MUSICA PURITAS DOMINICA (finaluri glorioase…)

Revenind la  Răpirea din serai, poate mai celebră decât cea a sabinelor din Roma antică, trebuie subliniat din nou că finalul reflectă cel mai bine ambiguitatea celor petrecute de-a lungul operei; în aparență un final glorios căci toți reușesc să plece către casă, dar nicidecum o răpire; finalul fericit, cum i-am spune, e în fapt consecința generozității Pașei, aspect pe care cele două tinere nu numai că nu îl ignoră, dar le pune pe gânduri tocmai când ar trebui să exulte de fericirea  plecării cu iubiții europeni. Răpirea rămâne absolut discutabilă… Glorios e mai curând corul care îi cântă osanale Pașei; conștient că generozitatea te costă, pașa preferă să rămână onest și ușor înlăcrimat. Deși cu imagine vetustă tehnic și sonor, o variantă de film, fie și pentru că e filmat la Topkapi.

La fel se întâmplă cu împăratul Titus în Clemența lui Titus: generozitatea imperială,  chiar dacă aducătoare de singurătate, e preferabilă când e vorba de destinul Romei; și astfel Titus rămâne cu osanalele cetățenilor romani, promițându-le eterna supunere imperială în fața zeilor spre binele Romei. Precum mozartianul pașă și împăratul preferă onestitatea generoasă,  grandioasă totuși.

Primul final tot la Gran Teatre del Liceu, cu toate vedetele pe scenă; finalul imperial, de data aceasta (am mai exemplificat odinioară în altă variantă)  în concert la Moscova, toți superlativi, spre a ne concentra pe muzical.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *