Aripi și Stele – Documente ale existenței – Arheologia memoriei
O Expoziție cu lucrări din Exil, a operei unui artist, la vârsta de 77 de ani, în însăși casa familiei sale bătrână de peste 80 de ani, casă a patru generații succesive ale familiei unde acestea au trăit și și-au consumat existența, cea a bunicilor săi, a tatălui său, marele pictor Alexandru Țipoia, aici unde acesta și-a făurit întreaga-i operă timp de peste jumătate de secol, casă care la rîndul ei l-a văzut pe George Tzipoia născându-se, formându-se, luptând cu el însuși la propria-i devenire decenii de-a rândul, aș spune până în clipa de față, este un act temerar, de-o potrivă Sublim și Absurd.
Este Sublim prin însăși frumusețea simplă a unicității sale, a nobilului elan dezinteresat care stă la bază, fără a aștepta absolut nimic în schimb de la acest gest care este Expoziția, căci, așa cum scriam demult în Caietele mele: ”pentru cel ce crează o lume, în Artă, nu există răsplată”. Și continuam ideea spunând că ”Însuși Dumnezeu n-a fost Recompensat pentru Creația Sa”. Apoi, într-un registru inferior, este Sublim, căci nu mai poate exista un al doi-lea caz de acest fel, iar ceeace este într-adevăr unic în Spirit, frizează Sublimul.
Este Absurd pentru că orice manifestare artistică de acest fel, adică orice efort de-a concepe și prezenta o expoziție de Artă, este un gest gratuit, inutil, deci Absurd, căci nu folosește nimănui la nimic, pentru că nimeni nu are nevoie de Artă, arta ne fiind vitală. Ar fi greu, dacă nu imposibil, să demonstrăm contrariul.
Există totuși, uneori, din Fericire pentru Artă, spre o împlinire la un cu totul alt nivel și un Sublim al Absurdului, atunci când lucrările de artă de pe pereți intră în Bucuria unei vibrații interioare imperceptibile, când vibrația cuprinde spațiul care nu mai este fizic, ci devine virtual, ca o Comunicare în transă de dincolo de materie. Atunci de abea avem de-a face cu o ”Expoziție pentru propria ei bucurie”, care la limită se poate dispensa de public, nu mai are nevoie de el, pentru a-și trăi viața ei profundă, neperturbată.
Bucuria lucrărilor de-a se regăsi împreună, după îndelungi peregrinări în singurătate, ca și cum și-ar fi regăsit, după secole de prigoană și exil familia apropiată, de-a încerca ele singure, în tăcerea lor profund comunicantă, de-a reface țesutul viu al existenței celui care le-a dat viață.
O expoziție personală de artă este o muncă de arheolog pentru a refacere, din cioburile disparate ale existenței, iluzia unui întreg, care nu este niciodată omul. Pentru că nimic nu-l poate conține pe om, nici măcar Arta, ființa umană fiind de natură sacră în complexitatea ei.
Dar paradoxal, această iluzie de Întreg a unei expoziții, sugerează în mod explicit, direcția coordonatelor pe care Artistul a ales să fie răstignit. Oare el să fi ales ? Este Crucea formată din propriile sale ”Aripi ale Spiritului”, care în bătaia aerului înconjurător ființei, se împletesc spre a-l primi și conduce în tăcere, spre lumina de-apururi sfântă a Dumnezeirii.
George Tzipoia
Merci dragă Alexandru, pentru înțelegerea ta deosebită, a unui suflet de artist!
O marturie coplesitoare, despre o bucurie unica a unei arte care se regaseste in intregul ei, si un creator care traieste un moment de fericire invingind Absurdul Sublimului, croindu-si propriile aripi Intr-o lume de stele imaginate Numai de el care il Inalta imperturbabil pe drumul luminii care sa il aproprie de Creatorulu Absolut,
DUMNEZEUL care salasluieste in fiecare dintre noi.