Pia Alimãnişteanu, mezina familiei lui I.C. Brãtianu (II)

Spre deosebire de surorile ei, Pia nu s-a grãbit sã se mãrite, revãrsându-şi grija şi iubirea atât asupra mamei cât şi asupra nepoţilor, preferatul ei rãmânând Ion Pillat. Acesta, împreunã cu fratele lui, Nicolae şi cu sora lui, Pia, îşi fãceau lecţiile supravegheaţi de ea.
„Erau asemeni copiilor din povestirile contesei de Ségur, disciplinaţi prin pedepse şi rãsplãtiţi prin jocuri şi recompense”, observã Cornelia Pillat. “Aceste istorioare erau traduse din limba francezã de Leliţa – la vârsta de optzeci de ani – în amintirea propriei sale copilãrii. Recitite acum de mine, mi s-au pãrut crude şi îndemnând la prefãcãtorie, cãci ilustrau principiile educaţiei victoriene. Precum eroilor romanului Contesei de Ségur, [din] Les vacances, cãrora li se construise o cãsuţã în pãdure, tot astfel şi copiilor Pillat, Ion, Pia şi Nicolae, li se fãcuse una în copac şi la culesul cireşelor plecau într-o cãrucioarã trasã de un mãgãruş”,
„Mãtuşa Pia”, îşi amintea Nicolae Pillat , „a fost pentru noi o a doua mamã, profesoarã şi prietenã. Lua parte la jocurile noastre,venea cu noi mereu în plimbãri şi excursii, iar când pleca la Karlsbad cu bunica, eram foarte mâhniţi, neputând suporta despãrţirea, fie ea doar o lunã… Leliţa venea des la Paris sã ne vadã… Pe 14 iulie dansam cu mãtuşa în pieţele publice…Mereu gata sã ajute, era totdeauna prezentã, dacã aveai nevoie de ajutorul sau dragostea ei”.
Cornelia Pillat comenteazã motivul pentru care Pia Brãtianu s-a cãsãtorit mai târziu:
„Fusese sora preferatã a lui Ionel Brãtianu, care a avut atâta nevoie de ea ca secretarã, încât, deşi înconjuratã de curtezani, el nu a eliberat-o decât dupã cãsãtoria lui, în februarie 1907, cu Eliza Ştirbei, fosta soţie a lui Alexandru Marghiloman. Leliţa a fost însoţitoarea şi a îngrijit-o apoi pe bãtrâna sa mamã şi abia dupã moartea acesteia, care s-a întâmplat în 1920, s-a cãsãtorit, la vârsta de cincizeci de ani, cu Alexandru Alimãnişteanu. Acesta purta barbişon ca Titu Maiorescu şi se bâlbâia când se înfuria. Casa avea pe o laturã o grãdinã aşternutã cu un covor de iarbã, mãrginit de copaci mediteraneeni care înflorau incandescent primãvara.”
Alexandru Alimănişteanu, diplomat, economist şi bancher, şcolit la Paris, Berlin şi Londra, era un om delicat şi generos care s-a dedicat, ca şi soţia sa, operelor de caritate. El a încurajat-o pe Pia sã-şi reia scrisul şi aşa s-au conturat în timp „schiţele şi amintirile” ei în volumele: Dobrogea. File trãite, Ed. Scrisul românesc, Craiova, 1936, Plaiuri olteneşti, Ed. Scrisul românesc, Craiova, 1938, Prin Cetatea lui Bucur, Ed. Cartea Românească, Bucureşti, 1940 şi Trecutul viu, Ed. Cartea Românească, Bucureşti, 1940. Alexandru Alimãnişteanu s-a stins din viaţã, la şase ani dupã apariţia ultimelor scrieri ale Piei.
La funeralii a fost prezentã şi Cornelia Pillat care povestea:
„Asistasem şi eu, în 1946, la înmormântarea, la Florica, a lui Alexandru Alimãneşteanu, soţul Leliţei. Pe larga terasã din faţa graţioasei capele, ridicate dupã planul arhitectului Leconte de Nouy şi în care au fost adãpostite sarcofagele Brãtienilor, se afla aşezat catafalcul cuprins, ca şi asistenţa, sub cupola imensã a cerului albastru de toamnã. Îmi spuneam atunci cã ceremonialul la care asistam repeta atâtea altele petrecute în acelaşi decor, schimbat doar de anotimpul morţii respective, ceea ce îmi dãdea un ciudat sentiment împãcat al continuitãţii, cãci nu bãnuiam atunci cã, în anii ce vor urma, Brãtienii rãmaşi în viaţã vor muri în închisori. Dar atunci, dupã înmormântare, Dinu Brãtianu, cu pãrul şi barba albe, a prezidat elegant şi cumpãnit masa, având-o lângã el pe sora sa, Leliţa, ca o micã pasãre neagrã, dezorientatã. Era înconjurat de rude, de fiii şi surorile sale, care fãceau glume pe şoptite în timp ce micile lui nepoate, Anie şi Dina, se jucau pe sub masã.”
Perioada care a urmat dupã tristul eveniment a fost din ce în ce mai sumbrã pentru Pia Alimãnişteanu. Locuinţa familiei Pillat din strada Pia Bratianu, redenumitã Olga Bancic, iar pe urmã Al. Philippide, a fost naţionalizatã, iar Leliţa care locuia la parter a trebuit sã se mute într-o odãiţã la demisol.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *