TRADUCEREA UNUI TEXT E CEA MAI ATENTĂ LECTURĂ
Dialog Lapunkt JOANNA KORNAŚ-WARWAS – Cristian Pătrăşconiu.
Cum arată, pînă acum, palmaresul tău de traducătoare din română în polonă? Palmaresul cultural, căci eu ştiu că traduci din română în polonă şi în alte domenii sau zone, distincte de perimetrul cultural.
Anul trecut s-au împlinit 7 ani de când am debutat ca traducătoare de literatură. Chiar în 2007 a apărut în Polonia, la Editura Czarne, Travesti a lui Mircea Cărtărescu.De atunci am mai tradus câteva cărţi ale autorilor români printre care Mircea Cărtărescu, Dan Lungu, Max Blecherşi texte ale unor dramaturgi români adunate într-o antologie de piese contemporane, precum şi multe fragmente din proză şi poezie pentru revistele literareLiteratura na Świecie („Literatura în lume”), Lampa şi altele. Am publicat şi volumul de poezie a lui Ioan Es. Pop şi am tradus poezii pentru câteva ediţii proiectului Metropoezie. La începutul anului acesta am finalizat traducerea Cărţii şoaptelor a lui Varujan Vosganian care a apărut pe 24 aprilie la editura Książkowe Klimaty. În prezent lucrez la volumul de poezie al Anei Blandiana „Patria mea A4”pentru concurs al oraşului Gdańsk, „Poetul European al Libertăţii” şi la cartea profesorului Lucian Boia, a carei versiunea poloneză urmează să apară în decembrie 2015. De fapt, e vorba de două cărţi:„România ţară de frontieră a Europei” şi „De ce este România altfel?” care vor fi publicate într-un singur volum la editura ICC (International Cultural Centre) din Cracovia. Deci, cam aşa ar arăta lista de cărţi traduse de mine până acum:
Cum anume traduci? Tu alegi cărţile, textele? Cu ce frecvenţă traduci texte culturale?
Aceasta întrebare mi se pare foarte importantă. De ce am tradus, de ce traduc anumite cărţi şi nu altele?…Profesia de traducător de literatură nu este din păcate, cel puţin în Polonia, o profesie profitabilă, adică una din care îmi pot câştiga existenţă, fără a face alte lucruri. Deci, exersând într-un fel o profesie care e mai degreabă o pasiune pentru literatură şi pentru traducere decât o profesie propriu zisă, e firesc să aleg să traduc acele cărţi care îmi plac în mod deosebit, acele cărţi pe care le consider valoroase şi nu în ultimul rând cele care ar putea interesa cititori polonezi. Dar, ca să ajungă cartea la publicul polonez, trebuie să gasesc mai întâi o editură şi s-o conving să publice o anumită carte, acea carte aleasă de mine. Aşadar, uneori nu sunt doar o traducătoare, ci şi un agent literar, de fapt „un agent voluntar în căutarea unei edituri” pentru cărţile pe care doresc să le traduc şi care sunt importante în primul rând pentru mine. Aş dori să subliniez că, deşi uneori traduc textele non-literare, articole, eseuri, când vine vorba de literatură, indiferent dacă e un roman sau un volum de poezie, nu pot traduce un text care nu-mi place, cu care nu am o anumită relaţie, când nu-mi regăsesc vocea pentru a reda tonul cărţii. Ca să ne întelegem bine, cred că pot efectua traducerea corectă a mai multor texte, dar în cazul romanelor sau al poeziei dacă acea carte nu mă fascinează, nu mă tulbură, dacă nu mă identific cu vocea autorului, dacă nu mă atinge, nu lucrez cu aceeaşi pasiune, nu pun sufletul în textul pe care îl creez în limba proprie. Mi se pare important să spun asta pentru că, în urmă cu doi-trei ani, dacă nu mă înşel, a izbucnit o discuţie pe tema traducerilor literare finanţate din programele ICR, iar nişte oameni susţineau că suntem (noi traducătorii) cumva mânaţi să traducem acelaşi set de autori, că unii autori sunt mai mult promovaţi decât ceilalţi. Repet, în cazul meu şi cred că şi în cazul multor traducători, acţionează aceeaşi motivaţie – pasiunea. Altfel, ar însemna că am fi nişte masochişti ca să traducem în aşa numitul timp liber cărţile care nu ne plac şi pentru care nu avem niciun ataşament. Şi să nu uităm de editori, căci, până la urmă, ei sunt cei care hotăresc să publice cartea recomandată, sugerată de noi….; deci ei au ultimul cuvânt. Iar faptul că mulţi dintre traducători de literatură română traduc aceiaşi autori dovedeşte doar că avem gusturile literare apropiate şi idei asemenea în ceea ce privesţe cărţile din literatura română care merită promovate în ţările noastre.
Alegerile în privinţa cărţilor pe care le traduc nu sunt deloc întâmplătoare. Pe lângă valoarea textului şi plăcerea de a traduce cărtea unui scriitor preferat, am şi o strategie de a încerca să completez o lacună de traduceri din literatura română, precum şi lipsa de informaţii în cea ce priveşte istoria şi cultura României. De aceea, pe lista de cărţi traduse de mine vei găsi şi cei mai importanţi scriitori contemporani, şi clasici foarte importanţi – mă refer, de pildă, la Max Blecher, o doză de teatru contemporan şi o doză de poezie. Şi nu în ultimul rând cartea despre istoria României a profesorului Boia, cea pe care doream demult să o traduc.
Cît de repede traduci din română în polonă?
Nu pot să masor cât de repede traduc o carte, căci depinde de text, de lungimea lui, de deadline-ul stabilit cu editura, precum şi de alte îndeletniciri cum ar fi predarea limbii române la şcoala proprie şi traducerile comerciale. În functie de data de predare a traducerii îmi stabilesc o normă săptămînală de pagini şi un timp pentru ceea ce poate să apară în chip imprevizibil. Sunt zilele în care lucrez foarte eficient şi unele în care nu pot intra în atmosfera cărţii pentru că mă preocupă alte lucruri. Cel mai eficient lucrez când mă pot distanţa total de la viaţa de zi cu zi, profitând de o bursă sau un concediu. Cred că procesul acesta îl întelege foarte bine Dan Lungu, cel care, anul trecut, a lansat rezidenţele FILIT. Am putut profita de o lună petrecută la Iaşi – nişte zile minunate în care mă ocupam doar de traducere. Am tradus o cantitate dublă faţă de ceea ce pot face acasă, când am şi altceva de făcut. Lucrez destul de lent, îmi place să recitesc textul traducerii de mai multe ori, să mai şlefuiesc, să mai rescriu pasajele care nu mă satisfac la prima traducere cum se spune. Nu-mi place să lucrez sub presiunea timpului. Cărţile autorilor pe care le traduc nu sunt simple, deci încerc să am răbdare cu mine însămi, să aştept soluţii care să coc în mintea mea – asta se referă în primul rând la poezie, dar şi la textele de proză pe care le-am tradus până acum şi care sunt poetice.
De ce limba română? Cum ai ajuns să înveţi româneşte şi cum ai decis că vei fi translator din română în polonă?
Ideea de a deveni traducător de literatură a apărut înainte de a intra în facultatea de limbi străine. Doar că, iniţial, mi-am ales o altă limbă romanică. Fiind atunci îndrăgostită de proza iberoamericană, voiam să studiez filologia spaniolă ca să pot citi în orginal autori iberoamericani…şi să-i traduc. Cred că e un mecanism firesc când vine vorbă de o lectură într-o limbă străină – savurezi mai bine textul dacă ţi-l traduci şi nu mă gândesc numai la transpunerea textului în limba maternă pentru a-l întelege mai bine, ci şi la procesul de interpretare. Un cuvânt poate să aibă o mulţime de sensuri şi abia atunci când eşti nevoit să găseşti echivalentul în limba pe care o doreşti, conştientizezi sensul fiecărui cuvânt. Aşadar, traducerea unui text e cea mai atentă lectură. Deci cam asta ar fi explicaţia pentru „de ce voiam să mă fac traducătoare de literatură”; iar în ceea ce privesţe limba română, parcă ea m-a ales pe mine…parcă aşa mi-a fost destinul, pentru că am ajuns la secţia de limba română din întîmplare sau mai zis printr-o coincidenţă fericită. Nu am reuşit să iau punctajul suficient pentru a începe studiile de spaniolă şi mi s-au propus alte limbi, dintre care română era singură limba latină. Mărturisesc că atunci nici nu ştiam că există secţia de limba română la Univeristatea Jagiellonă. Am început studiile cu titlu de experiment – să văd cum e limba română, să văd dacă o să-mi placă… Până la urmă, decizia de rămâne la studiile de limba română a fost mai fermă şi mai conştientă decât primul meu gând de a studia spaniolă. Iar frumuseţea limbii române am descoperit-o prin intermediul literaturii…în special prin lectura cu vocea tare a romanului lui Matei Caragiale. Cred că textele care m-au influenţat mult au fost scrierile lui Matei Caragiale şi Max Blecher, ceea ce ar explica într-un fel şi pasiunea mea pentru proza lui Mircea Cărtărescu şi, ca urmare, dorinţa de a traduce aceşti autori (Crai de Curtea Veche a fost tradusă de demult de doamna Danuta Bieńkowska, traducerea din Remember o am în sertar şi cred că a fost prima mea traducere de care m-am apucat în serios)
Cum arată, pentru cărţile autorilor români, nişa de piaţă editorială poloneză? Din ce ştii tu – cîte carţi ale românilor apar, anual, în limba polonă?
Aşa cum spuneam deja, am publicat prima mea traducere în 2007 deşi am început să lucrez asupra traducerii din anul 2005, când nu exista încă niciun program de sprijin pentru traducerile din limba română. Până atunci nu erau publicate multe traduceri, deşi cel puţin două edituri aveau un interes real faţă de literatura română. Mă refer la Editura Pogranicze din Sejny, prestigioasă editură condusă de Krzysztof Czyżewski şi Editura Czarne condusă de Monika Sznajderman şi Andrzej Stasiuk. La editura Pogranicze au apărut în 2000 şi 2001 două cărţi ale lui Norman Manea în traducerea doamnei Halina Mirska-Lasota, cea care, din păcate, nu mai e în viaţă. Tot în aceeaşi vreme, Editura Czarne a publicat Exuvii a Simonei Popescu în traducerea Justynei Struzińska /acum Teodorowicz/.În rest, în afară de traduceri din clasici care au apărut de mult, efectuate între altele de doi traducători renumiţi – doamna Danuta Bieńkowska şi domnul Ireneusz Kania – sau traducerile de poezie efectuate de Zbigniew Szuperski, nu se publicau cărţi literare ale autorilor români contemporani. Cred că era nevoie să treacă ceva vreme ca să se nască o nouă generaţie de traducători, fie de vârsta mea, fie mai tineri, care au descoperit aceeaşi pasiune pentru lectură despre care am sugerat mai sus.
Revin, deci, la ani 2006-2007, care mi se par un moment semnificativ ca punct de plecare pentru a rezuma cum s-a dezvoltat în cursul celor 7 ani nişa piaţei editoriale poloneză în ceea ce privesţe cărţile autorilor români. La scurt timp după ce am semnat contractul cu editura Czarne pentru traducerea din „Travesti”, a apărut programul de finanţare TPS şi editura a hotărât să depună cerere. Cam în acelaşi timp au fost înfiinţate la Mogoşoaia atelierele pentru traducători în formare, propuse şi conduse de Florin Bican, şi cam tot atunci a fost deschis sediul ICR la Varşovia. Pomenesc toate acestea pentru că mi se par circumstanţe foarte importante care au ajutat mult ca literatura română, ca de altfel şi cultura română în general, să fie mai vizibile nu numai în Polonia, ci şi în alte ţări. Programe care au sprijinit inţiativele individuale, locale ale unor oameni care doreau să promoveze România, atât în domeniul traducerilor literare, cât şi al demersurilor culturale. Travesti a fost una dintre primele cărţi finanţate în cadrul programului TPS, dar, după aceea, în 2008, tot la aceeaşi editura Szymon Wcisło, tânărul traducător, care a participat la prima ediţie a atelierelor din Mogoşoaia, a publicat traducerea din Degetele mici, cartea lui Filip Florian. Tot în anul 2008 editura Czarne a publicat De ce iubim femeile de Mircea Cărtărescu, iar Editura Panga Pank a scos antologia de piese contemporane româneşti (ambele cărţi în traducerea mea). În vara acelui an au apărut două reviste literare Literatura în lume şi Lampa care au publicat o culegere de texte din literatura contemporană, ambele publicaţi sprijinite de programele ICR. Şi tot în 2008 în cadrul programului Publishing România a fost publicată lucrarea lui Łukasz Galusek şi Michał Jurecki – un minunat album întitulat România – spaţiu, artă, cultură şi nu în ulitmul rând, în acelaşi an 2008, a fost lansat la Cracovia primul Festival al Culturi Române care, la acea vreme, se numea Zilele Culturii Române. Ideea s-a născut în rândurile unui grup de oameni adunaţi sub egida unei asociaţii non-profit –Perspectiva Estică-, un grup de nişte pasionaţi din care faceam parte, şi care a fost sprijnit de Dorian Branea, primul director al ICR Varşovia. ICR a devenit atunci co-organizatorul evenimentului pregătit şi realizat cu mare anvengură şi mare succes.
În anii următori, numărul cărţilor traduse a crescut. În 2009 au apărut: Dan Lungu, Sunt o babă comunistă Czarne 2009, trad.Joanna Kornaś-Warwas, Filip şi Matei Florian, Băiuţei, Czarne, 2009, trad. Szymon Wcisło, Norman Manea, Intoarcerea huliganului, Editura Pogranicze 2009, trad. Kazimierz Jurczak, Legături Bolnavicioase, Editura Green Gallery, 2009, trad. Zdzisław Hryhorowicz. Cartea lui Dan Lungu şi cea lui Norman Manea au fost nominalizate pentru premiul Angelus – prestigiosul premiu literar acordat de oraşul Wrocław.
Toate acestea spun, între altele, cât de eficiente au fost aceste programe care abia acum încep să dea roadele. De atunci numărul cărţilor traduse din literatură română a crescut semnificativ. În 2010 a apărut Despre îngeri lui Pleşu în traducerea lui Tomasz Klimkowski, cel care în 2012 a mai publicat traducerea din Gabriela Adameşteanu, mă refer la Dimineaţa pierdută, Editura WAB, 2012. În Cracovia, tânărul poet şi traducător Jakub Kornhauser promovează activ avangarda românească, el însuşi fiind autorul traducerilor a mai multor poeme, printre care şi acelea ale lui Gellu Naum. Anul trecut şi anul acesta şi-au publicat primele texte câţiva traducători tineri, foşti participanţi ai atelierelor de Mogoşoaia conduse, cum spuneam, de Florin Bican; între ei, Marta Tórz, Radosław Biniarz şi Dominik Małecki, care, anul acesta, debutează cu traducerea din Apropiera lui Marin Mălaicu-Hondrari la Editura Książkowe Klimaty. În comparaţie cu numărul de cărţi ale autorilor români publicate de pildă în Franţa, Italia sau Bulgaria, mai avem mult de făcut, dar, dacă ne gândim la numărul de traduceri de dinainte de 2007 şi la numărul de cărţi traduse în urmă cu 7 ani, putem fi optimişti. Aşa cum am menţionat deja, sunt de părere că avem de a face cu o generaţie nouă de traducători de literatura română şi acest gând mă încântă foarte mult. Mi-aş dori să cred că aceşti debutanţi vor continua să-şi facă treaba în această direcţie.
Cât despre Festivalul Culturii Române din Cracovia, tocmai se apropie ediţia a VIII-a (14-17 mai 2015) , deci festivalul s-a înscris în oferta permanentă a evenimentelor culturale ale oraşului Cracovia şi niciodată în programul festivalului nu lipsesc manifestările menite să promoveze literatură română. Parcă e singurul festival consacrat culturii unei ţării, care se desfăşoară în Cracovia anual, pe lângă Festivalul Culturii Evreieşti. Asta n-ar fi posibil fără extraordinări directori – Dorian Branea în trecut şi Sabra Daici în prezent de care s-a bucurat până acum sediul ICR Varşovia.
La ce edituri, cu precădere? Cu ce succes – de public sau de critică?
Majoritatea traducerilor despre care am vorbit au apărut la Editura Pogranicze, Editura WAB şi Editura Czarne, cea care nu mai publică traducerile din literatura română, dar, în schimb, publică mai multe reportaje, printre care şi cărţi despre România – cum ar fi, de pildă, cartea Małgorzatei Rejmer Bucureşti praf şi sânge publicată recent în traducerea Luizei Săvescu la POLIROM. Această carte a avut la noi un mare succes. În schimb, ca o veste extraordinar de bună, o editură Książkowe Klimaty, tocmai a lansat în 2015 o serie de proză românească contemporană pe lângă alte serii de nişă promovate de aceasta editură, cum ar fi seriile de proza cehă, slovacă, bulgară, greacă. Aşadar, în 2015 a apărut Apropierea lui Marin Mălaicu-Hondrari în traducerea lui Dominik Małecki precum şi Cartea şoaptelor a lui Varujan Vosganian în traducerea mea. Este o editura tânără, condusă de minunaţii editori Kama Margielska şi Tomasz Zaród cu un rafinat simţ pentru literatura de calitate şi cu o intuiţie extraordinară în a descoperi marii autori din aşa numite literaturi mici. Ceea ce a putut fi mai vizibil chiar anul trecut. Pentru prestigiosul premiu Angelus 2014 acordat de oraşul Wrocław nu mai puţin de 3 cărţi publicate de Książkowe Klimaty au ajuns în finală, iar scriitorul premiat a fost Pavel Rancov, cel publicat tocmai de această editură. Pavel Rancov a primit nu numai premiul cel mai important, ci şi premiul publicului.
În ceea ce priveşte succesul cărţilor sau al autorilor traduşi în limba polonă, cred că situaţia o ilustrează cel mai bine faptul că anumiţi scriitori sunt invitaţi la evenimente sau festivaluri din iniţiativa organizatorilor care după ce au descoperit un autor, o carte, apelează la sprijinul ICR Varşovia. Aşa a fost de pildă în cazul evenimentului „Literatura pe pâine” [seria întâlnirilor dedicate literaturilor lumii, organizată anual de Bibliotecă Publică din oraşul Piła], care, în 2012, l-a învitat pe Dan Lungu şi care, împreună cu Institutul Cultural Român de la Varşovia, a desfăşuratatunci mai multe evenimente cu tematică românească. Tot în 2012 Dan Lungu a fost găzduit la Festivalul de Proza Scurtă organizat de oraşul Wrocław.
Mircea Cărtărescu, în 2007, cu ocazia promovării romanului Travesti în limbă polonă la întâlnirea cu publicul din Cracovia spunea că o dată cu acest roman debutează în spaţiul polonez. După 7 ani de la „acest debut” este cel mai recunoscut scriitor român contemporan în Polonia. In 2014 a fost primul scriitor român invitat la Festivalul Internaţional de Literatură „Joseph Conrad”care se desfăşoară în Cracovia şi care este unul dintre cele mai mari evenimente de acest tip în Polonia, sau chiar din Europa. Alături de Mircea Cărtărescu, la ediţia din 2014 se aflau şi alte nume mari ale literaturii mondiale: Boris Akunin, unul dintre cei mai citiți scriitori de limbă rusă, catalanul Jaume Cabré, irlandezul John Banville, laureatul Premiului Booker, Irish Pen Award și Premiului „Franz Kafka”, binecunoscutul scriitor american Paul Auster, palestinianul Raja Shehadeh și croatul Miljenko Jergović.
De acelaşi succes se bucură Max Blecher, cel care a fost prezentat publicului în 2013 la festivalul Bruno Schulz din Wrocław cu ocazia lansării versiunii poloneze a romanului Întâmplări în irealitatea imediată (Ed. Pogranicze, Sejny 2013, trad. Joanna Kornaś-Warwas). Este un festival cu caracter internaţional, prilejuind atât întâlniri literare, cât şi discuţii privind relaţiile polono-ucraineano-germano-evreieşti şi imaginea acestor relaţii în literatură şi artă. Întâlnirea dedicată scriitorului român, punea în discuţie realele afinităţi literare şi biografice dintre Max Blecher şi Bruno Schulz. La eveniment a participat prof. Jerzy Jarzębski, reputat exeget polonez al operei lui Schulz, profesor al Universităţii Jagiellone de la Cracovia şi Sabra Daici, directorul ICR Varșovia, autoarea unei lucrări de doctorat despre creaţia celor doi scriitori.
Şi o altă bucurie: piesaCrize de Mihai Ignat publicată în 2008 în antologia de teatrua fost pusă în scenă în 2011 de regizorul Hubert Bronicki şi a fost reluată în noiembrie 2014 la Teatrul Rawa într-o formulă nouă. Mă bucură această veste pentru că asta a fost şi scopul acestei antologii, să stârnească interesul regizorilor.
Pînă acum, tot pe nişa culturală, care dintre traducerile pe care le-ai făcut au fost cele mai provocatoare pentru tine?
De fapt, fiecare carte tradusă a fost pentru mine o provocare. Bineînţeles, cea mai importantă carte a fost traducerea mea de debut – Travesti lui Mircea Cărtărescu. Era o mare responsabilitate să traduci un text de această valoare artistică fiind debutant, dar, în acelaşi timp, e o deosebita plăcere să ai şansa să traduci unul dintre scriitori preferaţi. Le mulţumesc lui Mircea şi Editurii Czarne că au avut atunci încredere în mine. Traducerea romanului Travesti a fost apreciată de domnul Ireneusz Kania, traducătorul genial care traduce din 17 limbi. Cuvintele dumnealui au apărut chiar pe coperta cărţii. Cele câteva vorbe de apreciere din partea domnului Kania au însemnat foarte mult pentru mine. Domnul Ireneusz Kania este maestrul meuşi un model aproape de neatins al multor traducători din Polonia.
O altă carte la fel de importantă pentru mine a fost traducerea din Întîmplarile în irealitatea imediată lui Max Blecher. E o cartea pe care am dorit de mult să o prezint publicului polonez mai ales având în vedere afinităţile între proza lui Bruno Schulz şi Max Blecher despre care am mai vorbit. Criticii români au putut avea acces la traducerile din Bruno Schulz prin ani 70; în Polonia receptarea prozei lui Max Blecher a devenit posibilă abia 75 de ani după moartea scriitorului. Sunt şi mici succese, care, probabil, trec neobservate de cititorii de cărţi, cum ar fi de pildă găsirea în limba polonă a echivalentului pentru tizic/ tezic, din romanul Sunt o babă comunistă!lui Dan Lungu. Astfel de cuvinte nu le găseşti în dicţionarele bilingve şi pun pariu că tezic/tizic nu e un cuvânt firesc pentru cei mai mulţi dintre români. La fel de importantă a fost pentru mine cea mai recentă realizare– Cartea şoaptelor. Cred foarte mult în misiunea acestei cărţii, dar nu mă îndoiesc că aceia care o vor citi vor aprecia şi valoarea literară a ei.
Ce ai vrea foarte mult să traduci, din ce ştii că e netradus în polonă, din cultura română? Ce ar fi, pentru tine, foarte plăcut să traduci într-un viitor mediu?
Aş vrea să continuu să lucrez cu textele autorilor deja traduşi de mine. O adevărată provocare ar fi traducerea trilogiei Orbitor şi sper că voi face asta într-o zi. Cercul traducătorilor acestei trilogii a crescut în ultima vreme, ceea ce e încurajator în a mă convinge că nu e imposibil.
Joanna Kornaś-Warwas este traducătoare şi lector de limba română. A absolvit studiile de filologie română la Facultatea de Litere a Universităţii Jagiellone din Cracovia. Începând cu anul 2008, conduce la Cracovia şcoala de limbi străine CALITATE, în care se predă cu precădere limba română. Traduce proză, poezie şi piese de teatru. In traducerea ei a apărut (sau urmează să apară) în Polonia:
- Mircea Cărtărescu, Travesti, Editura Czarne, 2007;
- Mircea Cărtărescu, De ce iubim femeile, Editura Czarne, 2008;
- „Numărătoarea inversă” de Saviana Stănescu, „Crize” de Mihai Ignat, „mady.baby.edu” de Gianina Cărbunariu, „Kamikaze” de Alina Nelega, „A (II) Rh+” de Nicoleta Esinencu şi „Bucharest Calling” de Peca Ştefan în: Şase minute ale teatrului românesc. Antologie de piese contemporane, EdituraPangaPank, 2008;
- Dan Lungu, Sunt o babă comunistă!, Editura Czarne, 2009;
- Gellu Naum, Insula, Institutul Cultural Român, 2011;
- Ioan Es. Pop, Ieudul fără ieşire şi alte poeme, EdituraPogranicze, 2013;
- Max Blecher,Întâmplări în irealitatea imediată, EdituraPogranicze, 2013;
- Varujan Vosganian Cartea şoaptelor, Editura Ksiażkowe Klimaty, 2015;
- Ana Blandiana Patria mea A4, Editura Słowo Obraz Terytoria, 2015 noiembrie 2015 (în pregătire)
- Lucian Boia România ţară de frontieră a Europei, Editura ICC, decembrie 2015 (în pregătire)
- Lucian Boia, De ce este România atfel? Editura ICC, decembrie 2015 (în pregătire)
