Cum ne-am petrecut schimbarea?

Ca orice dilematic al veacului ăstuia, habar nu am. Dar pot să îmi dau cu părerea. Nu prea mai ţin bine minte dacă la aşa o întrebare ar trebui să pornesc de la mine, pentru că tind să cred că nu mai semăn foarte bine cu cea de acum câţiva ani, şi în afară de recuzita morală, s-au schimbat la faţă multe lucruri. Am însă sentimentul că fiecare îşi petrece osmozele pe nesimţite, conştientizându-le retrospectiv şi numai când distanţa e suficient de generoasă ca unele lucruri să pară reformate. Altminteri, îţi par aceleaşi, dar aşezate altfel.

Să reiau, cu ceva mai multă convingere. Cum mi-am petrecut schimbarea? Uneori cu Dumnezeu plecat în exil, altminteri foarte aproape de el. În funcţie de cât de căzută eram. Alteori printre cărţi sau în travaliul vreunei depresii, spunându-mi că şi acesta e un mod de viaţă postmodern: toţi trecem prin el. Prostii. Mi-am petrecut schimbarea printre cuvinte, iar aici, vorba lui Socrate, „reaua folosire a cuvintelor nu e doar o greşeală de limbă, ci şi un mod de a face rău sufletelor“. Dacă priveşti viaţa unui om astfel, tinzi să crezi că schimbarea se petrece responsabil şi asistat: pentru noi, cei care scriem, nu e lucru uşor să facem din paginile acestea un confesional deschis şi permanent, în care fiecare îşi spune povestea prin gura noastră sau, cel puţin, tinde să o facă. E destul de simplu când eşti vocal în felul acesta să îţi developezi filmul social cu regularitate şi să dai sentinţe, să faci din plastilina lumească a judecăţilor de gust  caractere de hârtie şi să modelezi societăţi, răsucite pentru analiză ba ca un carusel foarte vesel, plin de copii naivi, ba ca o epavă în cădere. Morala e simplă: când e atât la îndemână să judeci, poţi face din a vorbi cu păcat un mare şi grobian serviciu cu jumătate de normă. Poţi scrie oamenilor, ca şi când ai vorbi exclusiv cu tine, părând că nu greşeşti cu nimic în discuţia cu sine şi că alţii şi-au băgat nasul în monologul tău de sfaturi; că universul s-a scofălcit prezidat de o caricatură, dar că se va schimonosi şi mai rău stând sub alta; că paiaţa de la spectacolul de seara, de după buletinul de ştiri, nu e pe gustul tău; că dacă în război totul e permis, ar trebui să avem mai des grijă la dezlegări, chivernisind atent arenele noastre de revoltă publică sau personală care, oricum ar fi, tot în spirit de revoltă stau în picioare. Când scrii poţi crea monştri şi poţi ambiţiona pe alţii să facă aidoma. Poţi săpa cultura, poţi flexibiliza false modele. Poţi minţi sub perdeaua înşelării de sine.

Cel mai la îndemână e să scrii solidar, spunând cum arată societatea lui „împreună” de dincolo de hârtie. De la masa de scris, uneori din lumea făgăduită a intelectualilor care, vorba lui Marcuse, nu pot fi trataţi drept o clasă a revoluţiei, dar pot fi socotiţi cu uşurinţă mici instigatori, propagandişti, promotori. Cu apucături de esteţi, majoritatea vor scrie cum se inoculează frumosul într-o sferă socială, acel frumos rar al vieţii bune, al trăirii armonice, al civilizaţiei consumate la adevăratul său potenţial sau timp: poţi scrie cum ne-am petrecut schimbarea, laolaltă, sub unul sau sub altul, şi cum vom ieşi la suprafaţă printr-un ales, visând utopic la toată veselia comunitară. Poţi să numeşti lucrurile cum vrei, ba chiar să traduci drame factuale în mici discursuri morale, amendând, principial, pe X şi pe Y, cu precauţii şi metode de pedagog. Repet: când scrii, poţi să vorbeşti cu păcat. Dar când citeşti, e bine să ai în vedere, în cazurile acestea de glorioasă depersonalizare şi unificare, că la capăt de ecran sau de pagină, compilatorul tău de idei îţi poate da numai o versiune a lui „cum” şi o globală pretenţie, deseori compromisă, de a fi înţeles mulţimea lui „ne”: schimbarea, ca fapt de a fi fost, ca exerciţiu întâmplat, e singurul lucru care există cu adevărat şi pe care fiecare dintre noi îl consumă după putere. Pregătiţi-vă urmează o toamnă de corigenţe ale „noastre”, rezultate din examinările buclucaşe ale modalităţilor lui „cum”: subiectul de bază, asupra căruia, glumind puţin, în „doctrină” nu a ajuns încă toată lumea să fie de acord, e schimbarea.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *