Excavatorul a lăsat cupa peste mormanele de pietre. Apoi a trecut-o șiroind prin apa mării și-a descărcat-o acolo unde va fi faleza noului port.
Beniamin și Aileen sunt în prima lor vacanță fără părinți. Sunt frumoși și cruzi ca firul ierbii de primăvară și par a se iubi. Blondul nordic în soarele Greciei. Beniamin o mângăie pe păr, uneori mai scapă mâna pe fundul ei. Aileen îl plesnește și apoi râd amândoi.
Portul cel nou o să aducă prosperitate satului de pescari. Au fost câțiva localnici care s-au opus construirii lui, o să mutileze zona, așa am citit pe blogul oficial al satului. Mai demult exista un ziar local, se tipărea în capitala județului. Ziarele se citeau la tavernă. Fiul proprietarului redacției a preluat și modernizat afacerea. A rezultat acest blog pe care îl mai citesc și eu din când în când, în vârful patului, dimieața când mă trezesc.
Săgeata albă a vasului de croazieră a tăiat apa și a stârnit valurile. În siajul vasului și-au înfipt ciocurile pescărușii. Apoi s-au așezat să digere hrana și întâmplarea miraculoasă pe marginea unui mineralier ruginit. Portul o să aducă bunăstare localnicilor, iluminat public pe țărm, dușuri, toalete, prize, stații pentru combustibil și o faleză nouă mai lungă. Pentru plimbările după arșita zilelor de vară.
Credit foto: Răzvan Lazăr
Cele mai frumoase zile. Beniamin bea bere. Îl văd în fiecare dimineață în cafeneaua portului vechi. Eu nu sunt bărbat sau femeie, mai degrabă sunt un spațiu. Calm și generos, blând și răbdător. Le permit celor din preajmă să fie ei, să se simtă în largul lor, să-și desfacă aripile lipite de frica zborului, să strige, să nege, să fie ipocriți, să iubească fără limite, să fie așa cum pot, știind că n-o să-i judec.
Beniamin a înțeles asta repede. Ne începeam dimineața el cu o bere, eu cu o cafea. Pisicile își vedeau de treaba lor pe sub mese. Beniamin are 20 de ani. Nu știe ce vrea să facă cu viața lui. Pe Aileen a cunoscut-o la o petrecere simandicoasă într-un castel din Germania. Familia ei pierduse cam totul în afara aerului aristocratic. Cei doi tineri se plictiseau și își căutau de lucru prin grădinile castelului. S-au plimbat printr-un labirint vegetal și și-au povestit micile lor vieți. Aileen studia într-o Universitate de prestigiu. El voia să vadă lumea înainte să decidă ce meserie o să aleagă.
El caută marea dragoste. I-am explicat într-o dimineață la o bere și-o cafea că asta nu există, e doar o iluzie a ego-ului. Apoi mi-a părut rău, așa ceva nu se spune unui tânăr. În fine. Beniamin bea în fiecare dimineață o bere, preferă una simplă cu etichetă retro. Rareori o cere și pe a doua. Serile, cei doi se plimbă amețiți și se ceartă pe faleză. Părul ei blond și lung e mereu ciufulit.
M-am oferit să-i plimb cu mașina, pe coastă sunt mai multe plaje la care nu ar putea ajunge pe jos, sau ar ajunge doborâți de căldură și de osteneală. Cei doi par destul de comozi. Lenea e la tineri mai mare decât la cei în vârstă. Și mai justificată.
În dimineața plecării, Beniamin băuse trei beri. Am zărit-o pe Aileen alergând spre noi, veselă, cu un zâmbet larg și dinți de mânz. Purta o salopetă scurtă cu dungi albe și roz. Un fel de Heidi venită din Alpi direct pe plajele Greciei. Părul era strâns în vârful capului. Beniamin a ridicat din sprâncene când a văzut-o. Mașina mea e un military Jeep de culoarea nisipului. Din rucsacul lui Aileen ieșea un colț de prosop de plajă roz. Din salopetă ieșeau două picioare superbe, bronzate, elastice ca ale unei gazele. Beniamin își ținea mâinile în buzunare. Zâmbea sarcastic. Ziua se anunța caniculară, poate chiar cea mai caldă zi a verii.
Motorul mergea de multe ore, energic, uns, puternic ca un soldat roman dat cu ulei pe brațe, pe piept, adversarul să nu-l poată prinde. Beniamin stătea lângă mine, Aileen în spate pe banchetă. Își desfăcuse părul care acum flutura în toate direcțiile. Aveam o mașină cu aripi, muzică, râsete și nisip scrâșnit între dinți. Vântul bătea cu puterea unui centaur în luptă. Aileen respira sacadat ca și cum și-ar fi calibrat suflul după curenții de aer. Coboram o pantă abruptă și respirația ei devenise foarte rapidă și zgomotoasă. L-am privit îngrijorat pe Beniamin. Tânărul s-a întors spre ea și i-a zis printre dinți Fick Dich! apoi a scuipat. Am pus o mână pe umărul lui să se potolească, nu era cazul să se enerveze, fata nu făcuse nimic, avea nevoie de ajutor sau de atenție, așa fac femeile. Am oprit. Praf și cald și se apropie apusul. Fata se mai liniștise. Zâmbea tâmp și căuta ceva în rucsac. Beniamin se învârtea nervos pe lângă mașină. Apusul o să fie în câteva minute, potoliți-vă!
