Literatura este utilizată mult prea puţin ca sursă istorică, deşi, pentru trecutul recent, are o importanţă indiscutabilă. Trebuie să îţi pui întrebări, să priveşti şi altfel… De pildă, chiar şi o povestire science fiction poate să fie un mijloc de investigare a trecutului.
Aproape orice poveste din viitor are şi elemente care o leagă de perioada în care a fost imaginată.
Oameni și Stele, scrisă de Ion Hobana, apare pentru prima dată în numărul 88 al Colecţiei Povestiri Ştiinţifico Fantastice. Este o povestire scurtă, iar acţiunea nu are multe complicaţii: astronava românească Albatros, cu un echipaj exclusiv românesc, pornește în prima călătorie către Marte. Cei patru membri ai echipajului sunt Virgil Negrea, profesorul Şerban Stoia – proiectantul astronavei, Matei Cincu şi în mod deosebit inginerul Grigore Moroianu. El este astronautul cel mai desăvârşit: fizic, cel mai bun la probele speciale de pe Pământ şi, pe deasupra, cel mai bun sahist dintre toţi – un adevărat prototip al omului nou comunist.
Totuşi, în timpul călătoriei în spaţiu, într-un mod neaşteptat, astronautul Moroianu se transformă: i se face teamă şi în momentul în care astronava urmează să treacă printr-o zonă cu asteroizi – unde exista riscul de coliziune – încearcă să deturneze expediţia şi să întoarcă astronava pe Pământ!
Este hotărât să își pună planul în aplicare cu orice preţ! Se produce un conflict deschis: Moroianu îl răneşte pe Virgil, însă Matei reuseşte, în cele din urmă, să-l oprească. The good guy se dovedește a fi, de fapt, the bad guy. La capătul confruntării, Moroianu sfârseşte aruncat pe orbită în cosmos, iar Albatrosul îşi continuă călătoria spre Marte.
Poate că povestirea le-a plăcut cititorilor, nu însă şi criticii literare. În numărul din martie-aprilie 1963 al revistei Studii de cercetări literare şi folclor, Rodica Florea, într-un articol despre literatura ştiinţifico-fantastică a vremii, îl desfiinţează pur şi simplu pe Ion Hobana şi povestirea lui. Oameni şi Stele era calificată drept o povestire “bizară, chiar derutantă prin ideile pe care le transmite (…) demnă de pesimismul sumbru al povestirilor știintifico-fantastice occidentale.” Aspectul cel mai condamnabil era psihologia personajului principal, Moroianu – care ar fi trebuit sa fie un adevărat prototip al omului nou comunist. Psihologia acestuia era considerată, în articol, “inexplicabilă ilogică și inadecvată unui om al viitorului”
Fără indoială, Oameni și stele, nu respecta în totalitate regulile realismului socialist. Imperfecţiunea personajului principal, un om nou comunist, care ar fi trebuit să fie un exemplu pentru cititori, lăsa de dorit. Tot în 1963 apare, la editura Tineretului, volumul Oameni și Stele semnat de Ion Hobana, care reia, cu mici modificări povestirea, din revista de povestiri ştiinţifico-fantastice. Această cronologie nu este lipsită de sens…
Inițial, povestirea lui Ion Hobana apăruse la mijlocul anilor ‘50, iar receptarea critică, venită la începutul anului 1963, fusese nefavorabilă. Povestirea este tipărită în volum spre sfârșitul anului 1963: cartea este dată la cules în noiembrie 1963 şi bună de tipar în decembrie.
Apariţia din 1963, dar și cele care vor urma, diferă ușor de versiunea tipărită inițial, iar explicaţia pentru modificare nu pare să fie dorinţa de îmbunătăţire literară a povestirii. M-am gândit că ar fi receptarea critică nefavorabilă şi, totodată, evoluţiile internaţionale care avuseseră loc. Este vorba de coexistenţa paşnică!
Termenul fusese consolidat de Hruşciov la congresul al 20-lea al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice din 1956. Sensul a fost dat de încercarea de reducere a ostilităţii între cele două superputeri SUA şi URSS în timpul războiului rece, în contextul perceperii iminenţei unui război nuclear. Hrusciov a dorit, prin promovarea coexistenţei paşnice, să asigure Occidentul că URSS nu are intenţii ostile. Chiar Lenin vorbise de o “coabitare paşnică” cu Occidentul cu mult înainte. Statele lumii, indiferent de regimul politic, trebuiau să coopereze… desigur, în cele din urmă, comunismul avea să învingă: legile istoriei erau clare, însă nu se puteau materializa prin forţa armată, ci prin forţa exemplului.
După criticile Rodicăi Florea şi în contextul dezbaterilor internaţionale privind coexistenţa paşnică, Oameni şi Stele este republicată în 1963 cu mici modificări. Ȋnceputul povestirii este identic cu cel din revista de povestiri: avem episodul unei conferinţe de presă prilejuită de plecarea astronavei/cosmonavei Albatros pe Marte (în această ediţie denumirea astronavă este înlocuită prin cosmonavă). Un reporter englez curios întreabă cosmonauţii cum se vor spăla în cosmos. Şi aici este o diferenţă mică faţă de prima ediţie: iniţial răspunsul la întrebare este duşul electromagnetic, dar în 1963 este vorba despre duşul ultrasonic. Sunt mici detalii, fără importanţă…
Cea mai importantă transformare este schimbarea numelor personajelor şi a identităţii lor. Echipajul este acelaşi, numai că devine internaţional; se renunţă la exclusivitatea românească. Este un echipaj care traduce narativ coexistenţa paşnică!
Eroul pozitiv şi rolul său de model pentru cititori rămâne esenţa povestirii. Acesta este acelaşi din punct de vedere al identităţii. Este Matei Cincu, care în prima ediţie îl lichidase pe inginerul Moroianu, cel ce încercase să saboteze expediţia spaţială a Albatrosului. Ȋn rest, Virgil Negrea devine Bill Ramsey, cel mai probabil american, profesorul Stoia devine profesorul sovietic Gromov, iar Moroianu devine Sven Larsson suedez ca naţionalitate. Aşadar, eroul negativ nu mai era un comunist şi, mai ales, nu mai era român!
Contextualizarea versiunilor povestirii Oameni şi Stele spune multe despre acel prezent şi despre compromisurile pe care un scriitor trebuia să le facă în perioada comunistă. La momentul apariţiei în Colecţia Povestiri Ştiinţifico-Fantastice, Oameni şi Stele spunea ceva despre anii ‘50, într-un mod îndrăzneţ: inginerul Moroianu, un om nou comunist al viitorului, în condiţiile călătoriei cosmice spre Marte, se dovedeşte imperfect. I se face teamă! În prima ediţie a povestirii cel care încearcă să deturneze expeditia este un român, un om nou comunist imperfect, iar acest lucru nu este deloc în spiritul realismului socialist. Scăparea a fost taxată!
Sistemul politic în care Hobana a trăit şi a scris o bună parte din viaţă a fost o expresie a răului, iar răul nu este perfect. Aici răul ia forma limitărilor impuse în perioada comunistă scriitorilor. Ȋnsă imperfecţiunea răului lasă un spaţiu câteodată generos de mişcare. Nu putem şti dacă Ion Hobana a căutat în mod expres să găsească breşe sau dacă, pur şi simplu, le-a găsit…
Ȋn versiunea din 1963 a povestirii ideea de bază nu se estompează – omului i se poate face frică în necunoscut – acum, însă, nu mai este vorba de un cosmonaut român, ci de un suedez. Românul e salvatorul şi exemplu pentru echipaj şi, nu în ultimul rând, un model pentru cititori.
Din noua versiune a călătoriei Albatrosului spre Marte parcă începem să întrezărim contururile comunismului naţional!