Sfârșitul toamnei

O catedrală fără margini
E asfințitul ce-ntârzie,
Umplând copacii de icoane.
Îmi culc obrazul pe vitraliul
În care tremură lumina,
Un val de îngeri se apropie,
Cu foșnete subțiri de frunze.
Îngenunchez… Păduri de glasuri
Acum se roagă pentru mine,
Și flăcările lor mă-nalță
Unde nici cerul nu ajunge…

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *