Transpunere

Când camera se umple de penumbre,

Pe zid, suie subţire şevaletul

La care, de demult, stătea bunica,

Pictând tristeţea nalbelor culese.

Pe când mă uit, pe ochii mei se-aşează

Privirea ei, de dincolo de moarte,

Şi, prin tunelul văzului, m-apropiu

De acuarela ei neterminată.

Culoarea din tablou trece-n cuvinte

Şi literele-şi scutură parfumul,

În vasele-arămii ale-nserării.

A cui e mâna care dã conturul

Tulpinilor ce stau gata sã zboare,

Lăsând pe foi poemul sã picteze?

Un comentariu

  1. Mult suflet,multă sensibilitate!

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *