Vacanțele de la Văratec

Cele mai minunate vacanțe de vară le-am petrecut la mănăstirea Văratec, încă din vremea când eram liceană. Pentru mine, dangătele clopotelor, unduirea molcomă a dealurilor împădurite, reculegerea din timpul slujbelor de seară în biserica vegheată de măicuțe, plimbările prin poiene, ca și lenevirea în iarbă sub cupola merilor și a cerului din livada mănăstirii, purtau aura celor care mă însoțeau. Până la ieșirea tatei din detenție, mergeam la Văratec cu Manana, bunica mea maternă, și cu mama, bucurându-ne acolo și de fermecătoarea prezență a lui Lily Teodoreanu cu care adesea cutreieram potecile înmiresmate. Uneori ne alăturam cu încântare unui alai de doamne moldovence, prietene cu bunica mea, care își depănau amintirile din tinerețe ori cântau împreună romanțe de inimă albastră. Minunăția unor vacanțe ca acelea se datora dragostei cu care eram înconjurată de ființe deosebit de bogate sufletește. Apoi erau maicile Agripina și Zenaida, gazdele noastre în a căror casă cu cerdac și grădină ne primeau cu afecțiune an de an. Ajunsesem să țin la ele aproape la fel de mult ca la ai mei. Vizavi de locuința maicii Agripina, peste drum, se întindeau curtea umbroasă și casa maicii Tatiana care ne ospăta la prânz pe masa din cerdac pe noi și pe doamnele moldovence cu cele mai gustoase bucate. Maica Tatiana era înaltă, frumoasă și privirea ochilor ei melancolici, mari și negri, mi-a ținut de cald și de răcoare toată viața. Locuia împreună cu maica Iuliana, care era mai tânără și care avea o voce de aur. Când la rugămințile noastre ne cânta seara „Lumină lină”, în glasul ei adânc și cristalin Îl simțeam pe Dumnezeu. Prima vacanță pe care a petrecut-o tata, după eliberarea din închisoare, în vara anului 1964, la Văratec a fost. A venit împreună cu mama și acolo bunica mea și cu mine, sosite cu o lună mai devreme, l-am așteptat cu sufletul la gură. În atmosfera blândă a acelui peisaj de neuitat, îmblânzit de iubirea măicuțelor noastre și a prietenelor moldovence, sufletul tatei și-a găsit liniștea și lumina după atâția ani de chin și de singurătate.
După multă vreme de atunci, m-am întors singură la Văratec pentru câteva zile, vara. Trăiau încă maicile Agripina și Tatiana, dar locul de altădată, lipsit de prezența atâtor ființe dragi care se stinseseră în ani, mi s-a părut nu doar sfâșietor și bântuit de amintiri, ci și asemeni unei cochilii goale în care se aude marea dispărută.
Aș vrea să închei cu o imagine de neuitat de la începutul unei vacanțe. Călătoream noaptea cu trenul spre Văratec și aproape ațipisem, când m-am simțit atinsă pe obraz de aripa unui înger. Am deschis ochii și am știut că prin mâna mamei care mă mângâia, trecuse solul divin.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *