Africa lui Hugo Pratt se întregeşte cu fragmentul de istorie şi de moarte pe care îl transcrie una dintre cele mai stranii povestiri ale sale. “ Cato Zoulou” introduce în continentul fantasmatic al prozei sale grafice Sudul cutreierat de zuluşi, englezi şi buri, sudul în care se află ţinuturile lui Allan Quartermain.
“ Cato Zoulou” are în centrul profilul tulbure şi rebel al unui locotenent degradat pentru comportament indecent, Milton Cato, după cum evocă şi confruntarea dintre civilizaţiile care îşi dispută întinsele teritorii peste care navighează coloanele de căruţe şi bandiţii solitari. Cronică a războiului anglo- bur de la 1879, textul lui Pratt refuză cheia naraţiunilor hollywoodiene ce exaltă eroismul cuceritorilor europeni. Demitizant şi dezabuzat, discursul realismului magic al lui Pratt este în căutarea sâmburelui netrucat de umanitate, a grăuntelui pe care triumfalismul colonial nu l-a pervertit şi degradat.
Simbol al neînţelegerii ce domneşte în mijlocul războiului, destinul prinţului imperial, fiu al lui Napoleon al III-lea, este dominat de sensul datoriei şi al eroismului. Obsesia moştenitorului dinastiei bonapartiste este lupta, iar lupta îi este refuzată de ofiţerii care încearcă să protejeze pe cel venerat, încă, ca întruchipare a speranţei imperiale . În Africa de Sud a anului de graţie 1879, misiunea care îi este încredinţată prinţului moştenitor pare să fie una de rutină- o simplă cartografiere a zonei de conflict. Ceea ce nimeni nu poate anticipa că pe această scenă sângeroasă a Zulu-landului se joacă ultimul act al dramei ce cuprinde şi capitularea de la Sedan. Urmărit de zuluşi, prinţul moare absurd, străpuns de suliţe.
Destinul lui Milton Cato, care duce cu sine stigmatul degradării şi al dezonoarei, nu mai poate fi acelaşi, o dată ce acuzaţia de laşitate pe câmpul de luptă se adaugă unui cazier militar deja impresionant. Rebel şi impertinent, curajos şi cinic, Milton Cato este mielul sacrificial pe care armata britanică îl alege, spre a oferi explicaţie dramei prinţului imperial. Marginalul anti-erou al lui Pratt alege să iasă din strănsoare ucigaşă a Majestăţii Sale. Dezertarea spectaculoasă pune pe umerii lui Cato litera stacojie a păcatului, o literă care nu se poate şterge decât o dată cu glonţul plutonului de execuţie.
Aventurile africane ale lui Milton Cato sunt dominate de acest amestec de violenţă şi incomunicabilitate ce defineşte interacţiunea dintre Europeni şi spaţiul african. Cato este el însuşi o siluetă dificil încadrabilă în categoriie familiare şi previzibile- cu un fizic dezagreabil, ce le evocă celor din jur chipul unui răţoi, dezertorul este capabil simultan, de cele mai abjecte şi nobile gesturi. Ambiguitatea sa morală îi oferă lui Cato atributele excentricităţii . Cato este un inadaptabil, ce caută în zona nedomesticită a Africii împlinirea destinului inclement.
Peregrinările lui Cato sunt punctate de împuşcături şi moarte. Viaţa este scurtă şi violentă în zona de frontieră. Marie, fermiera bură, este salvată de Cato de la moarte, după ce fraţii ei sunt ucişi de zuluşi. Caravana bură căreia i se alătură şi ei este, la rândul ei, distrusă de zuluşi. O patrulă engleză este nimicită de războinicii africani. Totul este dezolare şi sânge.
Africa lui Milton Cato este şi această Africă ce palpită dincolo de epiderma accesibilă europenilor. Umbra lui Rider Haggard şi a istoriilor sale pluteşte deasupra prozei lui Pratt. Zuluşii sunt întruchipările vitalităţii nestăvilite a locului care nu se lasă luat în posesie şi cartografiat. Iar Mamba, şamanul pe care Milton Cato îl întâlneşte în caravana bură, este deţinătoare cheilor cu care se pot deschide porţile visului şi morţii. Ca şi Samael şi Cush, Mamba porunceşte elementelor şi poate ucide cu incantaţiile sale. Ceea ce sună ininteligibil europenilor este vocea Africii, voce care duce mai departe tainele oraşelor pierdute.
O punte se întinde între punctele imaginarului african al lui Pratt- dezertorul englez se îndreaptă spre cetăţile pe care le convoacă şi “ Ann de la jungle”, pornind dinspre Estul continentului. Undeva,la confluenţa dintre aceste drumuri revelate de şamani, se află Alephul, Zimbabwe, ţinutul construit de rasa care dispărut fără urmă. Pratt rescrie naraţiunea originară a lui Rider Haggard. Dezertorul curajos şi cinic ia locul vânătorului Quartermain. Drumul către inima Africii nu mai este deschis celor cu inima pură. Simplitatea prozelor grafice ale lui Lyman Young este înlocuită de clar- obscurul filmului noir. Parcursul inţiatic al lui Cato este şi o descoperire a inimii întunericului. Finalul deschis al prozei reconfirmă tăietura enigmatică a lui Pratt. Asemeni lui Cush, Corto Maltese sau Koinski, Milton Cato,dezertorul englez, dispare în pagină albă care aşteaptă să fie acoperită cu semne. Africa oraşelor ascunse îl primeşte în intinderile ei. O altă istorie africană poate începe.
