Azi am întâlnit un melc. Nu era deloc nătâng, dimpotrivă, avansa cu maximum de viteză permisă pe şoselele foşnitoare ale melcilor, când umbli cu rulota. Ocolea obstacolele şi încrucişa cavalereşte cornul cu spada verde a unui fir de iarbă.
M-am gândit că seamănă cu Cioran: nu se simte bine decât pe vreme rea.
O fi frumos afară, oare?
Se-ntreabă-un melc nehotărât.
Că, pentru mine, dacă-i soare
Înseamnă că e timp urât
Îmi place să plouă mereu
Iată, ăsta mi-s eu! (Robert Desnos, Melcul – fragment, trad. de Ioana Pârvulescu)
