Dl. Andrei Marga este liderul nemeritat al atenţiei publicului din ultimele săptămâni. Nu spun „nemeritat” pentru a-i apăra maniera catastrofală în care conduce ICR-ul, ci pentru a arăta că există şi alţi candidaţi „serioşi” la titlul de „cel mai neperformant demnitar în funcţie”, care de prea mult timp mimează competenţa. Unul dintre ei este primarul Bucureştiului, dl. Sorin Oprescu. Dacă de stilul dlui Marga de manager cultural se simt ofensaţi mai mult iubitorii de cultură, de stilul dlui Oprescu de manager urbanistic ar trebui să ne simţim ofensaţi cu toţii.
Hala Matache îl enervează rău pe dl. Oprescu. Mai ales din motivul că patrimoniul capitalei, al trecutului nostru democratic, l-a oprit atât timp să facă loc bulevardului ceauşist dintre Palatul Parlamentului şi Piaţa Victoriei. I-a amânat tăierea panglicii unei lucrări care să le arate bucureştenilor cât de „gospodar” a fost şi cât de „îndreptăţit” este să primească încă un mandat de edil general. Iar dl. Oprescu se simte pe cai mari atunci când îşi exprimă zeflemeaua faţă de apărătorii Halei, deoarece ştie că are de partea sa marea masă de şoferi pentru care „fluidizarea traficului” nu trebuie să ţină cont de nimeni şi de nimic.
Cum proiectul bulevardului Uranus are un mare potenţial electoral, atenţia dlui Oprescu se va concentra asupra terminării sale, indiferent de cât de presante ar fi celelalte probleme ale capitalei. Cum ar fi cea a maidanezilor, care se adună în haite şi colindă în continuare întregul oraş, prin cele mai surprinzătoare locuri, de la centrul istoric şi până la cartierele periferice, care ne-au creat faimă prin ghidurile turistice străine. Pe dl. primar general nu îl impresionează nici sutele de bucureşteni muşcaţi anual, nici moartea bietului Hajime Hori din 2006, muşcat de un maidanez. Pentru că dacă l-ar fi impresionat, şi-ar fi făcut din problema câinilor fără stăpân urgenţa numărul 1 a mandatelor sale.
Desigur, dl. Oprescu are răspunsuri atunci când este întrebat despre ce a mai făcut cu câinii comunitari. Numai că răspunsurile d-sale, atunci când nu sunt glumiţe ieftine sau ieşiri grosolane la adresa celui care îi chestionează activitatea, aruncă responsabilitatea asupra altora: că legea nu îi permite să aplice nu ştim ce program, că nu are destui bani să construiască adăposturi pentru toţi câinii sau să susţină campanii de sterilizare, că din nou aceeaşi lege nu îi permite să angajeze hingheri, că organizaţiile de protecţie a animalelor îi blochează cutare iniţiativă. Şi în tot acest timp, pericolul pe care îl reprezintă câinii rămâne unul real din cauza incapacităţii instituţiilor administraţiei locale de a reacţiona adecvat şi al inconştienţilor care ţin animalele în condiţii improprii, deoarece nimeni nu îi pedepseşte. Nu mai pun la socoteală că trotuarele şi spaţiile verzi sunt pline de excremente de câine şi resturi de mâncare; toate acestea numai sentimente reconfortante nu trezesc.
Nu neg hăţişul legislativ care îngreunează misiunea unui ales local. Dar la primăria dlui Opescu este vorba de stilul de conducere al edilului, de voinţa de a rezolva o problemă cu adevărat presantă pentru toţi. În pofida confuziei şi a restricţiilor legislative, se poate face ceva, cu condiţia să te străduieşti. Aşa cum există „portiţe” de scăpare în toate legile, nu pot să cred că nu există şi aici ceva similar. Totul e să le găseşti, să vrei să le găseşti. Dl. Oprescu însă este iritat dacă i se indică adevăratele urgenţe ale Bucureştiului, altele decât cele pe care le consideră d-sa drept urgenţe.
Însă ICR-ul său duce de mult timp o luptă cu bucureştenii care vor să se bucure de patrimoniu şi să-l arate copiilor şi oaspeţilor din străinătate, vor să se plimbe prin oraş cu bicicleta pe piste funcţionale, cu cei care nu vor să calce în excremente de câine, care nu vor să se lase muşcaţi de maidanezi. Deşi între cele două ICR-uri ar trebui să fie o mare diferenţă, stilul pare să fie acelaşi.
