Despre construirea raţionalităţii în profilul personalităţii naţionale a românilor

DIN SERIA SAPERE AUDE – SĂ NE CUNOAŞTEM PROFILUL PSIHOCULTURAL.

DESPRE CONSTRUIREA RAŢIONALITĂŢII ŞI REDUCEREA EXAGERĂRILOR:IMPLICAŢII PENTRU PROFILUL NAŢIONAL DE PERSONALITATE AL ROMÂNILOR (III)

Reiau acest segment introductiv pentru fiecare articol din serie, pentru a înţelege cadrul său general.

Recent, a apărut la editura Polirom monografia despre „psihologia românilor” (David, 2015). În concluzia generală a monografiei spuneam că dacă am reuşi să creştem încrederea noastră în oameni, asta ar duce la dezvoltarea cooperării între noi, cooperare care ar permite apoi, prin reducerea exagerării pozitivului (ex. emoţionalitate) şi negativului (ex. scepticism/cinism), utilizarea potenţialului bun intelectual şi creativ pe care îl avem, pe fondul de competitivitate care ne caracterizează.

După apariţia monografiei am primit sute de mesaje prin care eram rugat să mergem mai departe: „…Bun, având aceste concluzii, ce putem face cu ele…”? Unele soluţii le-am prezentat în monografie, la un nivel însă general, deoarece scopul meu a fost să ofer cunoaştere psihologică, pe baza acesteia, din dezbateri ulterioare, putând rezulta apoi soluţii diverse. Într-adevăr, cunoaştere psihologică nu este ideologică şi nu favorizează o ideologie şi soluţiile ei faţă de altă ideologie şi soluţiile ei. Dar, fără a intra în aspecte ideologice, totuşi se pot detalia mai bine unele soluţii posibile, în baza cunoştinţelor de psihologie, pentru a contribui la o cultura publică bazată pe cunoaştere (evidence-basedculture).

În consecinţă, la invitaţia revistei LaPunkt, voi scrie în următoarele luni o serie de articole (probabil câte un articol săptămânal sau lunar) de tip „reţetă psihoculturală”, focalizată pe elementele fundamentale identificate în psihologia românilor: (1) dezvoltarea încrederii; (2) dezvoltarea cooperării; (3) reducerea exagerării pozitivului (ex. emoţionalitate) şi negativului (ex. scepticism/cinism); (4) modalităţi de utilizare eficientă a potenţialului intelectual şi de creativitate şi (5) utilizarea inteligentă a competitivităţii românilor; de asemenea, (6) voi aborda rolul religiei în profilul psihocultural al românilor şi modul în care biserica poate contribui mai direct la dezvoltarea culturii româneşti. Articolele vor face parte din seria „Sapere Aude – Să ne cunoaştem profilul psihocultural”. După articolele anterioare Despre construirea încrederii (I) şi Despre construirea cooperării (II), urmează acum Despre construirea raţionalităţii şi reducerea exagerărilor: Implicaţii pentru profilul naţional de personalitate al românilor (III).

Despre construirea raţionalităţii şi reducerea exagerărilor: Implicaţii pentru profilul naţional de personalitate al românilor. Fundamente

Înţelegere profilurilor naţionale de personalitate este fundamentală într-o lume globalizată, în care ţările/culturile vin tot mai des în interacţiune unele cu altele (uneori în formula „ciocnirii civilizaţiilor” a lui Huntington). Această înţelegere asigură un proces mai bun de comunicare, şi de evitare a conflictelor între ţări/culturi. Mai mult, un popor care se autocunoaşte psihologic este mai puţin vulnerabil la factori externi negativi şi mai capabil să-şi proiecteze realist evoluţia civilizaţională.

Într-un articol din prestigioasa revistă Science,Terraciano şi colab. (2005) au prezentat profilurilenaţionale de personalitate (profile of nationalcharacter) pentru 49 de ţări/culturi ale lumii, analizînd „cum sunt” vs. „cum se cred” aceste popoare sub aspectul atributelor de personalitate. Cele cinci atribute psihologice de bază din profilul naţional de personalitate sunt: nevrotismul (neuroticismul/stabilitatea emoţională), extraversia, deschiderea, agreabilitatea şi conştiinciozitatea. Fiecare atribut are şase indicatori psihologici specifici:(1) nevrotismul: anxietate, furie, depresie, timiditate, impulsivitate şi vulnerabilitate; (2) extraversia: căldură, gregarism, asertivitate, activism, căutare de senzaţii şi emoţii pozitive; (3) deschiderea: spre fantezie, estetică, spre sentimente, spre acţiune, spre idei şi spre valori; (4) agreabilitatea: încredere, onestitate, altruism, complianţă, modestie şi blândeţe şi (5) conştiinciozitatea: competenţă, ordine, onoare, realizare, autodisciplină şi deliberare. Prin monografia despre psihologia românilor (David, 2015), am inclus între celor 49 de ţări/culturi ale lumii şi profilul naţional de personalitate al românilor (în baza datelor lui Costa, P.T., Jr. şi McCrae, R.R./Iliescu, D. şi colab., 2008).

