Se trezește de dimineață, pe la ora șase. Lumina intră târâș prin cameră, își face loc cu greu pe marginile ferestrelor și pervaz. Rabatează un geam ca să aerisească, dar își dă seama doar când iese din încăpere că mânerul devenise puțin incomod. Apasă întrerupătorul de la baie, se apropie de chiuvetă în timp ce becul învechit ca un soare ars îi luminează fața în oglindă. Încă nu vede prea clar, e cam obosit în ultimele zile, se apleacă să se spele pe față și în proces stropește podeaua plus pereții. Se spală cu greu pe dinți, periuța de culoare antică aproape că-i alunecă din mâini, dar izbutește într-un final. În drum spre bucătărie încearcă să-și limpezească cu greu mintea, oare am uitat ceva?, se așază pe un scaun și-și ia micul dejun. E liber azi, dar nu poate ieși din rutina zilelor de muncă. Își numără atent pastilele prescrise, le ordonează, două dimineață, una la prânz și încă una seara. Chiar și așa, i se pare că ceva nu este în regulă. Se gândește că i-ar fi prielnică o plimbare, stă toată ziua în casă și lucrează și nu mai are timp pentru el. Nu locuiește nimeni înafara lui în casă, nu are un frate, o soră, o iubită, orice, un om lângă el care să-i spună că arată neîngrijit, când ar trebui să se tundă, să-l sfătuiască în legătură cu ținuta și așa mai departe. Astfel, e nevoit să afle singur. Ceea ce e destul de complicat pentru un om ca el, dar nu imposibil. Se pune pe gânduri și acţionează doar atunci când devine deranjant un aspect al corpului sau al prezenței sale. Și până în momentul de față nu-l deranjează mai nimic, doar faptul că acum încearcă să asculte muzică la pick-up și nu reușește să așeze vinilul în ax din prima, ori e mai la stânga, ori mai la dreapta. Știe că de mic era ușor neîndemânatic, dar în ultimele zile pare că totul se agravează. Platanul se învârte în jurul lui odată cu timpul și se hotărăște în sfârșit că i-ar trebui o mică schimbare, să se îngrijească, mai exact, lucru despre care am mai spus că nu-i place, dar o face din obligativitate. Cu un aer motivat, se ridică dintr-un fotoliu maro, care pe vremuri avea imprimeuri cu ramuri și frunze, acum doar crengi ofilite, și se apropie de dulap. Îl deschide, deși are din nou aceeași senzație că mânerul stă inconfortabil în mâna lui și privește atent garderoba. Își încurcă mâinile în umerașe căutând un tip de îmbrăcăminte care să fie apreciată de ceilalți și care să-l scoată din cotidianul gri.
Domnul Grigorescu își îmbracă hainele de weekend, apoi pășește pe hol, se încalță lent, încuie ușa și o ia pe bulevard. Astăzi va intra în rândul oamenilor buni și îngrijiți, apoi va încerca să se relaxeze toată ziua. Poate va merge la o cafenea, ori chiar la un film. Sau rămâne doar ideea de la început cu plimbarea. La cinci-zece minute de apartamentul lui se află salonul, intră, salută respectuos angajații și clienții, se pune pe scaunul frizerului pe care îl cunoștea bine și zice:
-Domne, luați-mi puțin din vârfurile degetelor, văd că iar mi-au crescut și mă încurcă.
