Andreï Makine, „Patria locotenentului Schreiber” (1)

Un bărbat semeţ

Se sprijină de braţele fotoliului, le strânge cu putere, începe să se îndrepte cu o mişcare lentă, smulgându se treptat gravitaţiei. Expresia ochilor lui trădează o urmă de năduf: ah, trupul ăsta care şi a pierdut vioiciunea de altădată.
Prea emoţionat, în seara asta am urcat probabil scara mai repede ca de obicei şi de aceea i am sur¬prins efortul chinuit.
Până acum m a primit în picioare, în mijlocul salonului – o siluetă incredibil de zveltă pentru vâr¬sta lui, un surâs uşor, ca pentru a saluta un prieten, nu un gest monden. O strângere de mână fermă, seacă. De altfel, fizicul lui s ar preta cu greu comediei mondene: un chip pătrat, un păr alb tuns perie, un craniu în faţete ca de silex, linia aspră a nasului, ceva cam ca Kirk Douglas în Spartacus.

Întârzii în antreu ca să i las timp să se ridice, să şi părăsească biroul, să vină în salon. Îmi face rău să l văd luptându se cu povara propriului trup. Găsesc uşor o justificare pentru încetineala mişcărilor lui. Da, vârsta: nouăzeci şi doi de ani! Şi atacul de cord de acum câteva luni, din pricina căruia a stat o vreme la Val de Grâce. Dar, mai ales, suntem în august, căl¬dura pariziană, o vreme apăsătoare, fără o adiere.
Aceste explicaţii nu spun decât o parte de adevăr. Durerea pe care o simt privindu l pe bătrân cum se ridică are altă cauză.

Colecţia Biblioteca Polirom
Seria Actual

Andreï Makine, Patria locotenentului Schreiber
Traducere din limba franceză de Constanţa Ciocîrlie

Astăzi îi aduc o veste foarte proastă.

Teama de a-l răni mă scufundă într un timp cu încetinitorul, în care orice gest pare să dureze minute întregi – momentul când urzeala vieţii lui mi se des¬făşoară în minte.
…Tânăr ofiţer, Bătălia pentru Franţa, mai iunie 1940, Regimentul 4 de blindate, Belgia, Flandra, Dunkerque, înfruntarea tancurilor, rezistenţa dispe¬rată, dar tenace, moartea camarazilor, misiunile în liniile germane, noi lupte – în Eure, cea dintâi rană, excluderea din armată, ca evreu, fuga în Spania, închisoarea, lagărul de concentrare, Marocul, Algeria, Regimentul 5 de vânători din Africa, Divizia 1 de blindate, debarcarea în sud, eliberarea Franţei, săr¬bătorirea victoriei în munţii Bavariei, nu departe de Berghof, „cuibul de vultur“ al lui Hitler.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *