Dino Buzzati, O dragoste, (fragment)

De ce-şi făcea atâtea griji? De ce continua să se gândească? De ce-i era frică? Că Laide ar fi putut să dispară? Nici vorbă. Era de ajuns un telefon şi ea dădea fuga să ia un taxi; iar el o avea la dispoziţie cu lenjeria curată, bine spălată ca să o poţi săruta neruşinat în orice parte a trupului.

Nu, raţionamentul acesta nu era perfect. Nu era suficient. Ea ar fi alergat, e adevărat, la chemarea doamnei Ermelina, şi ar fi venit în pat cu el, dar totul se reducea la o jumătate de oră, maximum o oră, pentru ea era doar un intermezzo pasional, pe care-l rezolva cu politeţe, dar şi cu cea mai mare rapiditate posibilă. (Dorigo îşi dăduse foarte bine seama că nu o făcea să juiseze, când îi săruta sexul, Laide ţinea ochii închişi, concentrată, cu buzele întredeschise, dar în rest nici un freamăt, nici un suspin, nici un geamăt, oricum mai bine aşa decât în dezgustătoarele comedii ale unor prostituate convinse că în dragoste toţi bărbaţii trebuie să fie fără nici o deosebire nişte cretini perfecţi.) O jumătate de oră, maximum o oră cu el, de două ori pe săptămână. Dar în rest? În toate celelalte ore ale zilei şi nopţii? Unde mergea? Pe cine frecventa? Adevărata-i viaţă, speranţele, distracţiile, bucuriile, vanităţile, iubirile, ea era în altă parte, nu în scurtul răstimp petrecut cu Antonio. Acolo era cu adevărat ea, acolo era tot ceea ce ar fi vrut să ştie despre ea, acolo era fascinaţia misterioasă, deopotrivă josnica şi scârnava lume interzisă lui. De pildă, câtă îndârjire când, după ce făceau dragoste, el îi propunea s-o conducă acasă cu maşina, iar ea spunea nu, trebuia să se mai oprească puţin la doamna Ermelina ca să probeze ceva, în realitate rămânea să aştepte un alt client. Ori, dacă întâlnirea se petrecea seara, ea pleca înaintea lui, o aşteptau la teatru, de pildă, ori nu voia să se întoarcă acasă târziu, dacă nu, ce scandal ar fi făcut sora ei, sau era aşteptată jos, în maşină, de o prietenă.

Şi apoi nu era nicidecum adevărat că Laide, pentru a câştiga zece, cincisprezece mii de lire, ar fi oricând la dispoziţia lui. Întâlnirea de astăzi, de exemplu, era fixată pentru două şi jumătate, iar Ermelina i-a spus la telefon că fusese aseară s-o caute la Due şi luase anume o prietenă ca s-o însoţească, iar Laide a spus că va veni la două şi jumătate şi Antonio a venit la două şi jumătate şi acolo era doar Wanna, nenorocita aia, pentru că doamna Ermelina era în bucătărie şi Wanna i-a spus ceva mai devreme că a telefonat Laide că nu putea să vină pentru că trebuia să plece la Modena şi-atunci a rămas că nu pricepea ceea ce i se-ntâmpla, iar Wanna îl privea chiar cu un soi de milă şi la un moment dat îi va spune „Ţi-a tras clapa, ei“, iar el n-a răspuns nimic, a aprins o ţigară în salonul gol şi-atunci ea, Wanna, se apropie şi mai mult şi începu să-l atingă pe ici, pe colo şi-atunci Antonio, ca să se elibereze de nelinişte, după ce-a rezistat puţin – fiindcă hotărâse să plece –, a încuviinţat, fie şi numai pentru a-i dovedi că nu era nimic adevărat. Aşa se închiseră în cameră şi Wanna se dezbrăcă şi începu să-i facă jocurile perverse care îi plăceau lui de obicei, dar în ziua aceea totul era o plăcere animalică ce se consumase în câteva clipe.

Din pat, în timp ce el se îmbrăca vădit deprimat, Wanna îl privea cu un surâs compătimitor:
— Ce clapă, nu?
— Cum adică?
— Laide, păi nu?
El ridică din umeri.
— Spune-mi, zise Wanna, lucrează aşa de bine?
— Ce vorbe! Îmi place.
— Hai, fii sincer! Se pricepe ca şi mine?
— Ce-nseamnă asta?
— Ciudat! Laide, ăia care merg cu ea, după prima dată…
— După prima dată ce?
— După prima dată stop, a doua oară nu se mai întorc, sunt scârbiţi, preferă s-o schimbe.
— A, da?
— Tu eşti primul. De obicei, cu alţii o singură dată, după care o schimbă. Sigur că e drăguţă… Cu părul ăla negru… nu-i aşa că-i destul de drăguţă?
El o privi cu ură. Stricata asta vorbea despre Laide ca despre o egală de-a ei, la fel de dispusă să-şi vândă corpul primului venit. Şi din păcate avea dreptate. Şi totuşi, i se părea cumplit ca fetiţa aceea proaspătă să fie pusă în rândul prostituatelor de profesie şi ca ele s-o considere colegă.
— Drăguţă, nu? insistă Wanna ca să-l zgândăre.
— Dar mai termină! răspunse Antonio, până la urmă exasperat.
Wanna izbucni în hohote de râs:
— Da’ uită-te la el, nu vrea să-i vorbeşti iubirea de rău! Virginica! Şi-a tras-o cu un regiment Laide a ta! Fii atent, îţi spun, cunosc o mulţime de fete, dar una care să lucreze cât ea n-am mai văzut… La urma urmei, dacă-ţi place!
— De, zise el, eu o găsesc foarte drăguţă.
Wanna: – Foarte drăguţă? Vocea-i devenea rea. Îi cunoşti specialitatea?
— Care specialitate?
— În amor, nu? Nu ţi-ai dat seama?
— Despre ce să-mi dau seama?
— Nu? E mai bine să n-o ştii. Se vede că nu s-a lansat niciodată cu tine.
— Care specialitate?
— Mai bine să nu ştii! Dacă ai şti, ţi-ar trece pofta, garantat. Sau ţi-ar face şi mai multă poftă. Voi, bărbaţii!
— Cum adică?
— Nimic.
— Vrei să-mi spui sau nu? Care ar fi specialitatea aia?
— Mai bine nu, nu c-ar fi un secret, ea-l spune prima, se laudă, ştii, cu mine care-am stat doi ani în case de-alea îi e frică să facă pe neştiutoarea, ar vrea ea să facă pe fina, pe cuminţica, dar poate că nici nu e adevărat, nu, e mai bine să nu-ţi spun, la urma urmei faptul că n-a făcut cu tine ordinăriile alea…
— Ordinării?
— Ordinării, obiceiuri, porcării, scârnăvii, zi-le cum vrei, dacă nu le-a făcut cu tine, mă face să cred că toate-s gogoşi.
— De ce? E ceva aşa de oribil?
— Oribil pe naiba, dimpotrivă, foarte frumos, dacă e făcut cum trebuie!
— Şi-atunci, îmi explici sau nu? Simţi chinul în dreptul sternului.
— Ţi-am spus, mai bine nu! Dar atunci ce clapă ţi-a tras! Era o înţepătură de ură.
— Eu mă duc, zise Dorigo, împăturind două bancnote de zece mii şi strecurându-le sub o vază de cristal goală de pe masă. Şi se îndreptă spre ieşire.
Wanna încercă s-o dreagă:
— Hai, nu te supăra! De ce eşti aşa? Nu ţi-ai dat seama că glumeam, că totul era o glumă?
— Şi specialitatea de care vorbeai?
— Dar habar n-am, nici n-o cunosc pe Laide a ta, oi fi văzut-o aici de două, trei ori, bună ziua, bună seara, asta-i tot, ce-ai vrea să ştiu despre Laide a ta?
— Atunci inventai?
— Da.
— Ce mai jigodie!

S-a răsturnat înapoi pe pernă, râzând.
— Ca să te fac să te-nfurii! Îmi place mutra ta când eşti furios.
Plecă plin de dezgust. Înţelegea că era mai bine s-o lase baltă. Cine ştie în ce poveşti era vârâtă. Iar de el, de Antonio, nici că se sinchisea. Sunt în jur fete şi mai bine decât ea. O asemenea pasiune a mai avut, şi-aduce aminte, în timpul războiului, la Taranto, pentru o brunetă foarte frumoasă din Trieste care lucra la cazinou. Pe vremea aceea casele de toleranţă din bazele navale erau dotate cu marfă de prima calitate. Iar acea Luana era foarte drăgăstoasă cu el. Da, începuse să se gândească la ea, mergea s-o întâlnească aproape în toate zilele, iar când nava lui s-a mutat la Messina, i-a trimis chiar şi vederi, cine ştie dacă-i vor fi ajuns. Îşi amintea tristeţea lui din ziua când vaporul a ridicat ancora de la Taranto, nici nu putuse s-o anunţe din cauza secretului militar, era o dimineaţă de vară, o uşoară ceaţă albastră strălucea deasupra radei dincolo de care se albea oraşul încă adormit în lumina soarelui. De pe covertă, în timp ce fâşia albă a caselor se depărta încet-încet, el privea insistent în dreptul cartierului în care se afla bordelul cu o amărăciune sfâşietoare şi poetică, ea dormea obosită şi cu siguranţă nu-l visa pe el, unul din sutele şi sutele care o frecventau, şi chiar ţinea la ea, cu un sentiment curat, ar fi dorit să poată face pentru ea ceva anume, dacă ar fi revăzut-o se gândea să-i dăruiască un inel, o brăţară prin care să poată intra într-un fel în viaţa ei. Însă după câteva zile nici nu se mai gândea deloc, aceleaşi emoţii violente ale războiului îi alungaseră absurdul sentiment. Şi n-o mai revăzuse.

După întâlnirea ratată de la doamna Ermelina, Antonio a decis să se lepede de chinuitoarea lui amărăciune. În ziua următoare a plecat la schi, a rămas departe o săptămână, la întoarcere şi-a reluat lucrul cu sufletul împăcat.

Fragment din O dragoste, Dino Buzzati, Traducere din limba italiană şi note de Smaranda Cosmin (Polirom, 2013, colecţia Top 10+)