EV

Mă văd o cameră albastră
Cu evantaie răsfirând
Suflarea serii.

Mă simt cusută-ntre mătăsuri,
Brăţările s-au înverzit
Ca apa-n lacuri.

Alături tu, întins în zale,
Mã ţii de mână ca pierdut,
Numai că nimeni

n-ar ştii să spunem unde suntem.
Fără sfârşit ni s-a făcut
Împărăţia.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *