Iona,  profetul rebel

Ioana Pârvulescu este un specialist al călătoriei în timp. Întoarcere în Bucureștiul interbelic (2003) și În intimitatea secolului 19 (2005) o demonstrează. Adună fapte și se întemeiază pe documente, cercetează sistematic arhive și colecții de publicații, reconstruiește o lume. Este o lume a timpului prins în cărți, in jurnale și memorii, a timpului cărților și scriitorilor, pe care o iubește și unde ne invită și pe noi, o lume pe care ne-o povestește. Uneori, se simte atât de bine aici, încât tentația ficțiunii trece în față și explorarea se face cu alt vehicul, cel al romanului istoric, unde tema călătoriilor în timp este declarată explicit:  Viața începe vineri (2009), Viitorul începe luni  (2012).

Călătoriile în timp,  expresia unei mari dorințe de a evada dintr-un prezent care ne plictisește și dintr-un viitor ce pare rău determinat, care ne sperie. Ce putem înțelege prin prezent? Să punem aici tot ceea ce ține de viața noastră? Chiar dacă de multe lucruri abia ne mai aducem aminte și cu greu le putem deosebi de poveștile celor din jur sau de propriile noastre narațiuni? Sau este deja trecut ceea ce se întâmpla ieri și rămâne prezent doar ceea ce s-a întâmplat de astăzi dimineață încoace?

Chestiunea s-a tranșat în neuroștiințe: prezentul durează trei secunde. Nici mai mult, nici mai puțin, este științific demonstrat. Unu, doi, trei și gata. Cât ai clipi, ai și pășit în următorul sector de viitor și secundele pe care tocmai le-ai botezat „unu, doi, trei” au încremenit în amintire. Nu se mai poate face nimic pentru ele, oricât de demnă de milă, de disperată chiar, ar fi situația lor. Rămân definitiv lipite de suratele lor mai vechi. Sunt ordonate, își ocupă locul bine precizat, coalescente și vâscoase, segmente trapezoidale ale unei uriașe tenii în continuă creștere.

Faptul pare a fi confirmat. Acea religie a vremii noastre care se numește „psihologie experimentală”, întărită de intraductibilele „brainsciences”, a lămurit-o și pe asta. Nu a mai rămas loc de metafore și excursii eseistice. Ce să mai faci cu „Tief ist derBrunnen der Vegangenheit?” sau cu În căutarea timpului pierdut? Ce să mai faci cu Thomas Mann sau cu Proust, care par a fi condamnați la exilul pe rafturile prăfuite ale unor biblioteci de modă veche?

Dar Ioana Pârvulescu a încercat de trei ori să iasă din timp. Prevestirea  nu apare din senin, nu este un gest neașteptat. Este mare tentația de a o vedea ca pe un posibil volum trei al unei ieșiri în „atemporalitatea universală”, ca pe un nou „dialog secret”, o conversație cu Tatăl. În treacăt fie spus, romanul este dedicat, cu delicată ambiguitate „taților”. Asta dacă recunoaștem succesiunea cu volumul de poeme Cum continuă povestea? din 2014 și Dialoguri secrete, 2018(„literatura și viața din ea din perspectiva rugăciunii”). Cu siguranță este și de data asta o temă analogă.  Chiar în mijlocul poveștii, în capitolul Iartă-mă povestitoarea ne spune despre Iona: ”S-a rugat de trei ori. Prima dată s-a rugat de dragul vocii. .. N-ai cum să fugi de mine, căci îmi aduc aminte de tine și te plăsmuiesc necontenit eu, cel plăsmuit de tine. A doua oară s-a rugat scurt de tot pentru iertare: Poți să ierți? Mă ierți? Poți totul. A treia oară s-a rugat pentru el și pentru viața lui..

O călătorie în lumea Vechiului Testament ca Prevestirea este un demers arheologic (autoarei îi place să spună că „sapă în timp”), dar și o poartă către ceva mai înalt. Spațiul dintre Tigru și Mediterana în vremea profeților este reconstruit cu o rigoare aproape științifică, personajele au destine care se împletesc și susțin povestirea peste generații, mii de ani, într-o magică genealogie feminină, cale a stabilității și legătură între cele văzute și cele nevăzute. O lungă dinastie de povestitoare ne asigură continuitatea genetică – așa cum apartenența etnică și religioasă este asigurată tradițional de mamă și nu de tată –,  ne confirmă povestea lui Iona prin urmașele lui de sânge, în linie directă. Cum altfel să fii sigur de o istorie veche de vreo trei mii de ani? Povestea rebelului Iona, care îndrăznește să  respingă misiunea divină explicită de a predica locuitorilor din Ninive și optează pentru o alternativă sfidătoare: o călătorie pe mare, în cealaltă direcție. Se știe: lucrurile nu merg bine, cerul nu îl scapă din ochi pe fugar și o furtună apare ca pedeapsă. Iona este aruncat peste bord (sau se aruncă din proprie voință) pentru a împăca  destinul și a salva restul echipajului. Sacrificiul este bine primit, semnul este clar, furtuna iscată din senin se potolește îndată, Iona este pedepsit, însă lucrurile iau brusc o întorsătură neașteptată: este înghițit de un pește uriaș, dag gadol.  În pântecele lui, Iona se roagă, spune Biblia. Rugăciunea este ascultată, și Iona eliberat. Ajunge  în marele oraș Ninive unde, convins acum că este purtător al cuvântului Domnului, începe să predice păcătoșilor locuitori  apropiata pedeapsă.

Iona din roman începe prin a fi un profet atipic. Vorbește puțin, eliptic și fără chef, pare să aibă trac și să evite interlocutorii pe cât este cu putință, chiar atunci când vede limpede că lucrurile nu pot merge mai departe decât dacă se îndeplinește ultima condiție: sacrificiul de sine. Este atras mai mult de acțiune decât de retorică. Dar acțiunea îl înglobează în mod neașteptat și la modul propriu: interiorizat de monstrul marin el se așază, în fine, sub puterea de sus. Devine instrumentul lumii de dincolo, ajuns la Ninive este pur și simplu o Voce a lumii suprasensibile, vorbește „cu vocea Vocii”: „Din gândurile voastre a ieșit numai rău, și ca iarba cosită gândurile vi se vor usca, și oasele și inimile și limbile vi se vor măcina, și doar din ochi or să vă curgă lacrimi fără oprire. Sunt plin de mânia Domnului, care-o să vă facă să pieriți fără urmă! Se apropie sorocul!”

Citim, în romanul Prevestirea că Iona mustră, mustrarea lui rodește, ninivitenii se pocăiesc „plânsul, transmis din om în om… i-a cuprins pe toți, și în jurul celor șase laturi ale mesei lacrimile curgeau ca înainte vinul, iar tăria lor o întrecea pe a băuturii, îi amețea… Așa a început ispășirea”. Îndemnurile la pocăință ale lui Iona sunt ascultate deci, întregul oraș se  așază sub  voia Domnului, regele stă zile întregi „cu fundul în cenușă”, iar „ninivenii se acoperiseră cu pânză de sac aspru” și sentința e comutată. Orașul este cruțat, oarecum fără avertisment, Iona se revoltă pentru a doua oară, se întristează. Un profet țâfnos, care îl ceartă pe și așa severul Tată al Vechiului Testament, îi reproșează prea marea îngăduință cu o omenire năucă, confuză, aruncată de colo-colo de cele lumești, o omenire care refuză să vadă Adevărul. Nu înțelege. E trist. Era cu adevărat mâhnit de moarte. Dar „ultimul cuvânt l-a avut, ca întotdeauna, Dumnezeu”.

Iona e mânios, profeția lui nu s-a împlinit, vorbele lui, pe care se hotărâse atât de greu să le rostească, vor fi fost în zadar. „Domnul l-a mustrat pe Iona”, spune Cartea lui Iona. Dar acum vedem că Stăpânul  i-a oferit destinul neașteptat de personaj al unei povești fără de moarte, care se termină așa cum este cel mai potrivit: „în coadă de pește”. Se termină în zilele noastre și așa cum se potrivește vremii noastre. Pentru că, insesizabil, de la prima povestitoare, Ester, în roman fiica lui Iona, și până la ultima povestitoare, din pragul secolului 21, povestea își schimbă încet-încet tonul, după cum și timpul în care continuă povestea e altul.

Personajele romanului sunt  topite în aerul vrăjit în care minunile se pot întâmpla oriunde și oricând, în lumina Vechiului Testament, cu care, deși clar conturate, alcătuiesc o unitate de basorelief. Romanul nu este totuși doar reconstituirea atrăgătoare a Canaanului și Ninivei înainte de Cristos, ci un fel de Bună Vestire, nu cu nouă luni înainte, ci cu aproape 800 de ani înaintea unei alte nașteri și întoarceri la viață miraculoase.

Că precum a fost Iona în pântecele chitului trei zile și trei nopti, tot așa va fi și Fiul Omului în inima pământului trei zile și trei nopți…; și iată, aici e mai mult decât Iona! Matei (12:38-41)

(Ioana Pârvulescu,  Prevestirea, București, Editura Humanitas, 2020)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *