Geamul de la mașină era închis. Fetița de vreun an jumătate dinăuntru plângea de mama focului. Nici nu mai semăna a om. Parcă era o maimuțică. Lacrimile șiroiau pe obrajii ei roșii și umflați. Mașina, sigur un diesel, era pornită pentru ca aerul condiționat să meargă atâta timp cât o așteptau pe Eva să iasă de la bancă. L-a rugat pe Vlad să o lase să întrebe ce mai e cu creditul, poate reușește să obțină condiții mai bune. Vlad a rămas cu fetița în mașină. Să vândă casa nu e o soluție bună. Unde să se ducă? Înapoi la Orșova nu se mai întorc. Ce să facă acolo? Să tragă mâța de coadă? Casa au făcut-o pentru asta mică. Să aibă și ea condiții cum ei nu au avut în copilărie. Banca îi presează acum. El și-a pierdut serviciul. Nici acum nu înțelege exact ce s-a întâmplat. L-au chemat să-i spună că sunt nevoiți să facă reducere de personal. L-au asigurat că el era un om prețuit și că așa și pe dincolo. I-au dat treizeci de zile să-și caute un job nou. Nu a găsit. Acum doar Eva lucrează. Au făcut creditul pentru asta mică. Să aibă și ea o cameră a ei. El nu a avut camera lui când era copil. Nu mai plânge Maria, vine mama acum. Puteau să ia o garsonieră în Rahova, ieșeau mult mai bine cu creditul. Eva a avut de spus ultimul cuvânt. Apartamentul cu două camere. Una a Mariei. În camera mai mică o să facă dormitorul lor și sufrageria. Dacă le ia banca apartamentul? E greu cu ratele. Uf și asta mică zbiară de nu-mi mai aud gândurile. Maria, taci! Vlad își iese mult mai ușor din fire de când a rămas fără slujbă. Ce viață mai e și asta?
Orșova, 2.480 centimetri, crește cinci, Bazias, cinq cent quatre-vingt dix centimetres, baisse dix.
Bunica lui Vlad dădea radioul mai tare în timp ce făcea o foaie de plăcintă foarte subțire, aproape transparentă. Știa să facă cea mai bună baclava din oraș. Vlad își lăsa geanta de școală în holul din apartamentul bunicilor. Apoi se așeza și începea să bată ușor cu pumnul în masă. Bunica înțelegea că îi e foarte foame. Ce avem azi?, o iscodea el. Răbdări prăjite, îi spunea ea în timp ce în colțul ochilor mijea un zâmbet blând. Vreau patru, da’ să fie bine prăjite, îi zice Vlad în timp ce se ridica de la masă și o strângea în brațe. Bunica Elena era tare mică, abia îi ajungea lui Vlad până la umeri. Vlad crescuse mult în vara trecută. Acum era elev de liceu. Clasa a zecea.
Drencova 990 cm, crește 7 cm, Cernavodă 116 cm – staționează“, apoi cotele râurilor „Sighet – minus 80 cm – gheață la mal, Satu Mare – minus 32 de cm – gheață la mal.
Când e foarte cald, cel mai bine e să stai tolănit pe nisip lângă o apă. Când au scufundat insula Ada Kaleh, bunica spune că ar fi pierit în apele tulburi o fată foarte frumoasă, o tătăroaică, Gulnur. Nu ar fi suportat să plece de acolo. Lui Gulnur îi plăceau smochinele coapte pe care le culegea din tufele uriașe cu mâinile ei mici și albe, în fiecare dimineață. Nicăieri pe Ada Kaleh nu mai erau smochini așa de mari și plini de rod. De luni în șir erau anunțați locuitorii să-și strângă lucrurile și să se mute. Se spune că ea și-a lăsat hainele la umbra unui smochin și s-a așezat pe nisipul cald. A stat acolo până au înghițit-o apele. Uneori, în nopțile cu lună plină, bunica spunea că Gulnur cântă din adâncuri de rupe sufletul pescarilor. Mulți dintre ei au murit înecați după ce au auzit-o pe Gulnur. În acele zile Dunărea creștea cu mai mult de un metru. Se revărsa și inunda gospodăriile de pe mal.
Drencova 990 sm, rastyot 7 sm, Cernavodă 116 sm – stationarnoie.
Tipul ăla în haină neagră de piele, ghidul, arăta ciudat. Vlad o convinsese pe bunica să îl lase în barca cu motor cu care duceau turiștii la plimbare pe Dunăre până la Cazane. Acum era un grup de trei bărbați și două femei. Căscau gura la ce le spunea ghidul. La un moment dat, tipul și-a desfăcut un pic haina și a scos la iveală un pistol care era lipit de trupul lui. Cine nu e cuminte, ia uite ce pățește!, a rânjit ghidul spre groaza celor din barcă. Ei, haideți, ce naiba! V-ați speriat? Am glumit și eu. E o chestie obligatorie, ne pun ăștia, cică trebuie, așa-i în zonă de graniță, a bălmăjit-o el. Vlad își fixase privirea pe o stâncă. Se auzea cum barca despică apa. În rest liniște. Oare unde o locui Gulnur?, s-a întrebat Vlad în sinea lui. Dacă mă împușcă ăsta, ajung direct la ea acasă. Poate că mă invită la o dulceață de smochine și apoi în patul ei.
Eva s-a urcat în mașină. Avea o față plouată. Banca nu vrea nici în ruptul capului să reducă din datoriile lor. Le-a explicat cum stă noua situație, cu Vlad fără job. Să fim serioși, credeți că le pasă? Maria încetase din plâns la vederea mamei. Ei și ce dacă nu o să mai aibă camera ei?, îi spune Vlad. Câți copii nu sunt pe lumea asta care trăiesc bine mersi fără camera lor? Eva s-a uitat urât la soțul ei. Când l-a cunoscut era mai optimist. Plouă și mai tare. O să fie inundații în toată țara.
Zemun, ieri, 260 cm, scade 4 cm, Bazias 555 cm, scade 3 cm.
Bunica Elena îi spunea lui Vlad să-și vadă de școală, să vorbească frumos și să nu se înhăiteze cu toți derbedeii. Tu ai cap bun, măi Vlade. Vezi să nu te irosești ca Toma a lui Petre din capul străzii, îi spunea ea în timp ce frământa aluatul moale ca o mână de copil. La radio se auzeau cotele apelor Dunării. Uf, apele astea o luaseră pe mama lui Vlad când el avea doi ani. Plecase cu o barcă cu niște prieteni. Apoi tatăl lui fugise în Serbia pentru o viață mai bună, le-a spus bunicilor că-l lasă pe cel mic până își face un rost pe acolo. Apoi vine să-l ia. Nu a mai venit.
Eva a luat-o în brațe pe fetița care adormise. Vlad a pornit mașina. La radio se auzea încetișor un cântec tărăgănat. Ce frumos cântă Gulnur, s-a gândit Vlad.
EDEN; desen de Alina Gherasim
