Claudia Postelnicescu deschide pentru LaPunkt o serie de interviuri cu persoane publice, intelectuali, artiști, oameni care considerăm că au ceva de spus în spațiul public despre teme esențiale și dezbateri contemporane. Adiacent, scopul interviurilor este și acela de a-i cunoaște mai bine, dincolo de persoana lor publică, pe cei intervievați.
Astăzi vă prezentăm un interviu realizat cu regizorul român Andrei Șerban, care vorbește cu o sinceritate dezarmantă despre teatru, România, căutări individuale și spiritualitate. Interviul a fost realizat în 26 octombrie 2013, la Fundația Lӧwendal, după lansarea cărții Academia intinerantă. Cartea atelierelor, în timpul Festivalului Național de Teatru, cu sprijinul biroului de presă al FNT, căruia îi mulțumim. Regizorul Andrei Șerban a participat în FNT cu spectacolul Troienele, după Euripide, adaptarea, regia, spatiul scenic și light design – Andrei Șerban, cu Opera Națională Română din Iași, un spectacol impresionant, reluat de regizor după 20 de ani de la O tragedie antică.
” Viața pe care o trăim este pe un nivel atât de orizontal, încât nu avem timp să ne oprim și să ne întrebăm ce este mai important, pentru că voi sunteți tineri, dar tinerețea se duce foarte iute, iar asta o știu din experiență. Ce este mai important: să fiu un cetățean conștient și responsabil și să particip la evoluția politică sau socială a țării, ceea ce este foarte nobil din partea oricui să o facă, dar… ce se întâmplă cu persoana mea, ce se întâmplă cu ceea ce este în mine însumi? În afară sunt foarte activ, dar înlăuntrul meu sunt foarte pasiv, pentru că habar nu am ce este înlăuntrul meu, nu știu nimic. Eu mie îmi sunt străin și dacă am curiozitatea să cunosc ce este acest mare semn de întrebare care este sufletul meu, ceea ce se întâmplă în adâncul meu, în subconștientul meu, dacă am această curiozitate, atunci pot să merg pe calea aceasta. Dacă vreau să știu cine sunt eu și de ce sunt aici, de ce trăiesc, de ce sunt în viață, pe planetă, în acest moment, asta n-are nicio legătură cu relațiile cu societatea, cu politicul, cu tot ceea ce este în afara mea și pe care pot să-l influențez sau nu pot să-l influențez; ceea ce pot să influențez și nu o fac este ceea ce se întâmplă înlăuntru și aici este problema.” – Andrei Șerban, octombrie 2013
De ce v-ați întors la Euripide acum?
Andrei Șerban : Aceste piese scrise acum 2500 de ani au valabilitate eternă; universalitatea acestor subiecte ne atinge astăzi la fel cum ne atingea acum 20 de ani, acum 100 de ani și cred că ne vor atinge la fel în 500 de ani, pentru că vorbesc despre esența relațiilor umane care, într-un fel se repetă, istoria se repetă la infinit.
Ce părere aveți despre direcția în care o ia dramaturgia contemporană acum? Mă gândesc mai exact la piesele de teatru politic, destul de multe în ultima vreme aici.
Sunt expresii foarte noi care, într-adevăr, ajută ca spiritele să se elibereze în teatru, pentru că în teatru, dacă nu vine această generație nouă care aduce un suflu cu totul proaspăt și care îi pune pe spectatori în fața unor provocări foarte dure și foarte directe. Sunt anumite spectacole politice care nu s-au făcut niciodată în teatrul românesc, iar acesta este un lucru foarte sănătos.
Spuneți-ne mai multe despre Academia Intinerantă, vă rog.
Au participat dramaturgi, actori, scenografi, muzicieni, regizori, dar și alții, nu numai de la teatru, au fost absolvenți de filosofie, medicină, oameni interesați de teatru, teatrul ca fenomen relațional, deci acest lucru a fost foarte interesant, pentru că nu au fost doar oameni de teatru întotdeauna, erau preponderent oameni de teatru și actori, dar era mai divers decât atât. Nu va mai continua însă, pentru că Horia-Roman Patapievici nu mai este la ICR și nu mai avem bani, nu mai sunt fonduri, era un proiect integral finanțat de ICR, iar echipa actuală a ICR nici nu m-a contactat măcar pentru așa ceva. Poate se va relua odată, sperăm, pentru că toți cei care au fost la aceste ateliere își doresc să se reia.
Spuneați în biografia[1] dvs. că întotdeauna ați avut o neliniște, care v-a caracterizat; acum, retrospectiv, cu ce relaționați această neliniște?
Este neliniștea care îmi dă impuls să caut, pentru că suntem aici, în această viață, trecători, trebuie să căutăm ceea ce nu găsim și poate nu vom găsi niciodată, dar în mod special în artă avem obligația să rămânem neliniștiți. În clipa în care te-ai liniștit, nu mai cauți. Asta nu înseamnă că nu avem nevoie de relaxare, asta este cu totul altceva, relaxarea trupului, relaxarea minții, dar neliniștea este o neliniște metafizică, de fapt.
La ce lucrați acum, ce mai experimentați în teatru?
În primul rând, am job-ul meu care îmi dă pâinea, care este Columbia University, lucrez cu studenții mei, iar asta îmi ocupă timpul din septembrie până mai, deci în afara unei luni de Crăciun, nu am deloc timp liber; ce pot lucra profesional în afară este într-un timp foarte limitat, deci nu am mult timp să lucrez în afară, deocamdată. Fac la Opera din Paris o operă de Rossini, iar după aceea voi merge în Coreea să lucrez un spectacol tradițional de teatru kabuki cu actori coreeni, la Seul.
Apropo de ceea ce spuneați mai devreme de metafizic, oamenii se reîntorc foarte mult la ideologie, se ideologizează totul, teatru, viață, se diferențiază constant de stânga sau de dreapta; de ce se pierde complet percepția că e ceva și dincolo de noi, sensul metafizic asupra vieții și asupra noastră?
Viața pe care o trăim este pe un nivel atât de orizontal, încât nu avem timp să ne oprim și să ne întrebăm ce este mai important, pentru că voi sunteți tineri, dar tinerețea se duce foarte iute, iar asta o știu din experiență. Ce este mai important: să fiu un cetățean conștient și responsabil și să particip la evoluția politică sau socială a țării, ceea ce este foarte nobil din partea oricui să o facă, dar… ce se întâmplă cu persoana mea, ce se întâmplă cu ceea ce este în mine însumi? În afară sunt foarte activ, dar înlăuntrul meu sunt foarte pasiv, pentru că habar nu am ce este înlăuntrul meu, nu știu nimic. Eu mie îmi sunt străin și dacă am curiozitatea să cunosc ce este acest mare semn de întrebare care este sufletul meu, ceea ce se întâmplă în adâncul meu, în subconștientul meu, dacă am această curiozitate, atunci pot să merg pe calea aceasta. Dacă vreau să știu cine sunt eu și de ce sunt aici, de ce trăiesc, de ce sunt în viață, pe planetă, în acest moment, asta n-are nicio legătură cu relațiile cu societatea, cu politicul, cu tot ceea ce este în afara mea și pe care pot să-l influențez sau nu pot să-l influențez; ceea ce pot să influențez și nu o fac este ceea ce se întâmplă înlăuntru și aici este problema.
Vă rog să le oferiți tinerilor, care poate vor citi acest interviu, niște instrumente prin care pot să pătrundă înlăuntrul lor, este foarte valid și corect ceea ce ați spus.
Nu sunt profet în țara nimănui și nu am de dat niciun sfat nimănui, pentru că dacă cel care simte nevoia de a merge spre spiritualitate, spre metafizic, spre o relație cu altceva care este deasupra noastră – de exemplu, într-o zi ploioasă devenim cu toții mohorâți și deprimați pentru că un nivel deasupra norilor este soarele -; deci cineva care are dorința să fie în legătură cu soarele exact când sunt norii, iar foarte des se întâmplă ca norii să fie în viața fiecăruia și care are acest fanatism de a căuta, ce-mi lipsește, de ce am eu nevoie, atunci acela găsește parteneri care sunt interesați în același lucru și împreună, într-un grup care se formează spontan, natural, poate că vor găsi să citească aceleași cărți, vor găsi anumite idei care vin din zen budism, ori din alte religii, care ne inspiră foarte mult și ne pot ajuta; se pot face călătorii, se poate merge în afară, în locuri care au forță spirituală de sute și sute de ani, dar pentru asta trebuie să vrei. Dacă nu vrei, degeaba dau eu sfaturi, pentru că dacă tu nu simți nevoia, eu n-am ce sfat să dau, nevoia trebuie să vină de la tine.
Văzând din afară, pentru că sunteți român, unde vedeți România în 5 ani de acum încolo?
Am speranța că lucrurile vor evolua, dar mi-e foarte frică că va fi, într-un fel, o tensiune, la fel ca tensiunea care este în societate în acest moment și confuzia totală și lipsa totală de direcție, iar dacă ceva nu se întâmplă ca să schimbe din temelie această direcție va continua în alte forme și în alt fel. Speranța și dorința evident țin românii, sper ca lucrile să se schimbe, să se îmbunătățească, dar nu depinde de mine, depinde de noi toți.
