Mă otrăvesc cu versurile unui cîntec banal
și-un număr de telefon decolorat
într-un ciob de pahar
Pierdută în propriile mele adîncuri,
umbră străvezie care ‘mi vorbește tăcînd
te aștept cîteodată în locuri uitate, mirosind a pămînt
Treci crudă prin mine
și simt așa, o arsură sub pleoape
Ești tu, îmi zic,
un semn de încă iubire și moarte
Vechi cîntece de nuntă
prin vîrfuri de brazi se aud
Lent, te ridici ca un munte
cu sufletul meu, în brațe plîngînd
Brusc, peste toate
mișcarea malurilor a încetat
și brațele
îmi stau lîngă trup nemișcate
