Despre „ tradiţia creştină”- un dialog cu Adrian Muraru

Ioan Stanomir ( IS )O colecţie dedicată tradiţiei creştine şi textelor ei. Ce loc mai deţine în conştiinţa Europei acest continent de spiritualitate?

Adrian Muraru ( AM):Răspunsul la întrebare suntem noi, cei care ne rostim întrebarea. Pentru aceste vremuri, există atâta creştinism cât este perceptibil. Pe stradă, în şcoli, în biblioteci. Aici, la Helsinki, ori la Atena. Ar putea fi mai mult, ar putea fi însă mult mai puţin…

IS:Aţi tradus din Origen şi operele sale. Cum aţi defini experienţa unui traducător, astăzi, prin raportare la acest texte şi la natura lor specială?

Am Experienţa traducerii este cea a medierii, aşa cum mediere este aproape tot ce se întâmplă într-o societate/cultură care îşi doreşte să devină altceva decât este. Este mediere între ceea ce suntem şi ceea ce ne-am dori să fim: legea poate fi văzută ca mediator, instituţia (culturală, academică) la fel, agora este mediatoare. Traducerea nu scapă acestei situaţii, de interval. Experienţa unui traducător, în linii mari, este experienţa tuturor celor care se află „între”: ignorant cât să-şi dorească să ştie mai mult, cunoscător cât să nu uite cât de multe ignoră.
Altfel, în speţa menţionată de dumneavoastră, tălmăcitorul este fericit, căci e damnat să trăiască mai multe vieţi, care nu sunt de-mprumut.

IS : Ediţiile pe care le propune colecţia coordonată de dvs stabilesc un standard de exigenţă şi de acribie. Care este contribuţia “ Polirom” la dezvoltarea acesei linii de erudiţie filologică?

AM : În această dimineaţă am cumpărat – inocent – un croissant de la o patiserie românească: aparent un produs care îşi merita numele, la o privire mai atentă doar un cozonăcel cu un firav degradé. Este de fapt experienţa multor produse aflate în interval: plămadă autohtonă şi etichetă străină. A-ţi propune exigenţă şi acribie, cum frumos spuneţi dumneavoastră, înseamnă câteodată să livrezi un croissant autentic unui cumpărător care se aşteaptă să primească – inocent – un cozonăcel cu numele „croissant”. Cred că adesea, în cazul culturii clasice (greci şi latini sunt traduşi în două colecţii de specialitate, bilingve, „Biblioteca medievală” şi „Tradiţia creştină”), Editura Polirom încearcă să ne vândă tuturor – „deipnokletor”, invitaţi, „parasitoi” – un croissant autentic. Este un pariu, dublat de pricepere şi multă dedicare. Sunt sigur că, pe termen lung, acest pariu va fi câştigat.