O minte albã

Aş vrea sã-mi fie mintea albã
Ca o câmpie abia ninsã
Şi gândurilor sã le creascã
Pânã la cer aripi de înger.

Mi-e aprig dor de ne’ntinare,
De liniştirea ce coboarã,
Când Domnul vine ca zãpada
Şi-mi fulguie încet în suflet:
Numai atunci imacularea
Mi-alinã foamea de luminã.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *