Ce mai faci, Gore?
– Bine, bossule, să trăiești.
– Batem un copywriter, Gore?
– Batem, bossule, da’ ce-i urăști așa?
“Dacă nu se băga-n vorbă poate că nu-i făceam nimic. Da’ avea tricou’ greșit, emblema greșită, culorile greșite, ținea cu echipa greșită, totu’ era greșit. Și avea brelocu’ ăla roș-albastru’, l-învârtea pe degete ca pe-un lindic, îmi și imaginam … era grav omu’, grav de tot, deja mi se urcase sângele-n cap… când mi-a zis c-a pariat la victorie… N-am mai putut, coane, n-am mai putut…”
– Îi, pentru că-n Art Directors Club din Bucureș’-s numa’ copiraitări.
– Ce-i aia Art Directors Club, bossule?
– Art Directors Club e-un loc care-ar trebui să fie-a’ unora, numa’ că alții au pus mâna pe el. Poeții de carton, poeții supelor la plic ș-ai detergenților s-au băgat unde nu le fierbe oala. Ce caută copiraitării la Art Directors Club? Acuma trebe scoș’ d’acolo și pocniț’ bine de tot în dinț’, în ochi, în ficat și-n rinichi.
– Cum băteai matale steliști pe vremuri!
– Exact. Frumoase vremuri!
– Frumoase vremuri, bossule! Când Rapid era echipă cu ștaif!
– Era, Gore. Acuma însă merge cu capu-n pământ, ca designerii și art directorii cân’ se uită la Art Directors Club.
– Da, bossule. Neapărat trebe să batem copiraitării ăia. Copiraitării-s ghei?
– Aproape toț’.
– Mama lor! Da’ după ce punem mâna pe Art Directors Club îmi dai și mie o funcție acolo?
“Cum se-mpacă credința cu pipăiala? Se-mpacă pentru că-ncerc să nu mint. Dacă se mai întâmplă, atunci o fac ca să nu sufere, femeile-s ca niște flori, sensibile, petale delicate, un bobârnac și uite, se ofilesc. Grijă, grijă… Grija e răsplătită, Dumnezeu vede. Dar nu scapi de Judecată. Nimeni nu scapă. Dumnezeu e-un judecător, nu mașină de spălat păcate. Asta cu “n-am știut” nu există. Toți știu, d’aia unu’ nu va scăpa. Unii iubesc câinii, alții femeile. Și mai e o specie rară căreia-i place bourbonu’. Ăia sunt cei Aleși.”
– Gore, te pun șef de personal. Tre’ să-nveț’ toț’ designerii și art directorii să boxeze bine.
– …că dacă mai vine v-un copiraităr gheu, designerii și art directorii să-i spargă mufarina fără să mai stea la povești cu care să-i îmbârlige poeții conservelor de fasole turnându-le otravă-n urechi! Nu?
– Nici eu nu puteam s-o zic mai bine, Gore.
– Da’ mai târziu pot să fiu și eu designer și art director, bossule?
– Tu deja eș’ designer, Gore. Remodelezi fețe.
– Da’ ce-i mai bun? Un designer sau un art director?
“Mamă-mamă, ziceai c-am dat 6 – 6, purcica, trăgeam la ea ca la fasole, oh oh, zdrang zdrang făceau bibelourile alea, era motanu’ ăla de porțelan care-și mișca capu’, oh oh, bang bang parcă se holba la mine, mă hipnotiza, mă ajuta să mă țin, să-mi iau privirea de la între-bucile alea, oh oh, clang clang pfuai cum se mișca, vedeam juma’ de televizor prin ușa deschisă, Pancu în careu… și… goooooooooolllll, când am urlat s-a auzit cheia-n ușă, deja știam c-o să fie ca-n deplasarea aia de la Pitești, femeia era-ngrozită, am pus mâna pe curea, am învelit-o pe pumn, m-am uitat în jos și mi-am văzut burta, am zis “băi, m-am îngrășat”, cum dracu’ să te gandești la așa ceva-n momentele alea…”
– Un designer. Art directoru’ e-un bastard, un corcit corupt de copiraitări.
– Aha! Art directoru’ e-un înger căzut!
– Nu înger, da’ căzut.
– I-au susurat copiraitării-n ureche cuvinte-nșelătoare. L-au amăgit. Așa e, bossule?
– Așa e, Gore.
– Și designerii cum de s-au ținut tari?
– Pentru că designerii-s rari.
– Deci matale-ai scăpat! Cum ai scăpat?
– M-am prins repede.
– Bravo bossule! Ești un adevărat boss! Când începem?
“Ce mai îmi aduc aminte e că ne-a spus că după ce-l îngroapă putem să ne pișăm pe el și să-i cântăm marseieza că oricum nu-i pasă și că dacă o să-l enervăm o să se ridice și-o să ne strige “dă-vă-n pula mea, hau hau!” și noi o să ne speriem, da’ cum am ajuns în depou’ ăla de autobuze zău dacă mai știu, uneori se-ntâmplă așa niște chestii, un soi de goluri, “lăsați-l doamnă, că-i beat”, chiar nu-mi explic ce căutam acolo …”.
– Te sun eu, Gore. Tu antrenează-te. Și ajută-mă și pe mine cu mănușile astea. Mama lor de copiraitări.
– Mama lor de copiraitări cu Art Directors Clubu’ lor! Da’ mai bine să-i spunem Designers Club, dacă art directoru’ e-un bastard corupt de copiraitări. E ca și cum art directoru’ ar avea Revelația și s-ar întoarce la Dumnezeu care-i așa, ca un designer…
– Îi spunem, da’-i mai lăsăm să se omoare-ntre ei. Când are Rapidu’ următoru’ meci?
– Peste-o săptămâna, bossule. Le dăm omoru’ la moldoveni.
– Mama lor de moldoveni!
– Ce măcel a ieșit data trecută!
– Am crezut că nu mai scăpăm.
– Da’ am ieșit bine, bossule, am umplut spitalu’ cu ei!
– Așa mergeau salvările!
– Nino-nino!
– Ha ha!
– Suntem grozavi, bossule!
