Avionul care trece deasupra Clujului

Întotdeauna s-au auzit frumos avioanele care trec deasupra Clujului. Cel puţin din partea cu strada Republicii. Şi cum Clujul e locul amintirilor mele plăcute, avioanele care se aud departe spre oraş înseamnă acum pentru mine amintiri plăcute.
Amintirile din copilărie când mergeam la bunici, dar mai ales un an în care am stat la etajul unei case minunate, am scris şi m-am plimbat, şi cam atât. Şi am văzut oameni simpatici. A fost cel mai liniştit an din viaţa mea, undeva la peste 30 de ani. Iar acum avioanele îmi aduc aminte de acel balcon peste Clujul plin de ceaţă sau spre apusul liniştit dinspre luminile oraşului.
Ei bine, pentru fiecare perioadă a vieţii e un astfel de avion special care trece deasupra, cu un zgomot liniştitor. E avionul care dă nota, tema muzicală a acelei perioade.
E destul de uşor să identifici avionul, leit-motivul, melodia fericită atunci când totul e bine şi frumos. La mare, fiecare vară are melodia ei. E avionul care trece peste acea vară şi care apoi îţi va aduce aminte de acea vară.
Dar nu despre aducere aminte e acest articol, ci despre perioadele vieţii. Fiecare perioadă a vieţii.
Fiecare perioadă a vieţii are secretul ei, pe care nu îl prinzi în general decât atunci când ea se termină. Pentru mine acel an a fost dominat de balconul care dădea spre brazi şi spre universitatea Babeş Bolyai undeva jos printre brazi, şi de avioanele care treceau ca şi cum duceau cu ele tot stresul acestei lumi, şi pe mine mă uitau undeva pe o stradă care urca pe deal în sus.
Şi trebuie să suprinzi nota potrivită, avionul care trece, altfel rămâi pierdut între sculări, culcări, alergări, şi aceeaşi Coca Cola pe care o cumpără şi vecinul şi colegul şi florăreasa din colţ.
Există acel avion care trece undeva sus şi aduce liniştea prin zgomotul său îndepărtat. Există mereu linia albă care dă o configuraţie unică cerului zilei şi cerului unui an întreg.
Nu vedem acea linie când începe o perioadă nouă, pentru că ne luptăm, aici jos, cu orele, minutele, telefoanele şi hainele de spălăt. Dar începem să o mirosim, să o presimţim, după ce trece o parte din acea perioadă. Şi apoi, după ce perioada se apropie de final, rămâne vizibilă şi evidentă acea linie, acea trecere a avionului vieţii noastre peste pământul obosit al oamenilor.
Puterea de a trece de perioade, mai mici sau mai mari, mai grele sau mai uşoare, vine cu siguranţă de la urechea sufletului care prinde zgomotul avionului care trece sus. Ne agăţăm de el apoi cu toată puterea, cu toată speranţa. Nu mai contează că plouă, că ninge, că e greu sau obositor. Că durează mult şi nu se vede finalul. Contează că am prins melodia, muzica avionului, şi atunci imediat tabloul se colorează cu culori, cu impresii, cu mirosuri şi cu sens. Atunci când deschidem geamul, lumea de afară are iarăşi o poveste, mai multă poveste decât singurătate, mai multă speranţă decât deşert. Ştim, iarăşi, « ce căutăm acolo », şi atunci copilăria şi pacea sufletului nu sunt departe, oricât de complicată ar părea situaţia concretă în care ne aflăm.
Până la urmă copilăria asta înseamnă, printre altele, că nu mă gândesc că aş putea sau că ar trebui să fiu în altă parte, şi făcând altceva. Copilul se bucură că e acolo unde e, iar adultul care şi-a descoperit melodia vieţii ştie de ce e acolo unde e.
Până la urmă, e nevoie de atât de puţin, un mic avion care trece departe, pentru ca totul să fie în ordine!