DIN SERIA SAPERE AUDE – SĂ NE CUNOAŞTEM PROFILUL PSIHOCULTURAL.
DESPRE CONSTRUIREA COOPERĂRII (II)
Reiau acest segment introductiv pentru fiecare articol din serie, pentru a înţelege cadrul său general.
Recent, a apărut la editura Polirom monografia despre „psihologia românilor” (David, 2015). În concluzia generală a monografiei spuneam că dacă am reuşi să creştem încrederea noastră în oameni, asta ar duce la dezvoltarea cooperării între noi, cooperare care ar permite apoi, prin reducerea exagerării pozitivului (ex. emoţionalitate) şi negativului (ex. scepticism/cinism), utilizarea potenţialului bun intelectual şi creativ pe care îl avem, pe fondul de competitivitate care ne caracterizează.
După apariţia monografiei am primit sute de mesaje prin care eram rugat să mergem mai departe: „…Bun, având aceste concluzii, ce putem face cu ele…”? Unele soluţii le-am prezentat în monografie, la un nivel însă general, deoarece scopul meu a fost să ofer cunoaştere psihologică, pe baza acesteia, din dezbateri ulterioare, putând rezulta apoi soluţii diverse. Într-adevăr, cunoaştere psihologică nu este ideologică şi nu favorizează o ideologie şi soluţiile ei faţă de altă ideologie şi soluţiile ei. Dar, fără a intra în aspecte ideologice, totuşi se pot detalia mai bine unele soluţii posibile, în baza cunoştinţelor de psihologie, pentru a contribui la o cultura publică bazată pe cunoaştere (evidence-basedculture).
În consecinţă, la invitaţia revistei LaPunkt, voi scrie în următoarele luni o serie de articole (probabil câte un articol săptămânal sau lunar) de tip „reţetă psihoculturală”, focalizată pe elementele fundamentale identificate în psihologia românilor: (1) dezvoltarea încrederii; (2) dezvoltarea cooperării; (3) reducerea exagerării pozitivului (ex. emoţionalitate) şi negativului (ex. scepticism/cinism); (4) modalităţi de utilizare eficientă a potenţialului intelectual şi de creativitate şi (5) utilizarea inteligentă a competitivităţii românilor; de asemenea, (6) voi aborda rolul religiei în profilul psihocultural al românilor şi modul în care biserica poate contribui mai direct la dezvoltarea culturii româneşti. Articolele vor face parte din seria „Sapere Aude – Să ne cunoaştem profilul psihocultural”. După articolul anterior Despre construirea încrederii (I), urmează în continuare articolul Despre construirea cooperării (II).
Despre construirea cooperării. Fundamente
În monografia legată de psihologia românilor (David, 2015) am analiza rezultatele cercetărilor lui Ellingsen şi colab. (2012),care au investigat cooperarea în teoria jocurilor (cooperarea în sarcinile experimentale putea duce la câştiguri financiare). Reproduc concluziile acestei analize, după David (2015):
- Ellingsen şi colab. (2012) arată că în eşantionul american liderii care apărut în cursul jocurilor (1) erau ei foarte implicaţi/performanţi în joc (highcontributors); (2) adesea nu ofereau recompense celor mai puţin implicaţi/performanţi în joc (lowcontributors) (şi, de obicei, toţi participanţii tindeau să ofere recompense celor mai implicaţi/performanţi); şi (3) adesea nu-i disciplinau pe cei mai implicaţi/performanţi în joc (şi, de obicei, toţi participanţii tindeau să-i disciplineze pe cei mai puţin implicaţi). Acest pattern de comportament corespunde normelor culturale americane, care, după Ellingsen şi colab. (2012), încurajează recompensa şi disciplinarea selective, norme întărite de lideri care aproximează aspectul cetăţenesc (engagedcitizens).
- Ellingsen şi colab. (2012) arată că în eşantionul românesc nivelul de utilizarea disciplinării este mai mare decât în eşantionul american, iar disciplinareaîi ţinteşte mai ales pe jucătorii mai implicaţi/performanţi, iniţiatorii fiind adesea cei mai puţin implicaţi/performanţi. Apoi, recompenseleadministrate în eşantionul românesc sunt adesea nerelaţionate cu performanţa, iar liderii români care apar în cursul jocului tind să nu-şi retrag recompensele de la cei mai puţin implicaţi/performanţi în joc, pentru a nu‑şi figura relaţiile interpersonale; paradoxal însă, tocmai din cauza acestui stil pot să apară nemulţumiri, deoarece, dacă recompensele se distribuie la toţi, adesea nelegat de performanţa avută, se poate presupune că fiecare primeşte prea puţin faţă de cât are nevoie şi/sau aşteaptă. În concluzie (după Ellingsen şi colab., 2012), normele culturii româneşti nu încurajeazărecompensa şi disciplinarea selective pentru a stimula cooperarea; se poate presupune aici că acest lucru ar putea avea legătură cu profilul colectivist al ţării, printr-un astfel de lidership evitând „ieşirea din rând” şi individualizarea din reţea!
Pornind de la aceste rezultate ale lui Ellingsen şi colab. (2012), în David, (2015) am analizat secundar datele primare obţinute de la autorii studiului, arătând că stilul de cooperare în eşantionul românesc a făcut ca 99% din membrii eşantionului românesc să câştige sub nivelul mediu din eşantionul american.
Mai recent, Kraft-Todd şi colab. (2015) arată că în afara jocului beneficiilor şi costurilor (uneori cu efecte mixte), un rol cheie în creşterea cooperării l-ar avea nevoia oamenilor de a fi apreciați de ceilalţi. Aşadar, exprimarea publică a opţiunilor pentru cooperare (ca imagine socială) şi cunoaşterea faptului că alţii cooperează/sunt deschişi spre cooperare (ca normă socială), ne pot creşte angajamentul în cooperare.
În fine, mai menţionez aici cercetările deja clasice ale lui Sherif(1966), carecred că sunt extrem de relevante în contextul românesc. El a arătat – în contextul teoriei conflictului realist (vezi seria Robber’s Cave Experiments) – că se reduc conflictele şi creşte colaborarea întregrupurile competitive, dacă se stabilesc scopuri supraordonate care, pentru a fi atinse, trebuie să implice în colaborare grupurile aflate în competiţie (teoria se poate aplica şi la cooperarea între indivizi, nu doar între grupuri). Sherif(1966) argumentează că o astfel de strategie de creştere a colaborării şi de reducere a conflictelor şi discriminărilor este adesea mai importantă decât tehnicile de negociere şi comunicare între grupurile aflate în competiţie.
- Eu cred că Uniunea Europeană aplică explicit această strategie pentru a spori cooperarea între ţările membre. Spre exemplu, în domeniul cercetării, unele granturi majore pot fi obţinute doar de consorţii care, pe lângă statele vestice, includ şi ţări estice, nou integrate. În această colaborare care se naşte, oamenii încep să se definească pe lângă britanic sau român şi prin categoria supraordonată de cercetător european.
Despre construirea cooperării. O „reţetă psihoculturală”
Integrând cercetările din psihologie menţionate succint mai sus (vezi Ellingsen şi colab., 2012; Kraft-Todd şi colab. (2015); Sherif, 1966),propun următoarea „reţetă psihoculturală” pentru construirea cooperării:
- Să construim un climat de încredere interpersonală (vezi „reţeta psihoculturală” din articolul anterior Despre Construirea Încrederii), deoarece încrederea interpersonală favorizează cooperarea; sigur, cooperarea eficientă sporeşte apoi la rândul său încrederea, într-o logică a cauzalităţii bidirecţionale.
- Să creăm înţelept, în diverse domenii unde vrem să stimulăm cooperarea, scopuri supraordonate dorite/atractive (ex. financiar/ca imagine şi normă socială), care, prin instrumentele prin care pot fi atinse, să implice obligatoriu colaborarea unor indivizi/grupuri care în prezent colaborează mai puţin sau chiar deloc (vezi ca model instrumentul accesării granturilor europene în consorţii internaţionale, cu implicarea ţărilor estice). Aceste instrumente trebuie gândite astfel încât separat, indivizii/grupurile care nu cooperează să nu poată să-şi atingă scopul dorit. La nivelul cel mai general, un proiect de
țară poate fi spre exemplu un astfel de instrument
- Să susţinem/implementăm în poziţiile de conducere un lidership care îşi asumăun stil de conducere care duce la întărirea celor performanţi şi disciplinarea celor maipuţin performanţi, cu riscul fisurării unor relaţii bilaterale, în scopul generării unui spirit civic avansat (engagedcitizens), cu beneficii mari, care se întorc apoi (chiar dacă mai diferenţiat) tuturor. Aceşti lideri trebuie pregătiţi în utilizarea înţeleaptă a sistemului de recompense şi trebuie să fie la rândul lor susţinuţi şi recompensaţi, deoarece ei pot schimba în timp culturile organizaţionale româneşti spre utilizarea în mod natural şi pe scară largă, nu doar la nivel de lidership, a recompenselor şi disciplinărilor selective.
Referinţe
David, D. (2015). Psihologia poporului român. Profilul psihologic al românilor într-o monografie cognitiv-experimentală. EdituraPolirom: Iaşi.
Ellingsen, T.şicolab. (2012). Civic capital in two cultures: The nature of cooperation in Romania and USA, SSRN Electronic Journal, http://doi.org/10.2139/ssrn.2179575.
Kraft-Todd şicolab. (2015). Promoting cooperation in the field. Current Opinion in Behavioral Sciences, 3, 96–101.
Sherif, M. (1966).Common predicament social psychology of intergroup conflict and cooperation. Boston; MA: Houghton Mifflin.
