În memoria colectivă a naţiunii noastre, Marele Război este, înainte de toate, un război al eroismului şi al întregirii. Secvenţele gravate în imaginarul românesc sunt cele ale verii lui 1917: marile bătălii din Moldova sunt întruchiparea vitalităţii şi a curajului. Unirea de la 1918 este încununarea acestui efort de solidaritate românesc.
Ceea ce lipseşte din această frescă pe care au edificat-o decenii de propagandă este realitatea unui război pe care România nu l-a câştigat. Ceea ce este evacuat din această cronică fals-patriotică este catastrofa anului 1916, cu suita sa de înfrângeri şi retragerea spre Moldova şi spre Iaşi. Ceea ce este eliminat din povestea Unirii este pacea separată pe care Regatul o încheie cu Puterile Centrale şi care nu este altceva decât un Brest-Litovsk românesc, consfinţirea unei hegemonii germane.
Războiul
Şi poate că de aceea extraordinarul volum, “À la recherche de la bataille. Turtuiaca, Balkans, 1916”, datorat lui Florin Ţurcanu şi lui Victor Demiaux, este un reper canonic în tentativa de a regăsi acel sunet al trecutului acoperit de fanfarele triumfaliste ale naraţiunilor oficiale.
Eminent biograf al lui Mircea Eliade, rafinat cercetător al istoriei intelectuale moderne, Florin Ţurcanu imaginează, în coloborare cu istoricul francez, un autentic monument de antropologie a războiului, dedicat acelor zile din septembrie 1916, zile care poartă un nume: Turtucaia.
Pe harta bătăliilor Marelui Război, desenată de statul român şi de instrumentele sale de educaţie, Turtucaia este absentă: dificil de încadrat în rama unei poveşti cu final fericit, decembrie 1918, Turtucaia este instantaneul în care se concentrează tragedia unei naţiuni ce descoperă barbaria şi oroarea unui război .Amploarea înfrângerii este amploarea unui impas militar şi politic.
Investigaţia lui Florin Ţurcanu şi Victor Demiaux redă Turtucaia unei durate lungi a istoriei româneşti şi europene. Catastrofa din septembrie 1916 devina parte din confruntarea globală ce debutează în vara lui 1914. Turtucaia nu poate fi separată, în egală măsură, de crizele ce precedă atentatul de la Sarajevo. Ferocitatea bătăliei este un epilog la războiele balcanice, cele care provoacă înfrângerea Bulgariei şi oferă României Cadrilaterul.
Relaţiile dintre România şi Bulgaria vor fi definite, până la 1940, de memoria luptelor de la 1913 şi a modificărilor teritoriale. Dar Turtucaia este modelată şi de dimamica unui război balcanic ce are în Salonic unul dintre fronturile sale decisive. Simbolic, prăbuşirea acestei linii va aduce la 1918 eliberarea de către trupele aliate a Bucureştiului.
Romanul documentar pe care îl pun în pagină, cu minuţiozitate, Florin Ţurcanu şi Victor Demiaux este alcătuit, cinematografic, din stop-cadre şi din travellinguri. Bătălia din 1916 este examinată în toate articulaţiile sale, militare şi politice. Dar, dincolo de lupte şi de manevre, se simte suflarea tragică a istoriei : moartea, suferinţa, incompetenţa, prizonieratul sunt semnele trecerii prin aceste vămi ale toamnei lui 1916.
Simbolic, una dintre vocile care revine în acest excepţional volum este aceea a cronicarului unei trume colective: George Topârceanu. Poetul este autorul celui mai întunecat şi teribil memorial de război din literatura noastră. Topârceanu este timbrul în care se adună vocile celor care nu se mai pot salva din iadul de la Turtucaia. Retragerea grăbeşte dezordinea, iar din dezordine se naşte barbaria supravieţuirii.
Scenele de la Dunăre le evocă pe cele de la Berezina anului 1812: o întreagă armată este strivită de moarte şi de frică. Umanitatea este anenatizată. Ceea ce rămâne este fluviul ducând mai departe cadavre informe.
Turtucaia este povestea reunind naivitatea triumfalistă, inepţia planificării militare şi iresponsabilitatea elitei înseşi. Generalul Aslan nu este doar cel care prezidează la un dezastru, dar şi cel care ipostaziază ineficacitatea unei armate slab echipate şi văduvite de conducere competentă. Epoca neutralităţii nu este epoca pregătirii pentru ceea ce avea să urmeze, ci intervalul în care bătălile cu flori încadrează, senin, corupţia şi venalitatea. Originile înfrângerii sunt unele prin excelenţă politice.
Armata din 1916 va lăsa loc, graţie misiunii militare franceze animate de Henri- Mathias Berthelot şi tenacităţii unor generali români vizionari, de la Eremia Grigorescu la Alexandru Averescu şi Constantin Prezan, armatei anului 1917. Şi doar această armată va fi cea care, în clipe teribile, va onora demnitatea unei naţiuni: 1917 este clipa în care, la Iaşi, este proclamată ca temelie a vitorului votului universal masculin şi reforma agrară.
Tragedia de la Turtucaia înseamnă şi cumplitul epilog pe care suntem chemaţi să nu îl uităm. Este un epilog al prizonieratului, dominat de suferinţe şi de atrocităţi. Este un epilog al retragerii umilitoare, retragere ce culminează cu abandonarea capitalei. Este un epilog al refugiului şi al bolii, un timp dantesc al încercărilor şi al durerii.
Fresca lui Florin Ţurcanu şi Victor Demiaux refuză exaltarea patriotardă şi se desparte de acel registru triumfalist al istoriei militare demagogic- naţionaliste. Tragedia din toamna lui 1916 este evocată cu sobritate tragică. Marele Război se întinde şi spre Balcani, acolo unde modernitatea tehnologică distruge armate şi elimină vetustele linii fortificate.
În cele din urmă, memoria noastră nu se poate întemeia pe mistificare şi pe omisune. Turtucaia este, alături de anul 1940, unul dintre momentele în care dezastrul are un chip şi un nume. Confruntarea traumei este parte din exerciţiul intelectual al lucidităţii. Volumul imaginat de Florin Ţurcanu şi de Victor Demiaux este o oglindă în care ne putem contempla ca naţiune.