Pădurea de pin și eucalipt e caldă și mai parfumată seara, cu toată arșița zilei în ea și cu arome picante și sărate. Nările mele sunt mulțumite. La radioul din mașină se aude melodia Femme like you, Monaldin. Am luat-o pe cărarea ce cobora violent spre mare și se ascuțea pe măsură ce ne apropiam de locul îngust al unui golf. Mai degrabă o fantă înconjurată de pietre. Marea murmură acum. Alteori e stridentă. La fel ca întâlnirea pe care am avut-o acum 20 de ani și care mi-a lăsat șanțuri adânci în suflet pe unde pătrunde apa sărată și usturătoare a memoriei.
- Astăzi nu, am zis eu din senin.
Cei doi au tresărit. Beniamin mă privea ca un copil răsfățat.
- Ce-am zis? Ce-am făcut? s-a mirat el.
- Cicadele o să tacă în curând.
- Nu ai făcut nimic rău, a zis Aileen în timp ce se străduia să-și descâlcească părul.
Aileen s-a așezat pe o piatră. Soarele îi înroșea părul. I-am oferit lui Beniamin explicații despre evoluția lucrărilor din port. Nu părea să-l intereseze prea tare. Aileen asculta larma cicadelor și țipătul pescărușilor cu aripile înroșite de ultimele raze de soare. Își plimba mâna stângă prin păr, se vede că a fost o copilă care s-a jucat mult timp, prea mult timp, singură, neobservată. Buzele ei care murmură spun același lucru. Pe o stâncă lângă Aileen a crescut o rază de soare ca un înger de foc. Figura fetei a luat un aer penitent. La vârsta ei nu văd ce vină ar avea sau ce griji. Poate că îngerul de foc era acolo pentru mine.
Ne-am apucat să povestim vrute și nevrute. Beniamin insista că viitorul e al tehnologiei. Aileen își bălăngănea capul cu părul de un blond aproape alb, turtit de căștile negre și mari. Am observat că făcea asta atunci când nu mai înțelegea ce vorbim. Sau își acoperea urechile, tresărea și se ferea de parcă cineva ar fi vrut să-i tragă o palmă.
Ne-am întors în sat târziu. I-am lăsat în fața casei lor. Șantierul își încetase zgomotele și cerul se înnegrea. Ochii lui Aileen străluceau într-un fel ciudat, o undă de vinovăție îi traversa cu discreție. Dar ce-ar fi putut ea să facă? Era atât de tânără. Corzile ruginite ale sufletului meu s-au destins pentru o clipă fără să scârțâie și să mă dea de gol. Beniamin i-a aruncat lui Aileen o privire confuză și i-a mai zis o dată Fick Dich! Apoi a scuipat. A tras-o de păr. Ea nu s-a împotrivit. Au dipărut amândoi în casă.
Am încercat să nu dau o semnificație specială acestui rămas-bun atipic, am întors mașina și am dispărut în noapte. A doua zi la berea și cafeaua băute în port, Beniamin avea să-mi dea explicații. Uneori relațiile dintre oameni, mai ales dintre doi iubiți, sună ca două tinichele ce se freacă inutil dar agresiv una de alta.
În apartamentul meu mi-am regăsit calmul și liniștea. Un pahar de whisky vechi m-a acompaniat alături de, pusă în surdină, muzică de Bach. Potrivite cu inima mea, unsă cu prea multe alifii în timpul poate prea lungii mele vieți. Am deschis geamul să aud vacarmul mut al naturii noaptea întrerupt de țipătul scurt și viguros al unui grifon sau al unui păun ce-și cheamă partenera.
Aileen, Aileen. Părul tău în pumnii lui Beniamin, fire blonde încrețite de violența lui și drumul deschis spre viață. Pășiți, voi copii ai luminii, spre zorii unei alte zile, îmbrățișați, cu dinții încleștați, cu pumnii strânși și intrați în vâltoarea noii vieți care NU vă așteaptă dar pe care o doriți cu ardoare. Aileen, Aileen. Măcar în nopțile de vară să visezi un crâmpei din povestea noastră în ziua în care am făcut turul insulei la asfințit, singuri, străini, încăpățânați și frumoși. Eu, cu inima mea plină de grăsimea nesătulului, v-am privit, v-am invidiat, v-am compătimit. Focurile se văd în zare iar eu ca un Nero le privesc satisfăcut în triumful nebuniei mele, eu, un biet profesor de filosofie și sinele lui nemilos.
Beniamin nu a mai apărut la berea și cafeaua de dimineață. Pesemne că după o ceartă zdravănă a luat-o pe Aileen și au fugit să facă primii pași în lumea reală. Prin satul de pescari circulă zvonuri dar vorbele zboară ca fulgii de cenușă. Dealul din zare pe care se proiectează portul a ars complet, se văd cioturile negre ale pinilor și măslinilor. Și o oaie rătăcită ce-și caută turma.
Nici pasărea misterioasă ce-și chema disperată partenera nu s-a mai auzit din acea zi.
