Dacă pentru T. E. Lawrence, Arabia este revelaţia deşertului şi a sensului iniţiatic al existenţei, Cornul Africii este, pentru Pratt, de la Corto la Koinski şi mai departe, spaţiul în care se afirmă puterea fără de limite a nisipului care stârneşte miraje şi înghite oameni şi forturi. Etica anti-colonială a lui Pratt este motivată intelectual şi halucinatoriu. Nimic nu poate supravieţui din edificiul european în acest teritoriu dominat de umbre. Somalia şi Ogadenul sunt complementul fantasmatic al Africii de Est în care rătăcesc Ann, Daniel Doria şi locotenentul Tenton. O dată cu scufundarea sa în Cornul Africii, un ţinut aspru, bântuit de furtuni şi de pulsiuni mistice, Pratt scrie şi rescrie epopeea în care se amestecă vocaţia gnostică şi gustul de a-şi revizita propria sa biografie.
Somalia şi coasta dinspre Marea Roşie şi Aden sunt porţile de intrare către lumea ce gravitează în jurul vechilor credinţe. Lecţia lui Corto sau Koinski este înţeleasă de toţi cei care se avântă în acest ocean sărat al mirajelor. Europa nu mai poate fi măcar evocată în acest punct în care Islamul se metisează, contaminat fiind de înclinaţia mesianică a pământului văduvit de apă şi de speranţă.
“ À l ‘ouest d’Eden “ este un fragment din lunga călătorie somaleză a lui Pratt, dar şi punctul de apogeu al unei arte ce valorifică sugestiile halucinogene ale fantasticului oniric. Colonia britanică din Somalia anului 1931 este teatrul pe a cărui scenă se urcă atât personaje din carne şi oase, ( ofiţeri ai Majestăţii Sale, devotaţi misiunii lor), cât şi demoni ai deşertului şi luptători pentru independenţă înzestraţi cu darul ubicuităţii. Linia dintre verosimil şi vis se şterge în acest coşmar grafic al lui Pratt. Referinţele culturale şi istorice,existenţa unei rebeliuni în Somalia condusă de Mullahul “ nebun”, sunt topite în magma naraţiunii ce forţează limitele genului aventurii.
Somalia pe ale cărei dune de nisip călătoreşte Abel Robinson, ofiţerul englez însărcinat să recupereze urmele forturilor abandonate şi mute, este o vastă întindere din care apar siluetele unor războinici ce aduc moartea. Războiul colonial nu are nimic din aura glamour pe care o reciclează filmele anilor ‘30. El este o înfruntare inutilă şi absurdă cu o Africă ce refuză să se supună raţiunii imperiale. Mullahul pe care îl urmăreşte, zadarnic, Robinson este o fantasmă ivită din plămada inaccesibilă europenilor. Expediţiile de luptă sunt tot atâtea ocazii de a se pierde în labirint, fără ieşire.
Arta lui Pratt constă în trecerea,insurgentă, din domeniul diurn în regimul fantasmatic. În fortul pe care îl reocupă Abel Robinson, scheletul ofiţerului englez este locvace şi cinic. El îl avertizează pe Robinson că a intrat pe o poartă dincolo de care se întinde Edenul morţii. Nebunia lui Robinson se naşte din acest moment al luării în stăpânire a fortului populat de cadavre. Logica carteziană se prăbuşeşte sub povara deşertului. Traseul este jalonat de succesiunea de fantome care îl asaltează pe Robinson, toate desprinse din repertoriul gnostic al lumii de graniţă. Preferinţa lui Pratt pentru ocult este vizibilă şi aici. Ca şi în aventurile lui Corto, fantasticul este parte din substanţa existenţei. Pe masură ce părăseşte Europa sa, Robinson se adânceşte în nisipurile viziunilor trezite de Samael , îngerul căzut.
Înlăturarea demarcaţiilor dintre universuri este secretul din spatele artei halucinatorii a lui Pratt. Kain, fratele somalez al lui Robinson, cel care îl conduce pe acesta la întâlnirea cu Ewa şi Lilith şi către moarte, este, poate,chiar invizibilul Mullah cu care se confruntă Anglia, zadarnic. Revelaţiile lui Abel Robinson şi întâlnirile lui cu ceata de demoni sunt, poate, un alt nume pentru nebunia ce îi cucereşte spiritul. Dezechilibrul lui Robinson este şi şansa dată de destin de a vedea ceea ce se află dincolo de pojghiţa colonială a Somaliei pe care o patrulează. Universul in care a pătruns este coridorul de trecere către un continuum încărcat de mituri şi de moarte. Rătăcirea lui Robinson nu mai poate fi citită în cheia raţională, ca semn al îmbolnăvirii unui destoinic ofiţer în armata colonială. Robinson a ieşit, o dată cu intrarea în fortul bântuit, din timpul anului 1931, spre a regresa către vârsta eresurilor şi a Bibliei apocrife.
Ca şi în “ Etiopicele” sau în “ Scorpionii deşertului”, tot ceea se încearcă a fi clădit cu ziduri şi crenele pe marea de nisip a Somaliei este sortit pierii. Abel Robinson este prizonierul auto-iluzionării ucigaşe ce îl împinge să –şi impuşte, cu ferocitate şi metodă, proprii săi soldaţi. Intrat pe tărâmul nebuniei şi captiv al mirajului, el nu mai poate fi salvat. Unui alt ofiţer, nu mai puţin meticulos şi ordonat, pe numele său Cain , îi va dat să –l ucidă, spre a reinstaura ordinea şi spre a reporni căutarea Mullahului fără de trup, a Răzbunătorului care se iveşte din nisip. Familiar al visării şi iniţiat în arcanele gnozei, Pratt duce mai departe această poveste de luptă şi spectre. Nisipul din Cornul Africii îl va înghiţi pe noul Abel, pe Cain şi soldaţii săi. Africa lui Pratt apare, indiferent de peisajul pe care îl expune, asemeni florii carnivore ce îşi devoră adoratorii, ca şi inamicii. Vălul morţii recoboară peste deşertul fără de nume.
