o rodie din care iese un peşte din care iese un tigru din care iese alt tigru din care iese o puşcă

un copil din pakistan se uită la un televizor alb-negru
şi visează fumu din ţigările de marijuana
care se ridică în aer
lunecând printre cristalele unui candelabru
dintr-o vilă din malibu
unde câţiva tineri americani
întinşi pe canapeaua din piele de lynx importată din asia
fumează alene
şi visează la curvele din marrakesh
din partea nouă a oraşului
spălate parfumate
şi pudrate peste urmele de pojar
aşteptând în baruri
şi şoptind
„call me after 1 hour habibi”
şi care visează la ziua-n care vor veni din nou
traficanţii de droguri din mexic
care le tratează regeşte
chiar dacă le mai plesnesc peste faţă din când în când
fumând trabucuri
printre degetele groase cu ghiuluri de aur
visându-se traficanţi de arme
la graniţa de nord
cu costume şi pălării albe
având câte 100 de milioane-n cont
adică destui benjamin franklini ca să-ngroape
cât într-o mie de vieţi
toate curvele în râuri de tequila
de la guadalajara până la nuevo casas grandes
şi care se visează ucigaşi perfecţi
cu sânge rece
soldaţii universali ai apocalipsei
care porneşte din mintea unui copil subnutrit din pakistan

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *