Ispitire

Dacã rãstorn în iarbã coşul minţii,
Acopãr pajiştea cu poame-gânduri
Şi iedera visãrii reaprinde
În pomii stinşi foşnirile pierdute.

Iar dacã vii, ademenit de izul
Ideilor care mustesc în preajmã,
Te poţi sminti, gustându-le savoarea.

Începi sã crezi cã sunt doar ale tale
Aripile ce spintecã vãzduhul,
Când pasãrea iluziei se apropie,
Lãsând în urma ei un stol de zimbri.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *