barbat lasat de paza in fata casei care avea un panou si un geam sparte. In interior, politistii au surprins doi batbati care taiau tevi de cupru din sistemul de incalzire. Cei trei au fost retinuti. Urcati intr-un vehicul apartinand fortelor de ordine pentru a fi condusi la comisariat, unul dintre suspecti, in varsta de 36 de ani, s-a aplecat pentru a musca partile genitale ale unui politist asezat alaturi de al. Functionarul a reusit sa se fereasca. Cei trei barbati, toti romani, cu varste cuprinse intre 14 si 36 de ani, au fost plasati in arest preventiv » (Hotnews, 27 decembrie 2014).
În cartea I din Biblioteca istorică, Diodor din Sicilia ne povesteşte că în Vechiul Egipt existau hoţi de profesie care se anunţau ca atare, înscriindu-se pe lista unui funcţionar recunoscut de statul egiptean care era numit şef al hoţilor. Hoţii erau obligaţi să-i aducă acestuia toate obiectele furate, iar proprietarii bunurilor puteau să le revendice, făcînd o listă cu lucrurile furate şi indicînd ziua şi ora furtului. Funcţionarul căuta obiectele, făcea o estimare a valorii acestora, iar proprietarii le puteau recupera plătind un sfert din valoarea lor. Hoţii care nu respectau regula şi încercau să păstreze pentru ei bunurile furate erau aspru pedepsiţi, fiind în plus excluşi de pe lista hoţilor de profesie.
Buna organizare a hoţilor egipteni pare să se fi păstrat de-a lungul timpului, lucru dovedit şi de adevăratele manuale de care ajunseseră să dispună. Cel mai celebru dintre acestea, scris, se pare, în secolul al X-lea după Christos, este Kitāb al-durr al-maknūz, un foarte util ghid pentru jefuitorii mormintelor antice, care le permitea nu doar să localizeze diverse comori, indicîndu-le cele mai stranii tainiţe, pasaje secrete, capcane şi ascunzişuri, ci le punea la dispoziţie şi un adevărat arsenal de formule magice cu ajutorul cărora să treacă de spiritele însărcinate cu paza tezaurelor şi să neutralizeze cele mai înfricoşătoare blesteme. Ajuns şi la cunoştinţa publicului european graţie traducerii din 1907 a lui Ahmed Kamal Bey inspirată de celebrul egiptolog Gaston Maspero, tatăl la fel de celebrului sinolog Henri Maspero, Le livre des perles enfouies et du mystère précieux au sujet des indications des cachettes, des trouvailles et des trésors a devenit o carte mitică, a cărei primă ediţie e foarte preşuită de bibliofili din pricina interesului pe care l-a stîrnit. Gaston Maspero, confruntat cu enormele probleme cauzate de jefuitorii de morminte, cunoştea foarte bine tradiţia acelor veritabile manuale pentru hoţi care se găseau numai în manuscris şi costau adevărate averi, aşa că s-a gîndit că făcînd accesibil tuturor conţinutul celui mai prestigios dintre acestea va distruge aura lor de mister şi le va decredibiliza definitiv. Ahmed Kemal Bey a folosit pentru traducerea sa trei manuscrise anonime aflate la Cairo, dintre care cel mai vechi provenea din secolul al XV-lea. Lucrurile n-au stat însă deloc aşa cum şi-ar fi dorit marele savant, iar publicarea traducerii franceze a încurajat apariţia unui număr şi mai mare de căutători de comori, mulţi dintre ei venind tocmai din Europa. Mumiile faraonilor n-au avut parte de mai multă linişte, însă amatorii de mistere au avut ocazia să-şi orienteze atenţia asupra unui loc enigmatic descris de Kitāb al-durr al-maknūz, fabulosul oraş Zerzura, descris astfel : « E un oraş alb ca un porumbel, dar îi vei găsi porţile închise. Deasupra porţilor se găseşte sculptura în piatră a unei păsări : dacă îţi vei vîrî mîna în ciocul ei deschis, vei găsi cheia care e ascunsă acolo. Deschide porţile şi intră în oraş : vei găsi comori imense, dar şi pe rege şi pe regină dormind în palatul lor. Aminteşte-ţi : să nu te apropii de ei pentru nimic în lume. Doar să iei tot aurul şi să pleci ».
În 5 noiembrie 1930, Ralph A. Bagnold a întemeiat la Cafeneaua grecească din Wadi Halfa, în nordul Sudanului, Clubul Zerzura, din al cărui nucleu iniţial au făcut parte cei mai entuziaşti exploratori ai Deşertului Libian : contele Almásy, Clayton, Kennedy-Shaw, Newbold, Harding-King, Peel, Wingate, Clayton-East-Clayton, Penderel, Prendergast, Harding-Newman. Începînd din 29 august 1931, Clubul Zerzura a organizat anual un “Zerzura Dinner” la Café Royal din Londra. Au avut loc numeroase expediţii în căutarea misteriosului oraş, însă, în ciuda interesantelor descoperiri făcute cu această ocazie, el nu a putut fi găsit. Urmele Clubului Zerzura s-au pierdut în anii 60, dar în 18 iunie 1999 Peter Clayton, fiul lui Patrick Clayton, a organizat la Café Royal din Londra un „Zerzura 99 Dinner” la care au participar 23 de persoane, printre care şi Harding-Newman, singurul supravieţuitor din nucleul iniţial al clubului. Apoi, în 6 noiembrie 2004, cu acordul lui Peter Clayton, Clubul Zerzura a fost reîntemeiat şi de atunci continuă să aibă loc întlniri ale membrilor săi. Ultima despre care am găsit informaţii pe site-ul clubului (www.zerzuraclub.org) a avut loc în 2011 la Milano. E greu de spus dacă hoţii români de cupru prinşi la Roubaix au făcut vreodată parte dintre membrii clubului, însă nu există nici o îndoială că, dacă ar fi cunoscut legenda oraşului Zerzura, n-ar fi ezitat să plece în căutarea lui. Înainte de asta, ar fi trebuit să fie preveniţi că nici măcar unui explorator al Saharei nu-i e îngăduit să muşte testiculele aproapelui său…
