Pe Oscar Wilde l-am citit cu plăcere și cu surprindere, în adolescență fiind fascinată și obsedată fără precedent de Portretul lui Dorian Gray. Și recunosc că dincolo de literatura și de extravaganta sa imagine publică, către soția sa mintea nu mi-a pornit niciodată. În jurul scriitorului, aceasta era un punct alb. Nici nu-mi amintesc să mă fi întrebat dacă a fost însurat. Revelația a venit odată cu biografia – Constance. Tragica și scandaloasa viață a doamnei Oscar Wilde –, scrisă de Franny Moyle (2011) și tradusă de curând în limba română de Cristina Jinga.
Pe cât de neștiută anterior, pe atât de uluitoare devine imaginea acesteia în timpul lecturii, căci multe roluri a jucat Constance în vremea ei. Cel de soție a lui Oscar Wilde și de mamă a celor doi copii ai acestuia a fost doar unul dintre ele. Greu de spus dacă a fost cel principal. Femeie extrem de puternică, Constance Marry Lloyd a avut un rol important în mișcările politice și feministe ale vremii (a impus și a promovat îmbrăcămintea estetică și sănătoasă, fiind precursoare a pantalonilor evazați), a fost jurnalistă, fotograf amator, autoare a unor povestiri pentru copii. În plus, a influențat și scrisul soțului său, existând o mare posibilitate ca povestirea semnată de Wilde – Uriașul egoist – să ascundă rânduri scrise chiar de ea.
Cartea urmărește diverse dimensiuni și etape ale relației dintre cei doi. Franny Moyle se bazează pe o foarte bună documentare, atenției impunându-se în special scrisorile inedite redate aici (uneori, însă, lipsa de experiență se resimte la nivel de scriitură și de selecție a aspectelor relevante, unele supoziții ale autoarei ridicând, de asemenea, niște semne de întrebare). Dincolo de o iubire de început incontestabilă în reciprocitatea ei, pe cei doi i-au unit multe afinități care le-au permis să colaboreze pe diverse planuri, căsătoria lor fiind percepută și ca „mariaj artistic”. Dacă ea ținea legătura cu editorii și îl ajuta pe Wilde cu traducerile sau chiar intervenea în textele sale (studiile ei de ocultism au avut, se pare, un rol important în scrierea Portretului), Oscar s-a implicat, la rândul lui, în activitățile soției sale de promovare a drepturilor femeilor, în acest sens editând o revistă pentru femei. Pe de altă parte, ea a cochetat și cu actoria, jucând în una dintre piesele scrise de soțul său. Și ambii aveau admirația ori invidia și bârfele înaltei societăți ai cărei răsfățați au fost pentru un timp. Până în momentul în care în viața lui Oscar a apărut, pe lângă alți bărbați ce nu reprezentau totuși o amenințare, Bossie, cel care a provocat separarea în fapt a celor doi, transformarea vieții lui Constance într-o tragedie, dar și ajungerea lui Wilde în pușcărie și căderea definitivă a acestuia. Toate amănuntele acestor ridicări și prăbușiri în lanț sunt amplu înfățișate în aceste pagini.
Ceea ce surprinde cel mai mult în această biografie este însă neclintirea sentimentelor acestei femei (ce a avut o viață grea încă din copilărie), chiar și în momentele când știa foarte bine că nu mai reprezintă decât un „port” pentru cel care îi era soț. La un moment dat, autoarea atinge punctul nevralgic al acestei relații chinuitoare: „Oscar n-a putut vedea că soția lui devenise un poem de dragoste și de statornicie: aceasta e, probabil, adevărata tragedie din inima acestei povești”. Poate că a văzut, însă abia după moartea acesteia. O moarte petrecută în singurătate, la doar 40 de ani, departe de toți, încercând să-și înfrunte cu stoicism boala care i-a măcinat ultimii ani, condamnând-o la imobilitate. Doi ani mai târziu murea și Oscar, nu mai puțin însingurat.
Dacă tragică i-a fost din plin existența, în schimb, scandaloasă n-a prea fost viața acestei femei (în ciuda unor slăbiciuni și a unor atitudini discutabile), ci doar a soțului ei, sugestia din titlu rămânând oarecum neacoperită. De la începutul până la finalul cărții, monografia ne-o înfățișează drept o femeie inteligentă, independentă, pragmatică și în același timp umană, plină de afecțiune, de înțelegere și de devotament.
Valorificând în special scrisorile trimise de Constance din exilul la care a obligat-o procesul lui Wilde, autoarea reconstituie, privind din multe unghiuri, cei 40 de ani de viață ai unei femei ce a trăit dramatic. Pentru ea, de la culme la abis, chiar nu a fost decât un pas. Drumul de la celebritatea eclatantă (revistele se întreceau în a-i descrie rochiile și pălăriile cu care a revoluționat moda – rochia de mireasă i-a fost expusă public – sau în a-i urmări fiecare pas în societate ori discursurile de la tribuna politică) la umilința de a fi nevoită să plece din Londra și să-și ia alt nume pentru ea și pentru cei doi copii pe care i-a crescut mai mult singură și cu ajutorul prietenilor (trece la o viață nomadă, înfruntând creditorii și boala) – a fost îngrozitor de abrupt și de dureros.
Un alt merit al biografiei este acela de a reda atmosfera epocii: statutul femeilor în societate, viața literar-artistică, interiorul locuințelor, îmbrăcămintea, ședințele de poezie sau de spiritism, ritualul ceaiurilor, reacțiile societății față de homosexuali, puterea presei – sunt chenarul victorian colorat și animat (cu detalii dilatate uneori), pe care este proiectată viața familiei Wilde și în special a lui Constance, o femeie ce și-a ajutat soțul să-și consolideze reputația, contrapunctic totuși: „Era virtuoasă și serioasă și închipuia contrastul ideal al spectaculozității lui căutate”. Foarte frumoasă, altruistă, dezinvoltă, având curajul părerilor personale, fascinată de cultură, cu simțul umorului și cu dragoste de viață rar întâlnită, și-a ajutat – și moral și financiar – soțul până la finalul vieții.
În ciuda tribulațiilor și a disprețului de care a avut parte, i-a admirat munca, dar și-a rămas fidelă și ei înseși, având puterea de a-și păstra pasiunile și demnitatea. Deviza ei în viață fusese „Cine rabdă învinge”. Greu de spus dacă s-a simțit ori măcar s-a perceput ca învingătoare.
Nu fac parte din categoria celor care, după lectura acestei biografii, și-au schimbat părerea despre Oscar Wilde. Dar, cu singuranță, o relectură a operei lui Oscar Wilde ar aduce un surplus de nuanțe, prezența de fundal a soției sale nemaifiind redusă la o simplă notă de subsol. O (re)lectură previzibilă, căci, din câte știu, în acest moment Antoaneta Ralian lucrează la o nouă traducere a romanului Portretul lui Dorian Gray.
Franny Moyle – Constance. Tragica și scandaloasa viață a doamnei Oscar Wilde, traducere de Cristina Jinga, Humanitas, 2014
