1.” Fiecare trăieşte, mai presus de orice, pentru iubire. Capacitatea de a iubi cu adevărat şi nu capacitatea intelctuală este cea mai profundă componentă a persoanei umane. Nu este deloc întâmplător că cea mai importantă poruncă este să iubeşti. O adevărată iubire ne scoate în afara noastră pentru a-l putea afirma pe celălalt, dedicându-ne astfel omului, oamenilor şi, mai presus de orice, lui Dumnezeu.” – fragment dintr-o scrisoare trimisă de către Papa Ioan Paul al II-lea către Tereza Heydel.
2.În tinerete, a jucat mult timp fotbal – îndeobşte, pe postul de portar. Spunea despre fotbal că este „un ghid moral pentru viaţă”. A fost beatificat în 2011. S-a spus despre el că a fost cel mai iubit Papă din istorie. Amănunt picant: Vaticanul are echipă naţională de fotbal – fiind unul din cele 8 state suverane neafiliate la UEFA şi FIFA.
3.Vladimir Tismăneanu: „Cand a sosit in Polonia, in 1979, la un an dupa alegerea sa ca Papă, Ioan Paul le-a spus compatrioților sai: “Nu trebuie să vă temeți”. Era un indemn irepresibil la onoare, demnitate si adevăr. Totalitarismul, un regim intemeiat pe duplicitate si refuz al distincțiilor tradiționale dintre Bine si Rău, s-a dovedit neputincios in fața acestor valori renăscute. Ioan Paul al II-lea a numit anul 1989 annus mirabilis. Intr-adevăr, triumful tumultui revoluționar nu poate fi ințeles fără a accentua rolul decisiv al Papei in catalizarea rezistenței anti-totalitare.”. Textul integral, aici: http://www.contributors.ro/cultura/a-dat-masura-umanului-despre-ioan-paul-al-ii-lea/?cfc.
4.„România este Grădina Maicii Domnului” – aceasta este faimoasa formulă pe care a rostit-o cu prilejul vizitei sale în România, singura de altfel, făcută de Papa Ioan Paul al II-lea în 1999. Un rol important în mijlocirea acestei vizite a avut-o Teodor Baconschi, la acea vreme Ambasador al României la Vatican.
5.Vizita în România, material video de sinteză:
6.” Karol Jozef Wojtyla, devenit Papa Ioan Paul al II-lea din octombrie 1978, când a fost ales Episcop al Romei, s-a născut la 18 mai 1920 în orăşelul polonez Wadowice, aflat la 50 km de Cracovia. A fost cel mai mici copil al părinţilor săi, Karol Wojtyla şi Emilia Kaczorowska. Mama lui a murit în 1929. Fratele său mai mare, Edmund, medic, a murit în 1932, iar tatăl său, ofiţer de armată, a murit în 1941. Sora lui Karol, Olga, a murit înainte de naşterea lui. Viitorul Papă a fost botezat la 20 iunie 1920, în biserica parohiei din Wadowice, de pr. Franciszek Zak; a primit Prima Împărtăşanie la 9 ani şi Mirul la 18 ani. După absolvirea liceului Marcin Wadowita din Wadowice s-a înscris la Universitatea Jagiellonă din Cracovia, în 1934, şi la o şcoală de teatru.
Naziştii au închis universitatea în 1939, iar tânărul Karol a trebuit să lucreze într-o carieră de piatră (1940-1944), iar apoi în fabrica de produse chimice Solvay, pentru a-şi câştiga pâinea şi pentru a evita deportarea în Germania. În 1942, conştient de chemarea sa la preoţie, a început să urmeze clandestin seminarul din Cracovia, condus de Cardinalul Adam Stefan Sapieha, Arhiepiscop de Cracovia. În acelaşi timp, Karol Wojtyla a fost unul dintre iniţiatorii „Teatrului rapsodic”, clandestin de asemenea. După cel de-al doilea război mondial şi-a continuat studiile în seminarul major din Cracovia, după redeschiderea lui, şi la Facultatea de Teologie a Universităţii Jagiellonă. A fost hirotonit preot de Arhiepiscopul Sapieha, în Cracovia, la 1 noiembrie 1946.” Fragment dintr-o scurtă biografie a Papei Ioan Paul al II-lea care poate fi, integral, lecturat, aici: http://lumea.catholica.ro/2014/04/papa-ioan-paul-al-ii-lea-o-scurta-biografie-in-pragul-canonizarii-lui/
7.La audienţele sale papale de miercuri – peste 1160 – au participat peste 17.600.000 de pelerini. Mai mulţi decît la oricare alt Papă din istorie.
8.În luna aprilie, va apărea în româneşte, în traducerea lui Constantin Geambaşu, o carte-eveniment: memoriile Papei Ioan Paul al II-lea. Volumul se cheamă „În mîinile Domnului. Însemnări personale 1962-2003”. Humanitas.ro: „Timp de mai bine de patruzeci de ani (1962–2003), Karol Wojtyła, episcop al Cracoviei, devenit apoi primul papă polonez din istorie şi, după moarte, sfânt al Bisericii Catolice, şi-a consemnat în două agende principalele momente ale zilelor de reculegere, rugăciunile, lecturile, meditaţiile profunde, emoţionante şi frământările care reflectă grija faţă de cei apropiaţi, faţă de instituţia care i-a fost încredinţată – Biserica – şi faţă de problemele întregii lumi. De la prima afirmaţie categorică „Sunt întru totul în mâinile Domnului“ până la reflecţia „S-a împlinit timpul“ şi la cel din urmă „Deo gratias“, îl însoţim pe Karol Wojtyła – Ioan Paul II de-a lungul unei căi spirituale impresionante, calea vieţii şi slujirii sale. Deopotrivă şcoală teologică şi şcoală a dragostei, acest extraordinar document ne dezvăluie taina sufletului unuia dintre cei mai iubiţi oameni ai zilelor noastre şi un loc spiritual aparte în care ceea ce este omenesc şi ceea ce este dumnezeiesc se îmbină în dimensiunea sfinţeniei.”
9.Este primul Papă care a intrat într-o sinagogă (în Roma) şi într-o moschee (Damasc, Siria). În anul 2000 a făcut o faimoasă călătorie la Ierusalim – unde a vizitat memorialul Yad Vashem şi s-a recules la Zidul Plîngerii.
10.Papa Ioal Paul al II-lea: „Pe de o parte, trebuie să plăteşti întotdeauna un preţ atunci când iubeşti, dar, pe de altă parte, mulţumită lui Dumnezeu, iubirea merită acest preţ.”