Convertire

Toţi cei care reuşesc o mare schimbare – îşi schimbă ocupaţia, renunţă la dependenţe, etc, ei bine trec printr-un proces mai lung sau mai scurt pe care îl intuim ca fiind greu, dar nu înţelegem bine care e greutatea lui, pentru că altfel am reuşi şi noi acea schimbare. Noi încă ne luptăm, ei au reuşit deja. Şi chiar dacă ne luptăm de luni sau ani de zile, iar ei au reuşit poate mai repede, e clar că nu numărul de încercări e soluţia, ci un pasaj necunoscut prin noapte, prin încercare, un pasaj în care dai la o parte ceva şi pui la loc altceva. Dai la o parte o lume, şi pui în loc o altă lume. Dai o viaţă pe o nouă viaţă. Acest tip de tranziţie complet seamănă perfect cu o convertire şi nu cred că e o metaforă mai potrivită decât cea de convertire.

Convertirea construieşte acest paradox că creştinul « e în lume, dar nu e din lume ». A intrat în altă lume, deşi rămâne prins în lumea aceasta. Joacă pe două planuri, dar a pus centrul de greutate într-o altă lume.
La fel, oamenii pe care îi admirăm pentru că reuşesc ceva, trebuie să treacă printr-un proces de renunţare, la un moment dat, la lumea în care au fost învăţaţi să acţioneze. E nevoie de o convertire de la o sumă de reacţii învăţate social şi făcute de la un moment dat din inerţie, către la o viaţă trăită pentru propriul interes, pe baza agendei mele personale, dincolo de lucrurile la care nu puteam să renunţ de ani de zile.

Este o convertire la fel de grea ca cea teologică, dar cu alt sens. Trebuie să domini setările prestabilite ale vieţii sociale de azi (pizza merge cu bere, 1 mai merge cu mici, dacă îţi dai demisia o să fie o tragedie, în privat o să fie prea mult stres, dacă pleci în alt oraş nu o să mai ai prieteni, dacă te apuci la 30 de ani de altă ocupaţie nu o să te angajeze nimeni, etc).
Viaţa socială a devenit azi un cerc vicios, în unele din momentele zilei şi ale vieţii. Nu neapărat prin ce oferă, ci prin faptul că eşti prins în nişte mecanisme de « déjà vu ». O ţigară merge cu cafea, o friptură cu vin, în Week-End nu muncim. Etc.
Faptul că te-ai convertit, de la fumat, mâncat, băut, etc, e semnul că ai reuşit ceva. Dar reuşita nu e în ce faci acum frumos, ci într-o metamorfoză dureroasă prin care ai trecut. A renunţa pentru o perioadă, chiar şi câteva zile sau luni, la viaţa socială în ce are ea plăcut este semnul că ai găsit ceva al tău. Dar de cele mai multe ori a găsi ceva al tău necesită o trecere printr-o adevărată vale a plângerii.

Ei bine, partea neplăcută e doar componenta emoţională a ceea ce se întâmplă de fapt: o convertire. Şi atunci e normal că e neplăcut, pentru că nu renunţi la o friptură seara sau la un Week-End, renunţi la toate fripturile şi toate Week-End-urile pe care le ştii sau la care te-ai putea gândi. Renunţi la tot acest joc social, pentru a pune pe primul loc noul tău joc social. E dureros până ce se întâmplă. După ce ai reuşit, nu mai e dureros, pentru că lucrurile se rearanjează, eşti în lume dar nu eşti din lume. Joci în primul rând jocul tău, şi apoi se întâmplă că jocul tău se petrece în mijlocul unui joc mai mare.

Viaţa pe care nu reuşeai să o schimbi se petrecea în mijlocul unui joc, care merge, în fiecare clipă. Ceilalţi îl joacă, iar tu joci cu ei. Degeaba încerci să începi tu jocul tău, cel nou, dacă nu ai oprit mai întâi jocul iniţial, dacă nu ai renunţat la el la nivel mental. Iar această oprire, care este tranzitorie, trebuie măcar pentru o perioadă cât de scurtă să fie completă. Acesta e sensul convertirii.
Cei care reuşesc ceva, schimbă ceva în viaţă, au reuşit de fapt să oprească pentru un moment jocul iniţial, şi să dea startul jocului lor personal. Au revenit apoi, şi îi admirăm. Totuşi, iniţierea, momentul de trecere, a fost greu, şi este uneori înfiorător de greu. Când am renunţat la fumat, îmi treceau în cap toate momentele şi locurile şi motivele pentru care aş putea aprinde o ţigară. A trebuit, pentru acea perioadă, să renunţ complet la ce ştiam eu că e viaţa, partea socială, şi să mă pun pe un mood de convalescenţă, de om ieşit din joc. Om fără viaţă.
Pentru a avea o nouă viaţă, trebuie pentru o clipă măcar să renunţi la viaţa ta.

Toate lucrurile astea sunt în Biblie, şi nu cred că se supără nimeni dacă descoperim că toată psihologia renunţării la fumat e cuprinsă în pasajele de felul acestuia «cine îşi va păstra viaţa o va pierde; şi cine îşi va pierde viaţa o va câştiga» (Mt, 10) şi că astfel de pasaje ne ajută să punem punctul pe i pentru a scăpa de o dependenţă mult prea veche sau a schimba un stil de viaţă trist cu un stil de viaţă nou şi mulţumitor.