Întoarcerea lui Maxim Gorki în țara natală în același an 1928 se dorește a fi un simbol al deschiderii Rusiei sovietice către intelectuali. Scriitorul de renume mondial își părăsise țara la începutul deceniului pentru a‑și afirma dezaprobarea față de practicile politice ale lui Lenin. Pentru
Gorki din acea perioadă, tirania liderului bolșevic echivala cu cea a țarului, iar spiritul lui de complotist se inspira din metodele anarhistului Neceaev. Prin întoarcerea scriitorului în țara natală, regimul vrea să prezinte un chip atrăgător al URSS, cel al unei țări în care s‑a restabilit pacea. Este folosită această imagine, cu ceea ce trebuie să arate și să dovedească ea. Cinematograful, noul mijloc de informare în masă, este vârful de lance în această ofensivă. Prin intermediul societăților comerciale conduse de agentul său Willy Münzenberg, propagandistul‑șef al epocii, Cominternul difuzează în Germania, Franța, Anglia și Statele Unite operele lui Serghei Eisenstein (Crucișătorul Potemkin, Octombrie), ale lui Dziga Vertov (Șestaia ceast mira, Șagai, Soviet!, Entuziazm: Simfoniia Donbassa), ale lui Pudovkin sau ale lui Dovjenko. Toate aceste filme vorbesc despre revoluție, succesele sale, fericirea poporului. Stereotipurile pe care le vehiculează despre socialismul în construcție – industrializarea intensivă, masele entuziaste – seduc. Intelectualii și burghezii occidentali freamătă de bucurie în fața viziunii romantice a muncii pe care o transmit aceste filme, cu proletarii lor veseli, care dansează și cântă în timp ce‑și împlinesc datoria. Acest cinematograf trebuie să subjuge spectatorul prin poveste și prin modul în care o impune. Dziga Vertov, care vine la Londra să prezinte Entuziazm, primul său film cu sunet despre reușitele minerilor de pe Don, cere să controleze sonorizarea în timpul proiecției. Printr‑o succesiune de imagini și filmări uluitoare, cu un baraj de artilerie asurzitor, filmul prezintă industrializarea intensive și efortul entuziast al maselor. Vertov urcă sonorul până la insuportabil, se bate chiar cu conducerea sălii să rămână el la pupitru, zidurile vibrează, publicul este parcă strivit.
Aceste opere propagandistice sunt destinate publicului străin. Într‑o notă pe care o adresează Ministerului Afacerilor Externe francez, prim‑secretarul ambasadei Franței la Moscova afirmă că „filmele cu subiecte standardizate“ plictisesc publicul sovietic, care le preferă divertismentul german și american. În Occident, în schimb, URSS devine un fenomen la modă. Tirajul La Russie aujourd’hui, revistă publicată în Franța de Prietenii Uniunii Sovietice, crește de zece ori, de la 10.000 la 100.000 de exemplare la începutul anilor 1930. Revista Vu, care se adresează publicului larg, lansează o campanie de publicitate pentru un număr special dedicat URSS, publicat într‑o jumătate de milion de exemplare. Rafturile librăriilor se umplu de relatările din călătoriile în paradisul socialist.
(Fragment din capitolul „Sângele altora“)
Thierry Wolton,
O istorie mondială a comunismului. Încercare de investigație istorică
Volumul III
Un adevăr mai rău decât orice minciună
Complicii
Humanitas, 2020
Cu o prefaţă a autorului la ediţia în limba română
Traducere din franceză de Wilhelm Tauwinkl, Carmen Fotescu, Marieva‑Cătălina Ionescu, Mariana Piroteală, Elena Ciocoiu, Georgeta‑Anca Ionescu şi Emanoil Marcu