Ulterior, ca o dezvoltare postmonografie, urmând o metodologie internaţională(Rentfrow şi colab, 2013; 2015),am arătat (David şi colab., în curs de apariţie) că profilul naţional de personalitate al românilor este polarizat, având două componente rezultate din combinaţia celor cinci trăsături de personalitate majore:

• Personalitatea Factor X+ (numită metaforic „Făt-Frumos”): nevrotism scăzut,  extraversie, deschidere, agreabilitate şi conştiinciozitate crescute.
• Personalitatea Factor X- (numită metaforic „Zmeul”): nevrotism crescut, extraversie, deschidere, agreabilitate şi conştiinciozitate scăzute. Aceasta se asociază şi cu un nivel crescut de cinism (critică) şi scepticism.

Aceste două profiluri psihologice ale ţării sunt relativ egal distribuite în cele opt zonele de dezvoltare ale României, sub acest aspect România fiind extrem de omogenă. În general,la nivel global, există o uşoară tendinţă ca personalitatea X- să fie mai frecventă ca personalitatea X+, fără însă ca diferenţa să fie una practică/ecologică.Pentru comparaţie, profesorul Rentfrow, de la Universitate Cambridge, găseşte (în 2013) trei profiluri psihologice regionale pentru SUA: (1) „prietenoşi şi convenţionali”, cu o concentrare mare în parte de nord-est/centru (niveluri relative crescute de extraversie, agreabilitate şi conştiinciozitate, niveluri relativ scăzute de nevrotism şi foarte scăzute de deschidere); (2) „relaxaţi şi creativi”, cu o concentrare mare în partea de vest (extraversie şi agreabilitate scăzute, nevrotism foarte scăzut, deschidere foarte crescută şi conştiinciozitate medie) şi (3) „temperamentali şi dezinhibaţi”, cu o concentrare mare în partea de est (extraversie scăzută, agreabilitate şi conştiinciozitate foarte scăzute, nevrotismfoarte crescut şi deschidere relativ crescută).

Aşadar, de la baza personalităţii naţionale („cum suntem”) există deja o discrepanţă psihologică. Această discrepanţă este apoi exagerată/amplificată în percepţia subiectivă a personalităţii naţionale („cum credem că suntem”), noi ca români având tendinţa să exagerăm atât aspectele pozitive, cât şi aspectele negative(David, 2015).

Această fragmentare amplificată a personalităţii naţionale bazale  a românilor creează paradoxuri aparente, în care românii sunt văzuţi şi „stabili emoţional şi instabili emoţional” şi „calzi/ospitalieri şi reci”, şi „deschişi şi închişi” şi „agreabili şi enervanţi” şi „conştiincioşi şi indisciplinaţi”. Aceste  paradoxuri aparente generează apoi dezbateri/polemici aprinse despre cum sunt românii, fiecare văzându-i dintr-un punct de vedere.Am spus „paradoxuri aparente”, deoarece, în baza analizei de mai sus, începem să înţelegem că acestea nu sunt paradoxuri, ci realităţi psihologice cu un substrat psihologic clar. Astfel de discrepanţe psihologice sunt importante, deoarece,adesea sunt asociate cu scăderea calităţii vieţii şi a funcţionării sociale.

Acest profil bipolar, relativ echilibrat, poate oferi o inerţie la acţiunea factorilor externi. Într-un mediu periculos, acest lucru este bun, deoarece inerţia la acţiunea unor factori negativi ia forma „stabilităţii”. Dar într-un mediu prietenos, acest lucru poate fi mai puţin util, deoarece inerţia la acţiunea unor factori pozitiv ia forma „rezistenţei la schimbare”. Aşadar, trebuie să înţelegem că un profil psihologic nu este bun sau rău în sine, ci devine mai util sau mai puţin util în funcţie de context.

Înţelegând toate acestea, întrebarea fundamentală devine acum: cum putem facilita exprimarea în comportamente performante şi prosociale a personalităţii naţionale a românilor?

Prima strategie pe care am sugerat-o (David, 2015) a fost legată de implementarea unor instituţii socio-culturale moderne. Într-adevăr, aceste profiluri de personalitate au doar o potenţialitate psihologică (profil psihologic de adâncime), care este filtrată de instituţiile socio-culturale, rezultând astfel un profil psihologic de suprafaţă. Spre exemplu, o deschidere crescută, într-un mediu organizaţional represiv, poate duce nu la inovaţii, ci la dificultăţi de adaptare. Un nevrotism crescut, într-o lume bine organizată, poate fi uneori motorul unei schimbări inovative (ştiute fiind asocierile care există uneori între stările emoţionale negative şi creativitate). Aceste instituţii socio-culturale modernese transmit, de obicei, prin educaţie. Într-adevăr, Robins şi colab. (2005) au arătat că după 4 ani de studiu universitar (college), în timp ce nevrotismul s-a redus, extraversia, deschiderea, agreabilitatea şi conştiinciozitate au crescut. Sigur, prin prisma modelului descris anterior, nu  este vorba aici atât de o modificare a personalităţii de bază (care are o stabilitate ridicată pe parcursul a zecilor de ani), ci mai degrabă de o modificare a exprimării ei în profilul de suprafaţă. Aşadar, instituţiile socio-culturale moderne asigură exprimarea plenară a personalităţii Factor X+ şi filtrează personalitatea Factor X- asigurându-i astfel o exprimare prosocială.

A doua strategie pe care o sugerez aici se referă la utilizarea unor mecanisme cognitive reglatorii, care pot atenua aceste discrepanţe şi exagerări din personalitatea noastră naţională. În monografie (David, 2015) am arătat că în comparaţie cu americanii avem un nivel mai scăzut de iraţionalitate, dar nu avem un nivel mai crescut de raţionalitate. Aceasta sugerează tocmai lipsa unor astfel de mecanisme reglatorii puternice, ştiu fiind faptul că raţionalitatea este antidotul la exagerări şi discrepanţe. Avem aşadar nevoie de un profil cognitiv reglatoriu care să pătrundă în modelul psihocultural românesc, cu rolul de a atenua discrepanţele/exagerările şi de a favoriza o integrare a personalităţii naţionale. Integrarea nu înseamnă omogenizare, ci reducerea componentelor discrepante care pot genera o scădere a calităţii vieţii şi a funcţionării sociale.Abordarea raţională şi nuanţată a mediului cultural românesc a fost angajată ca program cultural şi de Generaţia Junimistă (vezi Stanomir, 2015). Îi reafirm aici importanţa capitală, pe baze psihologice, cu implicaţii psihoculturale.

Despre construirea raţionalităţiişi reducerea exagerărilor: Implicaţii pentru profilul naţional de personalitate al românilor. O „reţetă psihoculturală”

Pornind de la literatura de specialitate (Beck, 2000; David şi colab., 2010; Ellis, 1994), propun următoarea „reţetă psihoculturală” pentru construirea raţionalităţii în profilul naţional de personalitate al românilor:

1. Să învăţăm să ne formulăm scopurile/obiectivele în concordanţă cu valorile psihoculturale ideale.Sigur, ştiu că nu avem un set de valori bine definit. Dar nicio ţară/cultură nu are o lista definitivă şi închisă cu valori naţionale, chiar dacă multe ţări au câteva valori cardinale asumate mai explicit (ex. „libertatea” în SUA) sau putem anticipa aceste valori cardinale analizând constituţiile ţărilor şi/sau imnurile lor naţionale. Într-o eventuală dezorientare, putem însă, ca punct de start, să angajăm valori occidentale (ex. încredere/cooperare/altruism, etc.) sau tradiţionale (ex. familie/religie/muncă, etc.). În principiul orice valoare prosocială este justificată. Aşadar, ne putem raporta direct şi la valorile relaţionate cu personalitatea Factor X+.
2. Să învăţăm să ne formulăm scopurile/obiectivele nuanţat/preferenţial şi flexibil, nu rigid/absolutist şi inflexibil:
   1. Raţional (gândire nuanţată/preferenţială/flexibilă): Îmi doresc să reuşesc şi fac tot ceea ce depinde de mine în acest sens, dar accept faptul că în ciuda acestor dorinţe şi eforturi lucrurile s-ar putea să nu iasă aşa cum doresc eu. Pot să încerc din nou.
   2. Iraţional (gândire rigidă/absolutistă/inflexibilă): Trebuie să reuşesc în ceea ce fac şi nu concept ca ceea ce îmi doresc să nu se întâmple.
3. Atunci când scopurile/obiectivele nu sunt atinse:
   1. Să învăţăm să exprimăm „răul” în mod ponderat (Este extrem de neplăcut că nu am reuşit; pot să mă bucur de alte lucruri şi pot să încerc mai bine pregătit/din nou data viitoare), nu catastrofal (Este groaznic/catastrofal că nu am reuşit; totul s-a prăbuşit şi/sau nimic nu mai contează). Acest lucru este favorizat de formularea raţională a scopurilor.
   2. Să învăţăm să exprimăm toleranţă la frustrare (Pot tolera faptul că nu am reuşit; pot să mă bucur de alte lucruri şi pot încerca mai bine pregătit/din nou data viitoare), nu intoleranţă la frustrare (Nu pot tolera faptul că nu am reuşit; totul s-a prăbuşit şi/sau nimic nu mai contează).Şi acest lucru este favorizat de formularea raţională a scopurilor.
4. În ceea ce priveşte propria persoană, pe ceilalţi şi viaţa, să învăţăm acceptarea necondiţionată, evitând evaluarea globală. Avem nevoie de evaluări nuanţate, nu de generalizări excesive:
   1. Propria persoană:
      1. Evaluări raţionale: Mă accept necondiţionat ca persoană. Comportamentul meu, care poate fi îmbunătăţit, este mai bun sau mai prost, nu eu ca persoană. Un om are valoarea altui om şi doar comportamentele sunt cele care ne pot diferenţia.
      2. Evaluări iraţionale (generalizare excesivă): Valoarea mea ca om depinde de comportamentul şi performanţele mele.
   2. Ceilalţi oameni:
      1. Evaluări raţionale: Îi accept necondiţionat ca persoane, fără să însemne că sunt şi de acord cu orice comportament al lor.
      2. Evaluări iraţionale (generalizare excesivă): Valoarea lor ca oameni depinde de comportamentul şi performanţele lor. Un comportament neperformant îi face nevaloroşi.
   3. Viaţa:
      1. Evaluări raţionale: Viaţa este un amestec de lucruri pozitive şi negative.
      2. Evaluări iraţionale (generalizare excesivă): Dacă se întâmplă ceva negativ viaţă este nedreaptă.

Această „reţetăpsihoculturală” ar putea fi implementată prin programe de educaţie care vizează dezvoltarea socio-emoţională a copiilor, prin programe de modificare a culturii organizaţionale şi/sau prin programe de educaţie continuă şi de învăţare pe parcursul vieţii. În spaţiul vestic mii de şcoli au implementat astfel de programe, cu impact pozitiv asupra dezvoltării psihoculturale a copiilor şi există un număr uriaş de programe de formare organizaţională în această logică. În România,grupul nostru din Universitatea Babeş-Bolyai a implementat deja astfel de programe în diverse grădiniţe/şcolisau organizaţii, dar în mod informal, prin granturi, nu în mod formal, prin curriculum standard sau prin programe organizaţionale. Ce ne opreşte însă să facem acest lucru în mod formal şi pe scară mai largă?

Referinţe

Beck, A.T (2000).Prisoners of Hate: The cognitive basis of anger, hostility, and violence. HarperCollins: New York, NY.

Costa, P.T., Jr. şi McCrae, R.R./Iliescu, D. şi colab. (2008). NEO PI‑R. Manual tehnic şi interpretative. Sinapsis, Cluj‑Napoca.

David, D., Lynn, S.J., Ellis, A. (eds.) (2010). Rational and irrational beliefs: Research, theory, and clinical practice. Oxford University Press: New York, NY.

David, D. (2015). Psihologia poporului român. Profilul psihologic al românilor într-o monografie cognitiv-experimentală. Editura Polirom: Iaşi.

David şi colab. (acceptat pentru publicare). Profilul psihologic al personalităţii românilor. Nuanţe regionale postmonografie. Romanian Journal of AppliedPsychology(noiembrie 2015).

Ellis, A. (1994). Reason and emotion in psychotherapy.Carol Publishing Group: New York, NY.

Rentfrow şi colab. (2013). Dividedwe stand: Threepsychological regions of the United States and their political, economic, social, and health correlates. Journal of Personality and Social Psychology, 105(6), 996–1012.

Rentfrow şi colab. (2015). Regional personalitydifferences in Great Britain. PLoS ONE 10(3): e0122245. doi:10.1371/journal.pone.0122245.

Robins, R.W. şi colab(2005). Do people know how their personality has changed? Correlated of perceived and actual personality change in young adulthood.Journal of Personality, 73(2), 489-522.

Stanomir, I. (2015). Titu Maiorescu sau„un duşman al poporului”. La Punk, septembrie, online la : http://www.lapunkt.ro/2015/09/14/titu-maiorescu-sau-un-dusman-al-poporului/

Terracciano, A. şicolab.(2005). National character does not reflect mean personality trait levels in 49 cultures, Science, 310(5745), 96‑100.