Minți degenerate

O serie de evenimente probând contrariul generării mentale, adică degenerarea, sunt cu atât mai surprinzătoare cu cât vizează distrugerea unor opere de artă, statui, tablouri și – cine știe, poate curând… –  edificii.  Și mai surprinzător e faptul că măsuri punitive nu prea se iau împotriva juvenililor descreierați; greu de crezut că inițiativele distructive le aparțin, dimpotrivă, la nivelul intelectual pe care îl dovedesc, cert habar nu au cu ce operează. Sărmanul Van Gogh, de exemplu, după ce s-a pedepsit pe sine însuși în timpul vieții, ajunge să fie pedepsit post mortem în ceea ce a creat mai frumos de niște degenerați care probabil nu știu cine a fost chinuitul pictor. Problema e deci cine se află în spatele lor, fie și a celor mai puțin tineri. Pe bună dreptate afirma odinioară Nae Ionescu – ne place sau nu – că acela care reușește să atragă tineretul de partea sa, are asigurat succesul, indiferent de intenții. Asemănătoare idee și la unii contemporani de ai săi. Ceva se întâmplă și azi pe aceeași linie distructivă. Însă și mai intrigant e faptul că marginalii civili – a nu se înțelege nicidecum marginalizații – , mari intelectuali se rezumă la a-i cataloga pe descreierați ca fasciști, comuniști sau fascisto–comuniști, fără a aduce desigur soluții sau explicații ale cauzei generatoare.

Totul pare o perversiune deloc întâmplătoare, iar istoria probează acest aspect. Herostrat a incendiat Templul lui Artemis din Efes, intrând astfel în istorie, ceea ce contemporanii noștri nu cred că și-au propus, fiind totuși mult mai inculți. Grecul nu era nici fascist, nici comunist, nici fascisto-comunist pentru că nu avea cum să fie acum vreo două mii  șase sute de ani. 

În Templul zeiței Atena din Palmyra se afla una din cele mai celebre statui ale zeiței; o hoardă de zeloși a început prin a decapita statuia; iritați de privirea insistență încă a Atenei, de pe pardoseală,  i-au sfărâmat ochii, după care au plecat. Nu erau nici fasciști, nici comuniști, nici fascisto-comuniști. 

 Textul ciceronian al scrierii De republica a fost răzuit cu tenacitate spre a fi înlocuit cu un comentariu augustinian despre Psalmi. Răzuitorul nu era nici fascist, nici comunist, nici fascist-comunist.

 Templul și grandioasa statuie a lui Serapis din Alexandria, au fost făcute una cu solul prin purtarea de grijă a episcopului Teofil, interesat și de tezaurul zeului; măcar aici știm cine se afla în spatele dementei acțiuni: nici fasciști, nici comuniști, nici fascisto-comuniști. 

În Toscana o frumoasă statuie a lui Bacchus  a fost decapitată; iar Apollo statuar  din Salamina a fost castrat. 

Dar pentru că am amintit de scopirea frumosului zeu, să mai spunem că  într-un acces de pudibonderie, probabil, un papă – zice-se Clement XIII – a ordonat martelarea sexului tuturor statuilor antice, locul scârbavnicului organ fiind preluat de frunzulițe, estetice altminteri. Nici Sfântul Părinte, nici executanții nu erau fasciști, comuniști sau fascisto-comuniști. 

Și exemplele ar putea continua până azi desigur. Problema rămâne, după cum am sugerat deja, cine îi îndrumă pe degenerații ucigași de artă și nu numai. Nu ar fi exclus să fie cei care causa propriae vitae,  aparent să nu știe mai mult, voind astfel să  (se) ascundă.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *