Geografiile terorii – peisaje totalitare

Geografiile terorii – peisaje totalitare

Numeroase mitologii au imaginat diverse coborâri în infern, literatura a contribuit şi ea la configurarea unor terifiante geografii fictive ale unei lumi de dincolo. Pentru Dante în Divina Commedia, infernul este temeinic organizat, iar pedepsele conţin un mecanism subtil numit contrapasso. Astfel, pedeapsa reflectă natura păcatului, acesta este întors împotriva păcătosului. Pentru burgundul Hieronymus Bosch, Grădina supliciilor ascunde o mare varietate de forme de tortură unele hidoase mai ales prin grotescul lor cu o umanitate predată unei teratologii demonice. Toate aceste geografii imaginare au doza lor de oroare, fără a reflecta neapărat un orizont de posibilitate. Geografia pe care o identifică Timothy Snyder în noua sa carte, Tărâmul morţii. Europa între Hitler şi Stalin (Traducere din engleză de Dana-Ligia Ilin, Humanitas, Bucureşti, 2012), nu aparţine ficţiunii, şi cu toate acestea ceea ce s-a întâmplat între graniţele ei într-un interval de timp clar precizat o alătură celor mai cumplite geografii imaginare ale terorii. Privit la scară continentală, acest teritoriu constituie o bandă relativ îngustă, cuprinzând Ucraina, Bielorusia, parte din Polonia, vestul Rusiei şi Ţările Baltice. Dacă geografiile infernale cunosc eternitatea damnării, geografia istoricului american este survolată pe un interval relativ îngust de timp raportându-ne la scara istoriei, între 1933 şi 1945, două decenii şi puţin. Însă această geografie este fără îndoială una infernală din moment ce în intervalul amintit aici sunt ucişi cca. 14 de milioane de civili, non-combatanţi: evrei, polonezi, baltici, ruşi etc. Separat de această cifră aproape de negândit, tot aici are loc ceea ce cunoaştem sub numele de Holocaust. Această geografie infernală reprezintă locul geometric trasat de intersecţia a două mari blocuri totalitare, Germania nazistă şi Rusia sovietică, şi a politicilor lor de ucidere în masă. Timothy Snyder a împărţit intervalul în trei perioade, între 1933-1938 cu predilecţie cei care ucid sunt sovieticii, între 1939 şi 1941, germanii şi sovieticii împart sistematica masacrului şi din 1941 până în 1945 ştafeta este preluată de germani. Aşa cum remarcă istoricul, în intervalul de timp precizat, acest teritoriu numit semnificativ „tărâm al morţii” devine „cel mai periculos loc din lume”. În fapt, această geografie constituie rezultatul economiei politice pe care cele două state totalitare încearcă să o pună în practică, economie care primeşte o justificare ideologică. Problema hecatombei generate de cele două puteri totalitare nu poate fi separată de cea a unei modernităţi avortate, distorsionate. Procesele de eliminare au raţiuni economice, Stalin doreşte modernizarea Rusiei şi pentru aceasta decide să sacrifice populaţia rurală din Ucraina, întreaga producţie agricolă urmând să susţină efortul considerabil al unei industrializări forţate. Foametea din 1933 din Ucraina constituie un astfel de proces în care raţiunile de ordin economic şi cele de ordin politic, războiul lui Stalin cu kulacii ucrainieni, se suprapun într-o crimă sistematică. Hitler, în schimb, doreşte să dezvolte spaţiul vital al poporului german, Lebensraum, şi pentru aceasta are nevoie să colonizeze exact zona aflată în discuţie. Colonizarea nu înseamnă doar exploatarea resurselor energetice, strategice şi de hrană, dar şi eliminarea populaţiilor indigene, nu întâmplător încadrabile în zona raselor inferioare şi preluarea acelui hinterland slav de către colonii arieni, în viziunea nazistă a unui viitor luminos. În acest sens, raţiunile de ordin politic se suprapun încă odată peste cele de ordin economic. Şi sovieticii şi naziştii distrug sistematic, focalizat elitele, cum ar fi elita poloneză, cu scopul de a supune mai uşor restul populaţiei. Katynul se întâmplă să fie mai popular poate şi pentru că lichidarea unui număr atât de mare de ofiţeri polonezi are loc într-un timp atât de scurt. Însă fără intervenţia germanilor acest fapt nu ar fi devenit posibil. Există aici o simbioză între cei doi gemini totalitari. Chimia atracţiei şi respingerii lor redimensionează proporţiile hecatombei umane. Aliaţi şi inamici, Uniunea Sovietică şi Germania nazistă devin cei mai mari actori genocidari ai secolului XX. Şi într-un caz şi în celălalt, populaţia trebuie să suporte costul marilor transformări geopolitice mergând pâna la propria extincţie.

Cartea lui Timothy Snyder ne mai oferă însă şi o importantă schimbare de perspectivă, una care beneficiază acum de o documentare dincolo de orice îndoială. Ambele puteri totalitare au fost integral, esenţial, genocidare, mai mult, atât competiţia dintre ele cât şi colaborarea perfectată prin pactul Ribbentrop-Molotov au accelerat aceste crime în masă. Cartea reflectă un fapt şi mai tulburător. O crimă de proporţii gigantice a devenit invizibilă, este vorba despre o cecitate care ne este imputabilă. Mai mult chiar, ne atrage atenţia Timothy Snyder, majoritatea evreilor nici nu au mai ajuns în lagărele de concetrare pe care Aliaţii le descopereau terifiaţi. Un alt termen vine să concureze ceea ce deja ştim, cel de fabrică a morţii, ceea ce separă un loc ca Bergen-Belsen, lagăr de concetrare, de unul ca Belzec, destinat exterminării rapide. Ceea ce relevă studiul istoricului de la Yale este o oroare şi mai mare, dar nu prin faptul că adaugă numărului victimelor, ci pentru că relevă locul geometric al morţii ca pe un câmp de forţe creat de cele două sisteme totalitare indiferent dacă în acord sau dezacord. Timothy Snyder aduce în primplan, simultan, ambii parteneri genocidari. Unuia dintre ei i s-a dat câştig de cauză la finele celui de-al doilea război mondial şi i s-a încredinţat destinul unei mari părţi a Europei. Din 1948 până în 1953, Uniunea Sovietică exportă un sistem de teroare în toate ţările blocului estic, sistem pe care-l experimentase şi-l rafinase în decursul unui deceniu şi jumătate. În anumite ţări, acest sistem va continua şi după dispariţia lui Stalin în 1953 şi România reprezintă un astfel de caz. Gheorghe Gheorghiu-Dej, liderul P.M.R. provoacă un alt doilea val de teroare în 1958, un nou val de arestări şi procese care fac noi victime. Liderul comunist îşi consolidează pe deplin poziţia faţă de aliatul sovietic şi nivelează orice formă de rezistenţă sau iniţiativă democratică pe care revoluţia din Ungaria din 1956 îl putea genera. Însă, în mod clar, ieşim de sub incidenţa a ceea ce ţine de acest proces de ucidere în masă. În „tărâmul morţii” intră şi prizonierii de război, ruşi şi germani, decimaţi sistematic de ambele părţi.

Demersul lui Tymothy Snyder ne pune în faţa unor întrebări al căror răspuns nu cred că poate veni imediat. Cum au putut dispărea atât de mulţi oameni într-un timp atât de scurt fără să-i fi observat? Ce se întâmplă cu memoria lor şi memoria acestor crime? Dacă acest parteneriat genocidar a contribuit la catastrofa umană documentată de Timothy Snyder cu atâta acribie, nu ar trebui ca şi sistemul bolşevic să fie în egală măsură tratat ca genocidar şi făcut în egală responsabil de crime împotriva umanităţii? Nu ar fi necesar un proces al comunismului similar celui intentat, pe bună dreptate, nazismului, ca sistem responsabil de crime împotriva umanităţii? În ceea ce priveşte memoria, Timothy Snyder insistă să ne amintească un fapt esenţial, şi anume că nu numărul de victime este important oricât de impresionant ar fi, ci numele lor pierdute sau ocazional recuperate furtiv. Că istoria ar trebui scrisă cu numele celor dispăruţi, cu universul particular al fiecărei existenţe aneantizate, cu acel contur inefabil care face unică o fiinţă umană, unică şi irepetabilă. Conştient de abstractul unui număr volumul este punctat de anecdote terminale, tragice care scot din anonimat câte un chip şi un nume şi un mod diferit de a spune „eu”. În cele din urmă, istoricul ne aminteşte că orice istorie este înainte de toate una personală, una care ne priveşte, una care ne include, una de proximitate. În orice caz, cartea lui Timothy Snyder dinamitează o serie de certitudini şi ne întoarce la întrebările esenţiale şi la abisul terifiant al umanului.

Un comentariu

  1. Pingback: Geografiile terorii | Blog de albina

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *