A murit o Eră!

Președintele Franței, Emmanuel Macron, spunea acum câteva zile englezilor: „A fost Regina voastră, dar pentru noi a fost „Regina”. Cu alte cuvinte, unica, singura, care nu avea nevoie de niciun  alt calificativ. Toată lumea știa despre cine era vorba. Dar, fără să vrea, Macron a evidențiat ceea ce pentru englezi era un postulat, și anume că Elisabeta a doua a fost regina lor, a fiecăruia dintre ei.  Când m-am stabilit în Marea Britanie, în 1970, am fost foarte mirat să văd  portretul reginei sau fotografia ei cu prințul Philip în numeroase locuințe. (În definitiv, în primii 20 de ani de viață, în România nu văzusem în nici o casă particulară portretul lui Gheorghiu Dej.) Cu trecerea anilor însă, am înțeles că dragostea britanicilor pentru regină este sinceră, profundă și nestrămutată. Miile, zecile de mii de oameni care s-au adunat în ultimele zile în jurul reședințelor regale aducând flori, mulți cu obrajii scăldați în lacrimi, cetățeni ai Commonwealth-ului care au venit din străinătate să aducă personal omagiile lor în fața sicriului regal, condoleanțele sincere prezentate familiei regale din toate colțurile lumii, toate acestea spun mult despre ce a reprezentat Elisabeta a doua, și nu numai pentru britanici. Mult mai mult decât pot reda sutele de necrologuri apărute în întreaga lume, autorii lor chinuindu-se să găsească cele mai adecvate adjective care să o caracterizeze. Și asta pentru că superlativele s-au devalorizat complet fiind folosite ad nauseam în cancanuri despre „celebrități” despre care nicio persoană care nu urmărește Big Brother sau Love Island nu a auzit vreodată,  interpreți de manele, comedieni stand-up fără pic de umor dar cu un bogat bagaj de vulgarități, etc. De aceea nu se poate scrie, cred eu,  un necrolog cu adevărat excepțional pentru o femeie cu adevărat excepțională sub domnia căreia am avut privilegiul să trăim, unii dintre noi chiar să o cunoaștem personal. De fapt, ar mai fi nevoie de un necrolog? Nu ne spune viața ei totul despre ea? Despre ce fel de om a fost și despre ce lasă în urma sa? Cu siguranță că da. E suficient să urmărești evoluția fetiței de la începutul anilor 30, transformarea ei într-o adolescentă și apoi în tânără femeie, care printr-un concurs neașteptat de împrejurări a devenit regină la vârsta de numai 26 de ani, într-o țară care abia își revenea dintr-un război devastator. Astăzi, 70 de ani mai târziu, când era Elisabetană s-a încheiat, moștenirea pe care o lasă este de nerecunoscut. Părțile bune poartă și amprenta ei: menținerea unității Regatului, transformarea pașnică a fostului imperiu în Commonwealth, o scenă politică și socială poate nu perfectă dar mai decentă decât în multe alte țări, etc, etc. Regina Elisabeta a doua  nu a făcut, după părerea mea, niciun pas greșit. Domnia ei a fost impecabilă. E adevărat, imediat după moartea prințesei Diana a fost acuzată că nu manifestă suficientă compasiune. Dar în fluviul de „incontinență emoțională”, cum a numit recent un ziarist  irlandez explozia de scene uneori aproape isterice, fără precedent în Anglia sobră, stoică și moderată de până atunci regina a refuzat să-și exprime sentimentele în public. Or, în epoca disecțiilor TV asupra tuturor sentimentelor și activităților umane, i s-a reproșat tocmai faptul că și-a păstrat cumpătul și așa numita „privacy”.  În cele din urmă, în urma presiunilor din partea mass media și a insistențelor primului ministru Tony Blair, a acceptat să-și încalce principiile și a dat supușilor Cezarului ceea ce doreau aceștia: s-a întors de la Balmoral unde avea grijă de cei doi copii ai Dianei încercând să-i protejeze de reflectoarele mass media și s-a întors l,a Londra unde a ținut un discurs elogios despre prințesa dispărută. Episodul a dovedit încă odată că regina era capabilă chiar să-și încalce unele principii de dragul menținerii unității.

Elogiile aduse acum reginei Elisabeta a doua menționează onestitatea ei, cumpătarea, seriozitatea, spiritul de familie, dragostea pentru componentele Regatului Unit: Scoția, Țara Galilor, Anglia și Irlanda de Nord, demnitatea ei, talentul de a-și face interlocutorul să se simtă în largul său în prezența ei, atenția la detaliu și așa numitul „common sense”, care se traduce prin bunul simț dar care este mult mai  mult, este modul de a privi viața logic, rațional. Și, mai presus de toate, cel mai puternic simț al datoriei de care poate da dovadă cineva. Practic, a murit la datorie, cu doar două zile după ce primise în audiență pe premierul demisionar și pe noul premier al țării.  Un singur cuvânt nu a fost menționat de  nimeni: „patriotismul” ei. Și aceasta din simplul motiv că aici, în UK se subînțelege.  Nu este nevoie să te bați cu pumnul în piept. (La fel cum  nu trebuie să specifici că X sau Y este intelectual. Dacă nu înțelegi asta din activitatea lor atunci degeaba mai precizezi.) Deci patriotismul reginei răzbate, anonim, din tot ce a întreprins și tot ce a spus de-a lungul îndelungatei sale domnii. A domnit cu compasiune, inteligență, blândețe, modestie, eleganță și noblețe. Este adevărat că aproape în tot acest timp a avut alături un om care a fost egalul ei din toate punctele de vedere, „stânca ei de stabilitate” cum spunea chiar ea, soțul ei, prințul Philip. Dar aceasta nu reduce cu nimic impresionantul ei palmares, ci din contră. 

Șocul resimțit de atâtea milioane de oameni la anunțarea încetării din viață a reginei a mai demonstrat că afecțiunea pentru ea este atât de mare încât deși știau că are 96 de ani și că momentul trecerii ei în eternitate nu era prea departe în timp, acești oameni  nu puteau concepe dispariția ei. Cum aveau să trăiască ei de-acum încolo fără ea, oameni care se născuseră și trăiseră  toată viața lor sub domnia Elizabetei a doua? Or, și în această privință regina a dovedit clarviziune. De câțiva ani delega multe din atribuțiile ei fostului prinț moștenitor Charles, actualul rege, și fiilor acestuia, William și Harry. Așa că vom asista acum la cea mai lină tranziție posibilă, concepută și aplicată impecabil de administrația britanică și exprimată succint dar foarte potrivit prin  sintagma „The Queen is dead, long live the King”.

Dorian Galbinski

Londra septembrie 2022